Articol publicat in premiera de LiterNet
Cristiana are 30 de ani (conform rezumatului “Autoportretului unei fete cuminti” de pe imdb), maximum 25 (conform look-ului din film), nu mai mult de 14 (conform comportamentului). E uratica (“Nu-mi plac femeile frumoase!”, ii arunca amantul, intr-o secventa antologica), tacuta si insingurata.
In epoca i-style, asculta muzica pe casete de-a dreptul antice. Vrea sa isi ia caine, rasa variabila in functie de cetateanul cu care discuta problema. Vrea sa se mute singura in apartament, nu conteaza ca e cam mare pentru ea. Vrea sa doarma, nu poate, dar nu prea se intreaba de ce.
Cand primeste cadou o rochie care ii place, emana la fel de multa bucurie ca un cortegiu funerar. Are precepte morale juste, dar atunci cand le sustine are ceva din “farmecul” de orator al lui Johannis. Rigiditatea se mentine si in relatia cu cei doi prieteni apropiati, un tip si o tipa care, dincolo de confuzii si mici tacaneli, emana caldura si oarece pofte (portretele lor ne asigura ca Ana Lungu stie ca creeze personaje empatizabile atunci cand e cazul).
Desigur, Cristiana e un om cu severe nevoi de afectivitate, urmare a unei relatii cu parintii pe care o ghicim, din portretele intens caricaturizate ale celor doi (oleaca prea intens pentru un bun-gust cinematografic), a fi fost cat se poate de nociva.
Desigur, Cristiana traieste intens deruta contemporana a tanarului care a bifat liceul, a bifat facultatea, aproape ca a bifat si doctoratul, and now what? Ada Milea asaza speta in versul si ritmul potrivite.
Desigur, filmul ne arata parte din pasii pe care Cristiana ii are de facut pe un posibil drum al maturizarii. Secventa finala, un joc adevar sau provocare intre 5 amici, e o buna metafora a intregii pelicule, in care 80 de minute de enuntare si intelegere a adevarului lasa loc pseudo-provocarii de pe urma.
Dar, dincolo de toate astea, filmul livreaza un mesaj teribil. Nu atat un mesaj, cat un portret. Portretul omului care este fara sa existe. De ce traieste Cristiana? Care rostul aparitiei ei in joaca numita viata? Ce emana ea? Ce ofera ea? Ce primeste ea?
Nestiinta, necunoastere, lipsa de instinct, lipsa de educatie, lipsa de noroc, toate la un loc sunt surclasate de uluitoare lipsa a oricarei pofte de a inspecta ceea ce numim viata. Fiecare om este intr-un fel sau altul, are unul, doua, zece atribute, care mai luminos, care mai intunecat. Cristiana e omul fara insusiri. Intre ea si exterior, oricum am defini si privi acel exterior, nu se face nici un schimb.
Ida e Romaniei cinematografice (filmele nu incap comparatie, personajele, da), Cristiana e reprezentul unui tip uman pe care nimic, dar absolut nimic din vazutele si nevazutele care ne inconjoara nu pare sa-l miste in cel mai mic fel. E poate cea mai nelinistitoare veste pe care imediatul (oh, da, in ciuda catorva scurte derapaje inspre artificial, mai ales la nivelul dialogului, filmul e cat se poate de realist!) ne-o poate oferi.
Apropo, cum se cheama intervalul fara de viata dintre nastere si moarte?
Autoportretul unei fete cuminti
Romania 2015
Regie & Scenariu: Ana Lungu
Imagine: Silviu Stavila
Actori: Elena Popa, Emilian Oprea, Andrei Enache, Iris Spiridon,
Dan Lungu, Magdalena Lungu,
Radu Iacoban, Istvan Teglás, Anca Puiu
