in Ecrane

B-88-VAD

Regizorul. Scenaristul. Filozoful. Barbatul. Masculul alfa. Si omega. Omul care stie. „E scris acolo”, emite sec si repetat Paul, personajul lui Bogdan Dumitrache. Acolo, adica in scenariu. Cand e nevoie, atunci cand actrita de rol secund Alina (Diana Avramut) nu pricepe scriptura, scenaristul explica. Devenind regizor.

In pauza de filmare (sau de repetitie), intra in scena filozoful. Omul care stie de unde vine (cinema-ul) si se intreaba incotro merge (cinema-ul). Un profesionist cu solide cunostinte teoretice, stapan pe meseria lui, constient de limitele sale si ale profesiei, vizitat, cand si cand, de curiozitati legate de viitor. Vor mai exista filme? Cum vor arata ele? Ce fel de oameni le vor face?

Actrita ii sta alaturi, il asculta, il intreaba, il contrazice, uneori, il aproba, cel mai adesea. Cei doi se retrag in dormitor, dincolo de a carui usa intredeschisa le auzim gemetele. Femeie si barbat.  femeie si Barbatul.

Dejun in oras si un dialog despre moduri de a gati si feluri de a manca. De fapt, despre moduri de a face filme si feluri de a privi filmele.

Pana la acest punct, proaspatul film al lui Corneliu Porumboiu, „Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” e un cat se poate de accesibil curs despre cinema. Mai exact, despre noul cinema romanesc. Cine vrea sa afle ideile principale, ratiunea din spatele, mijloacele din miezul celui mai semnificativ curent cultural romanesc din epoca postbelica e servit cu asupra masura.

Dar Alina are par negru si lung. „Frumos rau”. Dupa fiecare dus, parul trebuie uscat. Cu feonul. 10 minute. La repetitii, regizorul insista asupra duratei. Atat cat dureaza in realitate, atat trebuie sa dureze si la filmare. „Camera o sa porneasca mai tarziu, dar tu trebuie sa faci 10 minute asta, ca sa intri in stare.” Si Alina repeta constiincioasa pasii de urmat.

Atent, desi putin plictisit (poate chiar iritat, Alina n-a citit cum trebuie scenariul), regizorul o priveste. Nici un detaliu nu ii scapa. Orice urma de artificial, orice briza de cliseu se cuvin inlaturate cu fermitate.

De fapt, din acel moment, de la intrarea in scena a parului negru, lung si frumos rau, regizorul inceteaza sa mai priveasca si iese din cadru. In locul lui ramane, undeva in plan secund, Paul. In acelasi timp, actrita de rol secundar acapareaza panza filmului din film. Aparent, rolul ei a crescut brusc in importanta. De inteles, avand in vedere ca regizorul tocmai s-a indragostit lulea de ea. In esenta, insa, ea tocmai a schimbat rolurile. Sau, ma rog, acum observam noi, spectatorii, ca ea a schimbat rolurile, caci ea a facut asta de la bun inceput si va face pana la finalul peliculei.

Peduleaza mereu intre ipostaza de eleva constiincioasa, cu aer provincial si vorbire molcom-asezata si cea de femeie calcuta, rece si precisa, perfect constienta de fiecare pas pe care trebuie sa il bifeze pe lungul drum al carierei de actrita. O profesionista cu solide cunostinte din viata, stapana pe meseria ei, constienta de limitele sale si ale profesiei.

Vizitata oare de curiozitati in ce priveste viitorul? Cel mai probabil, nu, cu exceptia, poate, a momentului cand il intreaba daca s-a mai culcat si cu alte actrite din filmele lui si ce s-a intamplat in acele cazuri. Atunci, pentru o clipa, spera. Spera ca viitorul ar putea arata si altfel decat ghicim ca si l-a tot imaginat pana in clipa aceea. Raspunsul lui, banal, ezitant si, cel mai probabil, mincinos, i-a spulberat repede, insa, speranta. Prin urmare, l-a asigurat ca el nu e primul regizor cu care s-a culcat si a plecat.

Pe ecran apare B-88-VAD. Paul dispare, regizorul revine in prim-plan. Ne tranteste dosul ecranului in nas si priveste materialul filmat. Vede ce e de vazut si decide trimiterea in plan secund a rolului Alinei. E, insa, prea tarziu.

Alina l-a cunoscut deja, prin intermediul lui, pe Laurentiu (Alexandru Papadopol), si el regizor, care a invitat-o la un casting pentru viitorul lui film. O treapta in sus in cariera. Totul se intampla de-a lungul antologicei secvente a cinei in restaurant. Cea mustitoare de ironie si auto-deriziune. Trei exemple:

Referinta ego-ista
Ce va admite, la limita limitei, un regizor bun despre un alt regizor bun cu care se afla in acerba competitie? Cel mult ca scrie scenarii foarte bune. Scenariul, adica acel ingredient esential al unui film bun. Esential, dar nu primordial. Primordiala ramane regia!

