B-IFF 2014
Text aparut initial pe LiterNet
Cand a aparut in fata a catorva zeci de mii de oameni toropiti de neobisnuita caldura de care a avut parte, in 2013, rock-festivalul de la Werchter, nu i-am dat nici o sansa. Era 5 dupa-amiaza, soarele sus pe cer si un plictis gen Tennessee Williams tenta multimea. Parea ca doar o doza puternica de adrenalina sonora putea schimba starea de spirit. M-am inselat. Nick Cave and the Bad Seeds au produs unul dintre cele mai efervescente momente din istoria festivalului belgian. Ceea ce parea a fi un spectacol destinat spatiilor inchise si noptii a functionat exceptional la lumina verii, intr-un imens camp.
In “20,000 days on Earth”, documentarul auto-biografic pe care Cave (si) l-a scris impreuna cu regizorii Iain Forsyth si Jane Pollard, aflam despre senzatia cu totul speciala pe care australianul rezident in Brighton (acel Brighton din sudul Angliei, dar si din “Brighton Rock:-urile lui Graham Greene, Richard Attenborough si The Queen) o incearca in clipa cand, de la inaltimea scenei, se intalneste cu publicul. Si chiar daca filmul (proiectat, in premiera mondiala, la Sundance 2014 – premiile pentru regie si montaj, la Berlinala, la New York in seara de 29 martie si, apoi, la B-IFF, pe 30 martie!) dedica o portiune importanta muncii de studio, marea fascinatie a vedetei ramane scena si felul greu de asezat in cuvinte in care muzica produsa live ajunge sa-i emotioneze deopotriva pe cei ce o presteaza si pe cei ce o asculta.
Departe de a fi un clasic documentar de cinema, “20,000 days on Earth” e mai degraba o fictiune cu personaje reale, construita in jurul personalitatii lui Cave, gandita astfel incat sa aduca la lumina portiuni biografice, detalii geografice, dar si crampeie din ceea am putea numi modul de a privi si gandi existenta al muzicianului. In paralel cu fragmente despre viata trupelor in care a activat si excesele la care s-a dedat, aflam parte din obsesiile care contureaza omul si explica opera. Trecutul, femeile, memoria, pornografia, arta religioasa, meteorologia (deh, australian in Anglia!) sunt parte dintre temele pe care marginea carora vocea (si viata) lui Cave gloseaza, in timp ce camera ii urmareste preumblarile pe soselele si cararile Brighton-ului.
Fascinat de cer, de mare, de furtuni si de senin, Cave, cel care a tinut candva “Weather Diaries”, a deprins, din zbuciumul impredictibil al climei britanice, admiratia pentru paradox, devenit cheie de bolta atat a artei, cat si a existentei sale. Muzica, tineretea, poezia, prezentul lui Cave sunt cu toatele atinse de sfantul mir al contrapunctului. Cu toatele, mai putin pelicula in discutie.
Impecabil filmat si excelent montat, filmul lui Forsyth, Pollard si Cave pacatuieste fix la capitolul la care exceleaza eroul sau. Prea conformist pentru un personaj care re-inventeaza constant non-conformismul, “20,000 days on Earth” are portiuni prea-glamour (vezi, de pilda, finalul) si, inca mai grav, e integral sub controlul artistului. Adica fix asa cum el ne asigura ca nu ii place sa fie un cantec.
Nestingherit si nezgandarit, Cave ne prezinta o autobiografie inteligenta, pasionanta, dar lipsita de acele plonjari in necunoscut pe care un scenarist independent de personalitatea vedetei le-ar fi putut provoca. Un libret cuminte pentru un film domestic. Salbatice si vii raman muzica si scena!
“20,000 days on Earth”
Marea Britanie 2014
Regie: Iain Forsyth, Jane Pollard
Scenariu: Nick Cave, Iain Forsyth, Jane Pollard
Actori: Nick Cave, Warren Ellis, Ray Winstone, Kylie Minogue