in Documentar mioritic

Aproape de ce?

Pentru documentarul „Aproape de cer”, o echipa de filmare mainly germana a trait, vreme de un an de zile, alaturi de o familie de trei (sot, sotie, fiu de 17 ani) cetateni romani cu domiciliul la 1.000 de metri altitudine, in satul sibian Jina. Capul familie e de meserie cioban, prin urmare intreaga familie se ocupa cu activitati specifice: pastorit, tuns, hranit, moshit, muls, taiat, mancat oi, produs si vandut branza, cosit fan, construit capite. Cu rabdare si atentie la detalii, filmul prezinta toate aceste activitati pe indelete. Bonus: prezenta la hramul manastirii din apropiere si obisnuitul taiat al porcului. Totul turnat in cadre largi, limpezi, alb-negru. O coloana sonora atent aleasa puncteaza cele patru capitole: vara, toamna, iarna, primavara. Atent aleasa, dar, totusi, cu o mica nepotrivire: „Bun ii vinu’ ghiughiuliu” nu prea cadreaza cu plecarea iernii :).

Daca vizual si frumos si etnografic pretios, filmul rateaza aproape complet componenta umana. Rarele dialoguri dintre cei trei membri ai familiei suna teribil de fals, de unde, probabil, si ideea regizorului de a turna multiple secvente umane intr-o tacere absoluta. Cele trei monologuri ale protagonistilor ni-i apropie in prea mica masura.

Parasiti, pe rand, de toti vecinii ciobani care, aveam sa aflam din dezbaterea ce a urmat uneia dintre proiectiile de la NCRR, s-au orientat spre pasunile din Banat, mai blande dpdv meteorologic, cei trei membrii ai familiei Dumitru traiesc crepusculul unei lumi, unui stil si filozofii de viata. Marele merit al filmului e ca prezinta acest deces lent fara sa judece, sa imparta vinovatii, sa arate cu degetul. In fond, de ce ar face-o?

E cineva de vina ca oamenii nu isi mai doresc sa traiasca in bataia vanturilor, sub amenintarea viscolului, cu frica lupilor, la lumina lampilor de gaz, in case modeste?

Intr-un decembrie rece si vanat, pe cand ne chinuiam amandoi, intr-o apa calaie, sa spalam matzele de porc pentru viitorii caltabosi, bunica-mea, traitoare de 86 de ani intr-un sat prahovean, mi-a spus cu obida: „Of, ce n-as da sa am si io apa calda la chiuveta!”. Replica asta face mai mult decat tone de carti despre progres, ecologism si pastrarea traditiilor, nu credeti?

Aproape de cer
Scenariul si regia: Titus Faschina
Coproductie Germania – Romania 2010

 

Write a Comment

Comment