in Ecrane

Acasa la noi

Festivalul Filmului European 2015
Articol publicat in premiera de Liternet

E-o dimineata incinsa de vara. Masina in care se afla personajele jucate de Alexandru Papadopol, Ioana Flora si Dragos Bucur pleaca din Constanta in directia Bucuresti. Scopul e livrarea unui pachet in care ei banuie ca se afla medicamente, pentru a afla, mai apoi, ca sunt, de fapt, droguri. E 2001, incepe „Marfa si banii” si, odata cu el, Noul Val.

E-o dimineata racoroasa de primavara. Masina in care se afla personajul jucat de Alexandru Papadopol pleaca din Constanta  in directia 2 mai. In curtea parinteasca, tatal jucat de Florin Zamfirescu il intampina abrupt: „Ce-ai, mah, in geanta aia?”. „Droguri”, raspunde fiul la misto. E 2015, incepe „Acasa la tata” si, odata cu el, Noul Val primeste sangele proaspat de care avea nevoie.

Debutul in lung-metraj al regizorului Andrei Cohn, proiectat in deschiderea celui de-al 19-lea Festival al Filmului European, e o bijuterie pentru actor, inima si minte, o intamplare artistica de un farmec nebun, indaratul careia se ghiceste pofta galgainda a unor oameni hiper-talentati si foarte generosi de a scrie, filma, monta, juca, regiza cinema.

Scenariul lui Mimi Branescu, pornind de la piesa sa omonima de vazut si aplaudat in montarile de la Teatrul Act si de la cel de Comedie, aduce la lumina acea viata de sat romanesc pe care multi o intuim, putini o cunoastem cu adevarat, cu totii o ignoram cu gratie si iresponsabilitate. Acea lume mica, blazata, trista, oleaca misogina, oleaca mai mult alcoolizata, aceea lume venind de nicaieri si mergand catre niciunde, acea lume mustind de vise, de iluzii pierdute, de zambete amare, acea lume traind din amintiri de neintors si din planuri de nerealizat, acea lume incremenita pe peronul unei gari fara de trenuri, acea lume care insa, sub pojghita unui trai derizoriu, sugrumat de nimicuri si de faiante prost-potrivite, ascunde insa comori uriase de speranta, de iubire, de caldura umana.

Aceasta imensa disponibilitate de a oferi, dar si nevoie de a primi afectiune a oamenilor ce populeaza satul romanesc al zilelor noastre se dezvaluie treptat, pe ritmul dracos dictat de taieturile ca-de-bucati-de-sticla-infipte-succesiv-in-carnea-pulsanda ale exceptionalului montaj reusit de Andrei Iancu. Toata aceasta colectie de corduri pe cale sa explodeze graviteaza in jurul strainului, cel candva nascut si crescut printre ei pentru ca acum, intors pentru cateva ore din atat de departatul mare oras in care se presupune ca a ajuns un om important, sa le re-trezeasca la viata constiintele, sentimentele, vietile. De nepus in cuvinte frustrarea pe care o lasa in urma gandul ca, la fel cum, in „Despre oameni si melci”, visele oamenilor se legau de salvarea unei fabrici ce producea masini ce nu porneau, personajele din „Acasa la tata” proiecteaza toate frumusetea aspiratiilor lor intr-un seaman ce le seamana infiinit mai mult decat sunt dispusi sa accepte.

Si totusi, dincolo de aceasta auto-mintire pe baza de fuga de realitate, exista o candoare si o generozitate carora oraseanul confuz, plictisit, superior (cel jucat in film, nuantat si convingator de Alexandru Papadopol, dar si de fiecare dintre noi in contact cu lumea povestita de Branescu) nu ii poate, pana la urma, rezista. Simbol-absolut al acestei colectivitati capabile (inca!) de sentimente-absolute este Petrica, cel incarnat ex-tra-or-di-nar de un Andi Vasluianu aflat la poate cel mai bun rol al sau in cinema. Melanj de Sonia si de Vania, acest Petrica infulecand vodci, castraveciori murati si toate tristetile lumii e ambasadorul deplin al unei umanitati ce se scufunda incet si sigur, dar care nu renunta in a mai vorbi, cand si cand, despre zborul pe care l-a visat candva.

La stanga si la dreapta-i, cad in abis Paula, mereu nehotarata lasand sa-i scape viata printre degete, si Mia, mereu hotarata strivindu-si viata in degete, victime ale soartei, dar si ale propriilor alegeri, asumandu-si chinul vietii in chip la fel de cehovian ca si barbatul ce graviteaza in jurul lor. In rolul sotiei impinse in plan secund, Mirela Oprisor nu incearca sa-si disimuleze frustrarile, lovind necrutator in toate directiile. In cel de iubita neiubind si de iubinda neiubita, Ioana Flora isi gaseste drumul cu o siguranta si un talent naucitoare, culminand cu rupatorul monolog din antologica secventa a baii. Acolo, ca si in cadrul ce-i urmeaza, cel al cumplit-de-realist filmatei tentative de imperechere dintre ea si Alexandru Papadopol (in rol de ucigas al romantismului admirabilul director de imagine Andrei Butica), rasul spectatorului se amesteca cu lacrimile intr-un carusel la limita nebuniei.

Umorul peliculei, facut posibil de talentul comic al scriitorului Mimi Branescu si puternic potentat de jocul actorilor si de timing-ul alert-inteligent cu care Cohn dinamizeaza suita de cadre-fixe ce formeaza, de fapt, filmul (camera nu se misca niciodata), intra fara emotii intr-un top 10 al cinematografiei romanesti. Se rade enorm, chiar si atunci gandul fuge in directii sobre, chiar si atunci cand bratele cauta sa strapunga panza ecranului pentru a imbratisa nefericirile ce-l lumineaza.

Acasa, la tata, acolo sub via promitand recolta, pe banca strajuind masa musai acoperita de musama, pesemne ca stam fiecare dintre noi, cand si cand, intrebandu-ne de toate ale vietii, apoi tacand si ascultand vantul. In filmul lui Cohn, paradoxal, speranta e mai degraba apasanajul celor trecuti de varsta a doua (Natasa Raab si Florin Zamfirescu reusesc in chip delicios sa confere batranetii sens si optimism). Dar viitorul e al nostru, al Soniilor, Vaniilor si Petricilor ce am fost, suntem si vom fi. Si oricat de nesigur, confuz, infricosator l-am percepe, se cuvine sa-l onoram cu oleaca de viata si niscaiva sentimente.

„Acasa la tata”
Romania 2015
Regie: Andrei Cohn
Scenariu: Mimi Branescu
Imagine: Andrei Butica
Montaj: Andrei Iancu
Actori: Andi Vasluianu, Ioana Flora
Mirela Oprisor, Alexandru Papadopol, Natasa Raab, Florin Zamfirescu, Sorin Cocis

Write a Comment

Comment

Webmentions

  • Gaura neagra a umanitatii | Daily Acting

    […] ce am vazut „Acasa la tata”, mi-am amintit de „Portugalia”. Filmul lui Andrei Cohn si Mimi Branescu m-a trimis la […]