in Aia a zilei

Aceste succese enervante

„Dar, pe lîngă asta, există, cred, şi o altă explicaţie a iureşului demolator faţă de nişte oameni care realizează mari performanţe.

Nu vreau să „filozofez“ despre invidie, natura umană şi alte asemenea generalităţi. Constat însă că şi Mircea Cărtărescu, şi Horia-Roman Patapievici, fiecare în felul său, îi privează de „obiectul muncii“ pe toţi cei obişnuiţi cu discursul „autonegaţionist“. Construind o instituţie serioasă şi normală precum ICR (care funcţionează după aceleaşi standarde şi proceduri ca Institutul Francez, Institutul Goethe şi altele asemenea), Patapievici le-a stăvilit elanul plîngăcios tuturor complexaţilor care dau vina pe străini pentru netrebnicia naţională. Nu mai au cum să se plîngă că „străinătatea“ nu ne bagă în seamă, cînd şeful unei instituţii româneşti – în cazul de faţă, Horia-Roman Patapievici – este felicitat pentru viziunea sa de omologii săi britanici ori francezi şi i se atribuie un rol instituţional european (în reţeaua institutelor culturale EUNIC) de care se achită admirabil.

La rîndul său şi în felul său, prin profilul cert de scriitor european, Mircea Cărtărescu le ia multora căldurica protectoare şi fatalistă a complexului de „cultură mică“ (dar satisfăcută în secret de ea însăşi) pe care „nimeni n-o s-o ia vreodată în serios“. Nu te mai poţi autodecreta geniu neînţeles în ograda proprie după ce unul dintre ai tăi a ajuns să fie perceput firesc şi normal în competiţie cu străinii. Nu poţi să mai lîncezeşti dulce pe prispa geniului românesc intraductibil după ce unul dintre ai tăi e tradus, primit şi înţeles de-a lungul şi de-a latul Europei.

Succesul – cel adevărat şi consistent – enervează. Iar oamenii care ajung să construiască serios şi durabil sînt imediat luaţi în vizor şi bălăcăriţi.”

By
Mircea Vasilescu
in
„Cartarescu si Patapievici” – Dilema Veche – Nr. 433 (31 mai – 6 iunie 2012)

Write a Comment

Comment