in Ecrane

Bio-zenii si viorile de pe Titanic

Articol publicat in premiera de LiterNet

„Cinema, mon amour”, documentarul ce va intra in portofoliul HBO  joi, 17 decembrie, spune povestea oamenilor care se incapataneaza sa tina in viata cinematograful Dacia din Piatra-Neamt. Victor Purice, Cornelia Chelmu, Lorena Cosău si Gheorghe Purice sunt patru cetateni ai simpaticei noastre patrii care n-au trecut pe la vaccinarea (ce parea) obligatorie cu resemnare.

In calitate de regizor si co-scenarist (alaturi de Tudor Giurgiu si Ilinca Mihu), Alexandru Belc e un alt ro-cetatean atipic, dovada rabdarea cu care si-a urmarit subiectul si, mai ales, talentul de a produce un film ce vorbeste despre eroism cu zambetul pe buze, despre incapatanare cu lacrimile in ochi si despre speranta cu gustul neantului in gura. Intr-un rol (da, exista asa ceva si intr-un film documentar!) ale carui tuse esentiale amintesc de personajul lui Andi Vasluianu din „Despre oameni si melci” (Giurgiu oblige :)!), administratorul cinematografului nemtean, Victor Purice, e anti-eroul perfect al zilelor noastre.

Daca s-ar invrednici sa-l inteleaga, un cetatean mioritic standard pesemne ca l-ar socoti extraterestru. Cineva care, impotriva tuturor evidentelor, nesimtirilor si lasitatilor, reuseste sa refuze moartea unei chestii atat de vetuste precum este, in zilele noastre, un cinematograf, cineva care face asta agregand in jurul sau o mana (de fapt, o juma’ de mana) de oameni ce par dispusi sa il urmeze, cu zambetul pe buze, in inclestarea cu vanturile din spatele oricarei mori de pe lumea asta, o astfel de aratare nu are cum, ma-ntelegi, sa provina de pe meleagurile acestea. E musai evreu-mason-vandut-bozgor sau, mai sigur, martian. Unde mai pui ca, pe langa apucaturi onorabil-acceptabile (un shpritz, o tzigare), mai presteaza si ciudatenii precum air-guitar sau folk pe versuri si sunete proprii. Un apucat, ce sa mai!

Ce e curios si cu adevarat remarcabil e ca, in filmul lui Belc, ca si, probabil, in viata-i ne-filmata, domnul Purice nu face parada de nimic. E un om cu cateva pasiuni, ceva vise si multe regrete. Un om care se cunoaste pe sine si care intelege sa nu se abandoneze pe sine. Suna complicat? De fapt, e banal. Pentru dl Purice, marea bucurie a vietii nu sunt nici linistea, nici non-stresul, nici intorsul capului de dragul unei existente roz-autiste. Dupa cum resemnarea sau infrangerea nu intra pe lista sa de optiuni.

Ne pare bizar? Ne uitam la Victor Purice, Cornelia Chelmu, Lorena Cosău si Gheorghe Purice ca la muzicantii ce manuiau viorile pe Titanicul scufundandu-se? O privire mai atenta in jur s-ar putea sa constate ca podeaua inundata e, de fapt, plasata sub piciorusele noastre, ale „normalilor” bio-zen, pentru care scopul vietii e orice exclude increderea in semeni, bucuria de a bucura si lupta, cand mai nevrozata, cand mai politically incorrect (se fumeaza si se consuma alcohol in cinema, toarashi, se descarca torenti, se proiecteaza cedeuri fara de IP, se impun anchete si sanctiuni, nu?), pentru un vis, un nenorocit, banal si incapatanat vis.

Daca va suna eroic si patetic cele de mai sus, este pentru ca ne-am tampit in asemenea hal, incat nici sa ne batem pentru ce iubim (in caz ca mai iubim) nu mai suntem in stare. Sau suntem?

Cinema, mon amour
Romania – Cehia 2015
Regie: Alexandru Belc
Scenariu: Alexandru Belc, Tudor Giurgiu, Ilinca Micu
Imagine: Tudor Vladimir Panduru
Sunet: Filip Muresan, Vlad Voinescu
Montaj: Ioan Ioachim Stroe
Distributie: Victor Purice, Cornelia Chelmu, Lorena Cosău, Gheorghe Purice

Cinema, Mon Amour_1-blog

Sursa foto: Site-ul oficial al filmului

Write a Comment

Comment