Cinepolitica 2018
Text publicat in premiera de LiterNet
Taios film acest “In the fade”. Impinge stomacul in gat dupa 5 minute si il tine acolo pana la final. Chiar si atunci cand e oarecum clar ce urmeaza sa se intample in urmatorul cadru, pulsul tot refuza sa revina la valori decente. Stilul lui Haneke din Funny Games da tarcoale la tot pasul.
Cand Copel Moscu a declarat a 7-a editie a Cinepolitica deschisa si a anuntat ca, pentru bune motive, filmul e interzis spectatorilor sub 18 ani, chiar nu exagera defel. Aproape de final, o spectatoare din primul rand al Cinema Elvire Popesco a refuzat sa mai priveasca, ascunzandu-si capul in palme. Asta e o performanta pentru un film care nu are nici singur cadru violent, si e aproape lipsit de imagine socante, bantuitoare, functionand doar pe baza de sugestie si poveste.
Greu de spus daca Fatih Akin a vrut sa starneasca senzatiile tari ale spectatorilor. Mai degraba, demersul filmului care si-a avut premiera mondiala la Cannes 2017 e acela de a pune pe ecran, in tabere clarisim conturate, binele si raul. Raul, mai ales. In tuse groase. Cat mai groase.
De pilda, in rolul avocatului cuplului de neo-nazisti care produce atentantul in care sotul (kurd) si fiul Katjei (exceptionala Diane Kruger, premiul de interpretare la Cannes), Akin l-a distribuit pe monumentalul Johannes Krisch. Felul in care acesta rosteste apararea celor doi criminali, miscarea maxilarului, mica cicatrice din frunte, chelia, toate ii accentueaza gros portretul de avocat al diavolului.
De o parte, acest vestitor al iadului. De partea cealalta, ochii incendiari ai lui Diane Kruger, a caror expresivitate duce mai bine de jumatate din film, potentati de camera lui Rainer Klausmann. Katja ne ia cu ea in acest drum prin lumea de dincolo de pierderea sotului, fiului, sensului, a carui destinatie este, pentru vreme, transformarea dreptatii in realitate, apoi implinirea razbunarii.
De fapt, intr-o lume rasturnata, drumul nu duce nicaieri. Intr-o lume rasturnata, marea e cer si cerul e mare. Luni bune dupa tragedie, Katjei i se opreste ciclul. Cand ii revine, e semn ca drumul spre apropie de sfarsit.
Acuzate de multi cronicari de schematism, unele personaje secundare se lipesc de memorie. Iubitul mamei Katjei, de pilda. Bea bere la doza si tace. Atat.
In alte cazuri, cronicarii au dreptate. Replica de pe urma a soacrei Katjei nu trece ecranul. Nici personajului mamei nu ii prisoseste credibilitatea. Scenariul, per total, evolueaza la altitudini variabile. Poate pentru ca vrea sa bifeze prea mult, ratand sansa de a se concentra exclusiv asupra infatisarii raului si a imbosibilitatii invingerii acestuia. E acolo, in inclestarea asta cu final cunoscut, o forta teribila.
Si mai e ceva hanekian in “Fade in”. O uriasa furgoneta neagra e gata sa-i zdrobeasca pe Katja si fiul ei pe trecerea de pietoni la inceputul filmului, pentru a reveni in cadrele de final. O sugestie asupra multiplelor incarnari ale raului? Ce n-a reusit bolidul bifeaza bombele?
In finalul lui “Caché”, personajul principal, interpretat de Daniel Auteil, se dezbraca si se baga sub plapuma in miezul zilei, asezandu-se in pozitia fetala. Diane Kruger alege o alta metoda de a abandona. Strazile noastre raman intesate de masini fara de frana si de camere care filmeaza tot.
“In the fade” / “In intuneric”
Germania & Franta 2017
Regie: Fatih Akin
Scenariu: Fatih Akin & Hark Bohm
Imagine: Rainer Klausmann
Actori: Diane Kruger, Denis Moschitto,
Johannes Krisch, Ulrich Tukur
