in Cupa Mondiala 2014

Brusc tratat de descompunere

Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet

Un om isi priveste mana dreapta din care tocmai a scapat o ceasca. Se uita lung. Totul pare a fi in regula. Incearca sa o miste inspre cioburile imprastiate pe podea. Mana se nu clinteste. Omul e uimit. Incearca sa stranga pumnul. Inutil. Muschii nu se contracta. Ii pipaie cu mana stanga. Nu simte nimic. Uimirea se transforma in frica. Mana dreapta se desprinde din incheietura umarului si cade peste cioburi.

11 oameni intra pe teren. Sunt imbracati in rosu. Sunt campioni mondiali. Sunt campioni europeni. Parte dintre ei tocmai au jucat finala campionatului european al cluburilor. Au mingea. O pastreaza. O paseaza. Asta a fost mereu marele lor atu. Mingea. Posesia ei. Plimbarea ei. In fata, in spate, in lateral, iar in fata, iar in spate, iar in lateral. Pana la nimicirea adversarilor care cedau metru dupa metru.

Nu si de data asta. Avanseaza cu greu si cu putin. Se intorc adesea. La un moment dat, pierd mingea. Se regrupeaza. Incearca s-o recupereze. Sau macar s-o blocheze. Sunt atat de aproape. Nu suficient. Mingea se duce spre poarta lor. Cum s-a intamplat asta? Totul s-a derulat atat de repede, cum de a fost cu putinta?

Si iar mingea ajunge la ei. Si iar o pastreaza. Si iar avansarea e anevoioasa. Si iar pierd mingea. Frica. Portarul respinge o data. Panica. Portarul nu mai respinge si a doua oara. Liniste. S-a terminat.

Cum au ajuns ei, regii lumii, acolo? Cum au ajuns ei sa nu mai stie drumul pe care l-au parcurs de zeci, de sute de ori, de il stiau aproape cu ochii inchisi? Cand a incetat apararea sa mai blocheze, mijlocul sa mai creeze, atacul sa mai marcheze, portarul & capitanul sa mai vegheze?

Cum de se poate dezmembra un om, cum de se poate descompune o echipa, cum de se poate des-fiinta o existenta atat de brusc, atat de brutal? Si, mai ales, de ce?

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.