in Ecrane

Bad old Romanian cinema

Au trecut 12 ani de la „Marfa si banii” si eu continuu sa ma minunez de ceea nu ma sfiesc sa numesc miracolul intamplat in cinematografia romana. Saltul de dimensiuni hiperbolice de la halul in care se prezenta filmul mioritic la intretaierea mileniilor la suita de capodopere ce formeaza curentul artistic pe nume Noul Cinema Romanesc nu are, pentru mine, cel putin, o explicatie rationala satisfacatoare. De aceea, ma incapatanez sa il numesc miracol.

Parte din fenomenul cu iz supra-natural este, desigur, si tendinta larg-raspandita in randul conationalilor mei de a ironiza, bagateliza ori, mai adesea, ignora complet sus-amintittul fenomen. Pe acesti cetateni ai patriei mele care ii arunca la cos pe Puiu, Porumboiu, Mungiu, Muntean & co, clamand in gura mare nevoia de comedii, de filme lejere si optimiste care sa nu mai strice imaginea tarisoarei, sa nu mai vorbeasca de comunism, saracie, avorturi, exorcisme, sistem medical, dileme morale si alte alea, pe acestia ii invit cu drag si spor la noile filme romanesti de gasit pe ecranele patriei. De exemplu, haideti, dragilor, la „O vara foarte instabila”!

Dupa vasta recolta de premii a precedentului sau film („Crulic – drumul spre dincolo” este, probabil, cel mai bun lung-metraj romanesc de animatie din ultimele decenii), Anca Damian revine la fictiune cu adaptarea nuvelei irlandezului bucurestean Philip O’Ceallaigh. Cei doi au colaborat intru scrierea unui scenariu care re-aduce filmul romanesc la situatiunea anilor ’90: actiune confuza, personaje bidimensionale, metaforita cronica, piuré de meta-naratiune si onirism peste care pluteste un sos gros de clisee.

Scenariul natang (cel putin!) e potentat in rau de tragi-comica decizie regizorala de a aseptiza si instrumentaliza fiecare cadru, fiecare replica, fiecare gest, fiecare culoare. Avem o istorie care cere un buletin meteo de vara cu nebulozitate accentuata? Apai, dai si lupta, furtuna dupa furtuna, fulger dupa fulger, transpiratie dupa transpiratie. Avem o poveste cu un triunghi amoros de anii 2010  intr-un mare oras ce traieste in ritmul epocii lui? Apai, haina de firma e haina de firma, moda e moda, mobila de apartament de corporatista e mobila de apartament de corporatista, spuma de baie e spuma de baie, strada e curata, culorile vii si pure, nu e loc de gri-uri, nu e loc de nuante, nu e loc vreo hartie aruncata alandala.

Avem scriitor la vedere, pre-anuntandu-si fiecare manipulare a personajelor, dupa cum scrie la regulile postmodernismului? Apai, el nu se dezice o catime, o secunda, un fum de tigara de la sablon. Avem cetatean prins intre doua atractii feminine, mancat, carevasazica, de oarece probleme personale? Pai, atunci, nu e rost decat de drama, de seriozitate, de consecventa in auto-interogatie, tovarasi! Nu ne jucam aici, da? In rolurile celor doua cartoane de sex aparent masculin descrise mai sus, ii gasim pe danezul Kim Bodnia si, respectiv, pe scotianul Jamie Sives, doi actori a caror prestatie continua trist linia confuza si bleaga a scenariului si regiei. Replicile rostite in romana de Sives n-ar suna credibil nici in urechile statuii unui surd!

Dar parca nicaieri nu reuseste filmul Ancai Damian sa enerveze mai atroce decat in numeroasele secvente de sex. E o anti-performanta remarcabila sa reusesti sa plictisesti cumplit publicul atunci cand pe scena defileaza, in formule nud sau aproape nud, actrite precum Ana Ularu si Diana Cavallioti.

Exceptionalul cine-erotism degajat de Ularu iese, totusi, la iveala de-a lungul catorva prim-plan-uri cand buzele splendidei actrite au ceva din tulburatorul tumult al buzelor lui Adèle din Palme d’Or-ul anului. La fel, talentul Dianei Cavallioti aduce un strop de emotie in scena despartirii dintr-unul din multiplele finaluri ale filmului. Cateva clipe reusite ale celor doua actrite si animatia lui Dan Panaitescu sunt singurele (marunte) plusuri a ceea ce este, pentru mine, cea mai mare deceptie de pana acum a anului cinematografic romanesc.

Si a mai fost o secventa la care, recunosc, am tresarit. Aparitia pasagera a lui Teo Corban in rolul de sef al personajului principal. O dara amintind de cateva din marile titluri ale Noului Cinema Romanesc a mazgalit fulgurant ecranul. O clipa, doar atat. Ochii si rictusul mustind de ironie si inteligenta ale lui Corban, erau, se vede treaba, din cu totul alt film.

„O vara foarte instabila”
Romania – Suedia – Marea Britanie – Cehia 2013Regie: Anca Damian
Scenariu: Anca Damian, Philip O’Ceallaigh
Actori: Ana Ularu, Diana Cavallioti, Teo Corban,
Kim Bodnia, Jamie Sives

Write a Comment

Comment