“Dezastru, dictatură, criză, nemernicii, jos toţi!
Românul tipic zilelor noastre e un ins veşnic ursuz care priveşte suspicios în jur şi se răsteşte la toate cele. Ferească Dumnezeu să-ţi zică că o duce bine sau că e mulţumit de ceva! Iar dacă îl întrebi ce-l supără, fiindcă, pe câte ştii, nu înfruntă chiar atunci o gravă situaţie personală, îţi răspunde indignat, ceva de tipul: aşa nu se mai poate! De ce?, întrebi. Păi nu vezi dezastrul din jur?, exclamă, gata să te ia de gât că nu vezi. A, criza, ţi-a scăzut salariul? Nu, domne, mie nu, da’ uite cum e cu spitalele, cu şcolile, cu administraţia, recită el. Înţeleg, zici. Nu înţelegi nimic. Explică-mi, rogu-te! […]
Cedezi: bine, hai să lăsăm politica. Dar românul tipic, deşi cam ostenit, musai să aibă tot el ultimul cuvânt. Se uită pe geamurile cafenelei unde tocmai vă beţi în tihnă cafelele agrementate cu frişcă şi spune cu năduf: în plus şi ce vreme nasoală! Au dreptate ăia cu fenomenele extreme, că distrugem planeta!
Te uiţi şi tu. Fenomen extrem: e februarie şi ninge…”
By
Andrei Cornea
in
“Romanul tipic” – Revista “22” – Nr. 1143 (07 – 13 februarie 2012)