Les films de Cannes à Bucarest 2016
Articol publicat in premiera de LiterNet
Bucurestiul & Romania lui Nae Caranfil. Umorul lui Nae Caranfil. Sunetul & imaginea lui Nae Caranfil. Nu e de gandit vreun film regizat si scris de acest adolescent in varsta de 56 de ani fara aceste ingrediente. Orasul, surasul, urechea si privirea. Si peste toate, imensa afectiune a artistului pentru cinema si pentru publicul sau.
Cine nu are dispozitiunea de a se lasa, pentru doua ore, pe mana unui domn cu ochelari si infinita imaginatie ar face mai bine sa ii ignore filmele. Cine nu stie a se uita, a se juca, a se arunca intr-un necunoscut multicolor, simfonic si pontos ar face mai bine sa treaca pe langa cinematograf si sa mearga mai departe. Cine nu stie sa ia acum la misto conventiile, tendintele si traditiile, pentru ca, cateva minute mai tarziu, sa le ia in serios pe toate, pentru ca, dupa o vreme, sa dea iar semnalul veseliei deopotriva ireverentioase si elegante ar face mai bine sa nu isi iroseasca banii de bilet si timpul de privit.
“6.9 pe scara Richter” este, dupa toate regulile, o comedie. Este, de asemenea, cel mai bun film al lui Caranfil de la capodopera “Filantropica” incoace. De altfel, noua pelicula are multe in comune cu titlul suprem al bibliografiei caranfiliene.
Acelasi tip de personaj central masculin candid, inadecvat, mereu cu un pas in urma evenimentelor, mereu cu un gand in urma intelesului lor (Laurentiu Banescu, crescand de la secventa de la secventa).
Aceeasi exploziva frumusete blonda hranind imaginatia populatiei masculine de pe ecran si din sala (dupa revelatia Viorica Voda in rolul sorei lui Robert, a venit randul necunoscutei Mariei Simona Arsu sa completeze extraordinara galerie a debuturilor trademark Caranfil).
Aceeasi sofisticata frumusete bruneta, destinatia-finala pe drumul ratacirii si regasirii de sine (Maria Obretin, confirmand ascensiunea inceputa in “Umbre” si “Carousel”), acelasi Bucuresti seducator de plan secund, cu strazi udate din abundenta si stralucind in consecinta, cu copii fara de griji jucandu-se pe dansele (ca in orice comedie italiana respectabila din anii cand Nae se indragostea de cinema), cu bodegi prafuite de cartier, asezate la intersectie de drumuri, cu parcuri in care curiosii ce trec dincolo de prima senzatie de promiscuitate pot avea parte de intamplari (si cantari) luminoase.
Aceleasi lifturi de moda veche ce ingaduie noi si noi povesti de dragoste, aceiasi vecini atoate-cunoscatori si, uneori, salvatori (Alexandru Papadopol, in obisnuita sa mare forma din ultima vreme).
Aceleasi apartamente inchiriate cu noaptea pentru amoruri frugale care nu sunt niciodata ce sunt visate a fi.
Aceleasi scene-vis hiperbolizand dorintele si spaimele eroilor. In fine, acelasi Vivi Dragan Vasile, directorul de imagine capabil sa aseze pe ecran in chipul cel mai fidel tabloul din imaginatia lui Nae.
Desi imbibata de duhul bun al Filantropicii, pelicula ce are ca pretext tembel-ubicua noastra teama de cutremur sta pe propriile picioare. E filmul in care Caranfil alege sa nu isi mai cenzureze imensa sa pasiune muzicala, realizand primul musical mioritic dupa decenii si unul dintre rarele filme cu portiuni cantat-dansate din cinema-ul european al mileniului curent.
Este, apoi, personajul tatalui (un Teo Corban de luat acasa, intr-un un rol ca nici unul de pana acum, ce il consacra ca marele ro-actor de cinema al momentului), un dandy intarziat manevrand gratios naivitatea admirativa a fiului si cunoscand la perfectie regula jocului in desfasurare pe suprafata hedonista a lumii.
E vorba, apoi, de lumea teatrului (portret-colectiv pe baza de Act, foaier de Bulandra-Ciulei, afise de “Orfeu si Euridice”, Vancica, Constantin Florescu, Ovidiu Niculescu, Miruna Bilei si Gelu Colceag in rol de Alexandru Tocilecu) si de making-of-ul unui spectacol, ecouri in oglinda ale lumii cinema-ului si making-of-ului unui film din “Restul e tacere”.
Este, in fine, nuanta noir a umorului, a acelui hohot menit sa jongleze cu spaimele cele mai adanci ale fiintei umane pentru a le arata in tot ridicolul micimii lor. Cutremur, depresie, sinucidere, cu toatele sunt supuse expertizei expertilor caranfilieni (memorabil Radu Banzaru in pielea psihologului fumator de Pall Mall scurte) si pulverizate de forta comicului.
Cu “6.9 pe scara Richter”, Nae Caranfil isi confirma, cu o vigoare naucitoare si o prospetime entuziasmanta, statutul de cineast inclasabil. Figura iconica, autor pentru care singurul realism cu putinta e cel al propriei sale subiectivitati, unicul mare regizor roman cu un prenume celebru isi continua povestea de iubire cu cinema-ul si publicul sau.
Teoretic, acesta ar fi al 7-lea sau lung-metraj. De fapt, mergand pe urmele capodoperei celui mai mare dintre inclasabilii cinema-ului popular, Caranfil tocmai si-a realizat propriul Otto e mezzo. Din ratiuni post-modern-seismic-ironic-sexuale, astazi 8 1/2 = 6 9/10.
PS
Dupa proiectiile speciale de la TIFF si Les films de Cannes à Bucarest, premiera oficiala a filmului e asteptata la inceputul lui 2017. Un zvon vorbeste de 4 martie :). Pana la urma, a fost 20 ianuarie si zvonul a ramas doar zvon!
6.9 pe scara Richter
Romania & Bulgaria & Ungaria 2016
Regie & Scenariu & Muzica: Nae Caranfil
Imagine: Vivi Dragan Vasile
Actori: Laurentiu Banescu, Teo Corban,
Maria Obretin, Maria Simona Arsu, Miruna Bilei,
Alexandru Papadopol, Adrian Vancica, Constantin Florescu,
Ovidiu Niculescu, Gelu Colceag, Radu Banzaru, Alexandru Voicu
