One World Romania 2018
Text publicat in premiera de LiterNet
“Rodnye”. Adica, “Rude”. Cel mai recent film al rusului Vitaly Mansky. Proiectat la One World Romania 2018. La 2 ani dupa ce precedentul sau titlu, “Under the sun / Sub soarele partidului”, deschidea acelasi festival (intr-o epoca in care One World umplea salile, nu ca in arcticul martie 2018, cand randurile pline cu spectatori sunt mai rare decat orele cu plus in catastiful lui Celsius).
Mansky s-a nascut la Lvov, adica, in URSS. Astazi, mama lui si buna parte din rudele sale locuiesc la Lvov, adica, in Ucraina. Altele sunt gasit in Simferopol. Adica, in Crimeea. Ma rog, Republica Autonoma Crimeea. Ceea ce inseamna Ucraina. Sau, mai sigur, Rusia. Un unchi batran ii face pe americani de fascisti (!) dintr-un sat de langa Donetk. Mai corect, Republica Populara Donetk, desprinsa din Ucraina pentru a deveni parte din Novorusia. Mai sigur, din Rusia. In fine, Mansky mai are un var prin Odessa, Ucraina, care se muta, pe parcursul filmarilor, in Kiev, Ucraina.
Familia lui Mansky e, la origini, rusa (ma rog, o cautare atenta dezvaluie serioase radacini poloneze si lituaniene). “Oricat de mult i-as detesta pe rusi si oricat de mult tin la independenta Ucrainei, trebuie sa recunosc ca inca mai gandesc in rusa”, admita o matusa din pro-occidentalul Lvov. “Dar macar pe asta mic l-am dat la scoala in ucraineana si acum stie perfect limba”, continua ea, dezvaluind serioasele diferente intre cele doua limbi, rusa si ucraineana, pe care necunoscatorii le cam considera a fi una singura.
Filmul se termina cu “asta mic” din vestivul Lvov plecand in armata obligatorie. Adica, pe frontul de est, in Novorusia. Acolo de unde se intorc, periodic, sicrie cu eroi de razboi. In cea mai buna secventa a “Rudelor”, tramvaiul incremeneste pe o strada cu piatra cubica, usor-inclinata, din scapatat-aristocraticul Lvov. Urmatoarele zeci de secunde sunt dedicate convoiului funerar care duce eroii la cimitir.
Toate rudele lui Mansky au pareri politice pe care le exprima pasionant, vehement, abundent. Doua verisoare isi arunca imprecatii via skype pe ruta Simferopol – Lvov. In chestiune sunt Ucraina si Rusia, idolii in spatele carora cele doua femei sexagenare ingroapa tot ce le-a unit candva.
O alta familie din Simferopol asculta discursul de Anul Nou al lui Putin, desface un spumant la miezul noptii, apoi ingana imnul rus difuzat la televizor. Peste o ora, repeta ritualul, schimband imnul rusesc cu cel ucrainean. La Kiev, revelionul soseste cu o ora intarziere. Televizorul ingaduie calatoria din fotoliu.
Dar cate nu ingaduie televizorul! Batranul unchi de langa Donetk stie tot pentru ca se uita ziua si noaptea intreaga, cu volumul aproape de maxim, la tv. Matusa din Simferopol il priveste pe Vladimir in aceeasi noapte de Revelion pe un ecran mare plasat intr-o piata intesata de oameni. Pe ecranul din sufrageria mamei din Lvov, televiziunile de stiri functioneaza non-stop.
Dintre cei care mai privesc realitatea si dincolo de dreptunghiul pixelat, gasim surorile din Odessa, una localnica, cealalta refugiata din calea razboiului din Donetk. O matusa din Lvov, locuind cu un caine recuperat de la hingheri dupa o stire auzita la radio, mototoleste posterul cu Nikita Mihalkov, pe care il asimileaza cu Moscova cea care a mintit-o o viata, pana cand s-a dumirit si ea si inceput sa inteleaga cum stau lucrurile. O verisoara din acelasi Lvov, povesteste unei prietene, la o cafea, cum, pana la urma, pentru cel mai important e pasaportul si faptul ca poate oricand.
Rude. Vitaly Mansky ii priveste, ii intreaba, ii asculta pe toti cei de-un sange cu el, cum pompos ne place sa spunem. E atent, empatic, cald si putin ironic. Greu de spus cat se (mai) recunoaste in ei. Usor de spus cat ne mai recunoastem in ei. In confuzia, saracia, cacofonia, vehementa, prostirea, mintirea, naivitatea, bunatatea lor. Adica, ale noastre.
“Rude / Rodnye / Close relations”
Germania & Letonia & Estonia & Ucraina 2016
Regie & Scenariu: Vitaly Mansky
