Uneori, rareori, se cade ca termenul de artist sa isi extinda intelesul obisnuit si asupra feliilor de viata pe care nu le-am banui, in mod normal, de legaturi cu ceea ce ne-am obisnuit sa numim arta. Ma bucur s-o spun, traversam un asemenea moment.
Zilele acestea, se intampla un campionat european de fotbal. In cadrul sau, s-a jucat, duminica seara, meciul Italia-Anglia. Au castigat italienii, greu, dar meritat. Ce va ramane insa pentru totdeauna in memoria afectiva a celor ce au privit acest meci va fi un om, Andrea Pirlo, si capacitatea lui de a oferi lumii fotbalul cu o eleganta cu totul si cu totul neobisnuita.
Potrivit de inalt (1.77m), bine facut, cu un inceput de pleata, la limita de sus a maturitatii in fotbal (33 de ani), asezat in miezul echipei Italiei si al terenului, Pirlo reuseste, la acest Euro, explozia ce-l salta din galeria selecta a sportivilor importanti, de mare talent si cu mari reusite, in aceea inca mai selecta a marilor lideri de echipa, a celor care, prin atitudine si inspiratie, isi transced meseria, pasind in ceea ce putem numi, pompos, patetic si emotionant, panteonul umanitatii.
Priviti-l pe Pirlo cum isi lanseaza pasele,
cum alearga pe toata suprafata terenului,
cum imbina sprinturile ofensive cu deposedarile ofensive,
cum alterneaza ritmurile de joc,
cum isi conduce din priviri, voce si bratul stanga coechipierii,
cum alearga cu bucuria pustiului scapat intru urmarirea unui balon in infinitul unui teren de joaca, intr-o dupa-amiaza torida de vara,
cum judeca fiecare atac al echipei sale cu intelepciunea omului care intelectualizeaza totul, mai putin pasiunea pentru propria-i meserie,
si veti intelege, pesemne, de ce-l socotesc artistul momentului si de ce cred ca fotbalul lui poate sa placa oricui, fie el microbist, cinefil, bibliofil si, mai ales, calofil.
Si inca ceva. Priviti-i chipul. Brazdat de semnele a sute de meciuri, a zeci de campionate, turnee de finale, a peste 15 de ani de meserie prestata la cel mai inalt nivel. Un astfel de chip nu se uita, cum nu se uita chipurile din “Once upon a time in Anatolia”. Sau cum nu se uita chipul unui alt mare fotbalist, Zidane (exista si un film despre el), care in urma cu 6 ani, la Mondialul din Germania, isi conducea “nationala”, Franta, cu acelasi soi de leadership aristocrat ca cel al lui Pirlo.
Priviti-l pe Pirlo joi seara, in semifinala cu Germania. Indiferent de scor, veti vedea un om in clipa de gratie a vietii sale. E clipa cand granitele dintre meserii, natiuni, varste, gusturi si pasiuni sunt neputincioase in fata duhului frumusetii absolute.