Referinta mondena
Cine ar putea fi Laurentiu? Adversarul lui Paul, eroul filmului lui Porumboiu, desigur. Dar si sotul/partenerul Doinitei. Doinita, pe care Paul o saluta cu stridenta exuberanta  pentru a rupe vraja ce se infiripa sub ochii si inima lui intre Alina si Laurentiu. Doinita, sotie/partenera faimoasa de regizor roman, cum ar fi, de pilda, Anca Puiu :).

Referinta cinematografica
Prin tonul artificial (zgomot de fundal zero, decor de teatru prafuit), jocul controlat, acoperind un sine mereu ofensiv si galgaind de sentimente viscerale, al lui Dumitrache, jocul controlat, acoperind un sine mereu defensiv si perfect rational, al lui Avramut, secventa cinei, ca si cea a pranzului, amintesc de fragmentul final al „Secventelor” lui Tatos. In ambele pelicule, subiectul principal e cinema-ul.

La cateva ore dupa vizionare, inca mai credeam despre „Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” ca e, in primul rand, un love story fara happy-end intre un barbat prea pasionat de sine si de meserie, brusc trezit la viata, si o femeie hiper-realista, dispusa, pentru o clipa, sa admita ca exista oameni langa ale caror vise merita sa traiesti. Probabil ca involuntar Porumboiu a scris o poveste de dragoste in stilul „Stelei fara nume” a lui Sebastian. O tanara frumoasa si rece, Mona, tulburand lumea mica si plina de pasiuni a unui profesor de astronomie, Miroiu, dintr-un targ de provincie. Miroiu visa la oamenii altfel de pe alte planete, Paul la filmele altfel din alte timpuri, Miroiu o invata pe Mona cum sa priveasca cerul, Paul o invata pe Alina cum sa priveasca filmele, Miroiu vorbeste de Copernic, necunoscut Monei, Paul vorbeste de Antonioni, necunoscut Alinei. Si inca alte asemanari.

Dar, nu. „Cand se lasa seara peste Bucuresti sau Metabolism” este, in primul rand, despre cinema. Despre pericolul ce ii pandeste chiar si pe profesionistii privirii de a-si pierde prospetimea vazului. De a confunda planul si personajele principale cu cele secundare, de a decupa gresit, de a pierde esentialul si de a privilegia derizoriul. Si asemenea lor, a oamenilor care traiesc din imagine, si noi, ceilalti, suntem supusi acelorasi pacate.

Cu inteligenta si ingeniozitate, Porumboiu a facut un film in care un artist obsedat de realism are nevoie de un episod poetic in viata sa pentru a intelege ca ceea credea a fi realism si poate chiar fusese candva avea nevoie de o grabnica re-calibrare. Poezia ca vehicul de la realism spre realism.

Candva pe drumul cautarii adevarului-adevarat, regizorul Paul a incetat sa mai fie atent la oameni. Alina i-a gadilat, initial, toate complexele de superioritate, pentru a-i invada, apoi, incet, dar sigur, viata personala si profesia. A fost nevoie ca Paul sa se inchida singur in camera cu proiectorul si ecranul pentru a intelege dimensiunile dezastrului.

Daca eram intr-un film american, Paul alerga in bratele Alinei si cei doi traiau fericiti ever after. Dar nu suntem intr-un film american. Alina e doar un mijloc prin care Paul isi recapata vederea. Un instrument cu o utilitate precisa si limitata. O furculita cu care mananci si-atat.

„Cand se lasa seara peste Bucuresti
sau
Metabolism”
Romania 2013
Regie & Scenariu: Corneliu Porumboiu
Imagine: Tudor Mircea
Montaj: Dana Bunescu
Sunet: Mirel Cristea, Thierry Delor, Alexandru Dragomir, Sebastian Zsemlye
Actori: Diana Avramut, Bogdan Dumitrache, Mihaela Sarbu, Alexandru Papadopol,
Lucian Iftime

Write a Comment

Comment

Webmentions

  • Linistea nu inseamna lipsa dansului | Daily acting

    […] dintre demersul auto-interogativ al marelui coregraf si cel al lui Corneliu Porumboiu din „Metabolism sau Cand se lasa seara peste Bucuresti”. Doi extraordinari artisti, aflati in acel moment al vietii lor profesionale in care isi iau la […]

  • Muzica nu inseamna lipsa dansului | Daily Acting

    […] dintre demersul auto-interogativ al marelui coregraf si cel al lui Corneliu Porumboiu din „Metabolism sau Cand se lasa seara peste Bucuresti”. Doi extraordinari artisti, aflati in acel moment al vietii lor profesionale in care isi iau la […]

  • N-a fost! | Daily Acting

    […] „Metabolism”, cuvintele sunt doar un instrument de care imaginea se foloseste pentru a face filmul ceva mai […]