Articol publicat in premiera de LiterNet
One World Romania 2016
De fapt, nu chiar 25 de milioane, ci 24.9 milioane. Atatia oameni traiesc, in prezent, in Coreea de Nord. De fapt, in Republica Populara Democrata Coreeana. De fapt, cifra ar putea fi semnificativ mai mare sau mai mica, ea fiind, asemenea oricarei alte informatii despre viata in acest spatiu de 120.000 de kilometri patrati (Romania ocupa o suprafata mai mult decat dubla), pasibila de semnificative erori. Pana la urma, ce se poate sti cu adevarat despre o tara inchisa, o tara unde comunismul a infrant orice opozitie externa si, dupa ce a evitat pericole precum colapsul din Europa de Est si metisajul cu capitalismul din China si Rusia, a facut saltul in mileniul 3, a produs schimbarea (biologica) de stafeta dictatoriala si nu pare a ingadui nici cea mai mica miscare de opozitie / disidenta?
Cei, nu putini, care inca viseaza la intruparea comunismului si acuza proasta punere in functiune a maretei idei in spatii precum cel mioritico-ceausist, au, la Phenian / Pyongyang, o buna ilustrare a cevasazica Marx & co la putere de sapte decenii. Dar nu doar pentru ei viata cotidiana intr-o astfel de societate reprezinta un subiect dintre cele mai interesante. Pesemne ca oricine din, de pilda, Romania anului 1989 ar fi curios sa afle cum i-ar fi aratat existenta in caz ca nea Nicu ar fi apucat sa-i predea stafeta lui Nicu.
Manat, probabil, de interogatii similare, cineastul de origine ucraineana Vitaly Mansky a reusit, cum-necum, sa cada la invoiala cu autoritatile nord-coreene pentru realizarea unui film “documentar” despre viata “obisnuita” a unei familii-tip (mama, tata, fiica) din Phenian-ul zilelor noastre. E dificil de crezut ca Mansky si-a imaginat vreodata ca va avea libertatea de a realiza filmul conform propriilor sale intentii. Dupa cum e greu de stiut daca, de la bun inceput, a pornit cu gandul pe care avea apoi sa il transforme ulterior in cinema: acela de a prezenta pe ecran atat “documentarul”-ideal pe care cenzorii regimului il inscenau in fata camerei sale, cat si making-of-ul acestuia.
Cert este ca “Under the sun / Sub soarele partidului”, pelicula proiectata in prima seara a One World Romania 2016, prezinta atat vointa partidului, cat si felul in care partidul isi impune vointa. Pentru ca, ceea ce diferentiaza in chip esential dictatura de orice forma a democratiei, este ca, sub atenta supraveghere a cenzurii, orice film documentar devine un film de fictiune. Ceea ce ironizau, in chip genial, cineasti precum Jiří Menzel, Alexandru Tatos ori Lucian Pintilie (making-of-urile captate de Vitaly Mansky duc, inevitabil, gandul la dublele “Reconstituirii”), e ilustrat, cat se poate de net si brutal, in “Under the sun”. Cei carora li se pare ca potemkiniadele din filmele de fictiune ale marilor regizori din fostul bloc comunist est-european sunt o exagerare grosolana a realitatilor epocii au acum, in fata ochilor, un material ce le-ar putea pune la indoiala impresiile.
Din pacate, Mansky nu e prea inspirat cand vine vorba de folosirea materialului avut la dispozitie. Ritmul filmului e nejustificat de lent, numeroase secvente sunt pleonastice, iar muzica de fundal, alaturi de cateva cadre cautat poetice, forteaza inutil empatia spectatorilor. Spun inutil pentru ca e greu de imaginat ipostaza cuiva care, privind, de pilda, secventele de indoctrinare intru xenofobie si idolatrie a unor scolarite, nu-si pune intrebari nelinistitoare despre viitorul adult al acestora. Ceea ce comunismul romanesc, de pilda, impunea, in anii ’50, prin brutalitate extrema, in inchisori botezate centre de reeducare, comunismul nord-coreen impune, in anii acestia, cu zambetul pre-fabricat pe buze, in centre de indoctrinare numite scoli ori gradinite.
Pe fondul unui spatiu geografic unde individul nu s-a prea intalnit, nici chiar pe nume mici, cu libertatea de-a lungul secolelor, in conditiile absentei unei traditii religioase sau sociale cat de cat consistente, comunismul reuseste sa uniformizeze dincolo de cele mai negre inchipuiri milioane si milioane de oameni ce sunt educati, siliti (si/sau renunta?) la a-si trai propriile vieti pentru a deveni personajele unei piese scrise de un unic autor.
In Phenian-ul idilic prezentat de autoritati (nu e cazul sa ne inchipuim ca vreuna din secventele din film, chiar si cadrele generale pustii ori cele confiscate de multimi uriase, sunt altceva decat inscenari bine controlate ale vointei-supreme de partid si de stat), omul e deposedat de aproape toate atributele vietii cotidiene, in conceptia occidentala (adica a civilizatiei occidentale imbratisate in cele mai diverse puncte ale mapamondului) a termenului.
Sunt de remarcat, printre altele, absenta cartilor, a automobilelor, a zambetelor necomandate, a mersului hai-hui pe strada. Exista, in schimb, o inflatie florala. Si un gand conform caruia visul de aur al omenirii, cum era numit comunismul (si) pe aceste meleaguri, inseamna transformarea tarilor in gradini razand la soare. Adica preschimbarea oamenilor in flori proaspete si pure. Curata poezie, cu eco-gust, nu?
“Under the sun/ Sub soarele partidului”
Cehia & Rusia & Germania & Coreea de Nord & Letonia
Regie & Scenariu: Vitaly Mansky
