in Ecrane

Adela Albastru

“Les Films de Cannes à Bucarest”
25-31 octombrie – Studio & Elvira Popescu & Cinema PRO
Articol aparut initial pe LiterNet

Adèle e o adolescenta cu ochi mari si buze carnoase, care traieste intr-un oras francez de provincie ca unic copil al unei familii mic-burgheze cu moravuri mai degraba conservatoare si vederi politice mai degraba de stanga, in care se mananca paste cu sos si se bea vin rosu. Lui Adèle ii place sa citeasca (si sa interpreteze textele si personajele in voia propriei imaginatii, nu asa cum ii impune profesoara de literatura), sa manance (mult, oricand si orice, mai putin fructe de mare) si sa mearga pe centrul strazii (desi trotuarele sunt libere). Are prieteni si are iubit. Intr-o zi, zareste pe strada o fata cu par  albastru. Peste cateva luni, o regaseste intr-un bar.

„La vie d’Adèle” (Palme d’or la Cannes 2013) prezinta povestea acestei intalniri. De fapt, povestea catorva ani din viata lui Adèle. De fapt si de drept, povestea unei culori: albastru. Culoarea care decoreaza aproape fiecare cadru din cele peste 2 ore de film ce urmeaza intalnirii dintre cele doua fete (albastrul e pentru regizorul Abdellatif Kechiche cam ce e rosul pentru Almodóvar in „Volver”). Titlul benzii desenate care a inspirat scenariul: „Le Bleu est une couleur chaude”. Titlul in engleza al peliculei: „Blue Is the Warmest Color”.

Ce e albastrul pentru Adèle ? E, in primul rand, nuanta care naste coupe de foudre-ul dintre ea si Emma. E, apoi, culoarea pasiunii carnale dezlantuite dintre cele doua, pasiune pe care camera lui Kechiche o expune pe indelete, fara pudibonderie, dar si fara excese, in cadre ample, turnate cu delicatete si minutie, ce reusesc sa alunge jena si rusinea care ar putea vizita naturile mai sensibile. Albastrul devine apoi, pe masura ce dispare din parul Emmei, culoarea in care se imbraca si de care se inconjoara Adèle. In fine, devine o culoare intre alte culori, parte dintr-o expozitie a Emmei in care rosul capata prim-plan-ul.

Emma e o tanara cu 6-7 ani mai mare ca Adèle, cu ochi mici si buze subtiri, declarat lesbiana, parte dintr-o familie cu vederi ultra-liberale in care se mananca midii si se bea vin alb. Emmei ii place sa picteze (isi face din pictura o profesie), sa manance fructe de mare si sa mearga in baruri gay. Are prieteni si o iubita.

Aparent, motivul despartirii celor doua fete e de cautat in diferentele majore de background si aspiratii. Traditionalism versus post-modernitate, paste versus midii, vin rosu versus vin alb, dorinta pragmatica a lui Adèle de a capata un job cat mai rapid (de exemplu, educatoare) versus visul idealist al Emmei de a deveni o mare pictorita. Doua filozofii de viata care au co-fiintat cat timp a existat dorinta sexuala si care apoi s-au departat treptat, revenind la disjunctele traiectoriil predestinate.

Corect e, insa, sa privim ansamblul. Adèle merge pe centrul strazii, interpreteaza multele carti citite in felul ei propriu si personal, se indragosteste subit de o fata si, in ciuda prejudecatilor inconjuratoare, isi urmeaza iubirea, aruncandu-sa cu totul in focul pasiunii. Incepe sa prefere vinul alb, renunta la prieteni, la parinti si, deloc lipsit de importanta, isi invinge aversiunea pentru midii. In paralel cu succesiunea de schimbari, cu devenirea Adèlei, Emma isi pastreaza prietenii, urca tacticos in cariera, bea vinul alb dintotdeauna si accepta o unica concesie: pastele gatite de Adèle.

Avem, pe de o parte, un om viu, indragostit la modul absolut, intelegand sa isi abandoneze, rand pe rand, obiceiurile sinelui pentru a se intalni cu celalalt, si pe de alta un personaj cu un aer superior si oarecm arogant, a carui siguranta se clatina vag prada unei pasiuni de prima faza, pentru ca apoi sa redevina un cerebral, controlat si sigur pe sine. Adèle cea aparent conservatoare se arunca cu totul in bratele pasiunii, Emma cea aparent hedonista isi construieste destinul de durata pe schelele rationalitatii. Inversia perfecta a datelor de plecare ale celor doua personaje e realizata prin alegerea, de catre Emma, a unei molcome vieti casnice, cu sotie si copil, asumat lipsita de placeri carnale excesive, in contrast cu vintrele fierbinti ale lui Adèle, inca clocotind de dorinta la ani buni dupa despartire.

De o parte, pasiunea, de cealalta, pasiunile. Adèle e pentru Emma una din multele (iubite, muze), Emma e pentru Adèle unica (marea iubire). Albastrul e pentru Emma doar o perioada (asa cum a avut si Picasso!), in timp ce pentru Adèle e viata insasi.

PS
In rolul principal al filmului, Adèle Exarchopoulos are o prestatie superba, intens potentata de excelenta idee a lui Kechich de a o filma zeci de minunte gros-plan. Constransa de partitura infinit mai statica a Emmei, Léa Seydoux impresioneaza mai ales prin chipul sau hipnotizant, melanj de Jean Seberg si Mia Farrow. La un an de la incantatoarea intalnire cu Cosmina Stratan si Cristina Flutur, Cannes-ul a descoperit, gratie unui Kechiche ce si-a gandit ritmul filmului nu departe de cel ale lui Mungiu, un nou duo feminin-minune, cele doua actrite fiind primele din istoria marelui festival care primesc Palme d’or-ul alaturi de regizorul peliculei in care au evoluat.

La vie d’Adèle
Franta & Belgia & Spania 2013
Regie: Abdellatif Kechich
Scenariu: Abdellatif Kechiche, Ghalia Lacroix, Julie Maroh
Camera: Sofian El Fani
Actori: Adèle Exarchopoulos, Léa Seydoux

Write a Comment

Comment

Webmentions

  • GB | Daily Acting

    […] Edward Norton (de la SS-ul nazist la ZZ-ul Andersonian), Lea Seydoux (blue-haired girl din Adele), Tilda Swindon (imprumutandu-si chipul unui machiaj fabulos), Tom Wilkinson (Jude Law la […]

  • Bad old Romanian cinema | Daily Acting

    […] cand buzele splendidei actrite au ceva din tulburatorul tumult al buzelor lui Adèle din Palme d’Or-ul anului. La fel, talentul Dianei Cavallioti aduc un strop de emotie in scena despartirii dintr-un din […]