Text publicat in premiera de LiterNet
Alcool, mizerie, frig, moarte, minciuna, injuraturi, sex, fier vechi, santaj, resou, furt, saracie, dureri fantoma. Periferia Moscovei. Sau a Sankt-Petersburgului. Sau a oricarui mare oras din est. Sau din vest. Capatul lumii. Dincolo de el.
Tramvaie. Cai ferate. Cai furate. A trai pentru a fura. Reciproca. Suteala de fier vechi ca metoda de a procura vodca de toate zilele pentru betivul de serviciu (huo!) si painea de acelasi scop pentru o mama oarba (ups! ce ne facem cu huo?). Ciordeala de zile, de ore, de clipe ca metoda de a procura iluzia de toate zilele ca moartea inca n-a lovit. Ca viitorul n-a trecut. Ca trecutul n-a inghitit totul. Ca tramvaiul n-a izbit.
Un barbat abrutizat, o femeie urland, un student prins intre cele doua abisuri. George Constantinescu, Mihaela Popa, Rares Andrici. Inscenati de Bogdan Budes. Teatrul de Arta. Un teatru. Alt unteatru. Alt loc independent care incearca sa faca teatrul relevant, inteligent, emotionant, surprinzator caruia are sens sa-i fii spectator.
Barbatul si femeia s-au instalat in minciunile lor. E felul lor de a supravietui grozaviilor. El se preda in fata agresivitatii si ascunde in dosul ei tot. Ea umbla cu sentimentele la vedere si acapareaza, in numele lor, tot. Ambii esueaza teribil. Intre ei, un tanar incercand sa gaseasca un drum de mijloc. Sa scape fara sa raneasca. Sa traiasca fara sa fure.
Teoretic, studentul ar trebui sa fie personajul de luat acasa. Pana la urma, toti ne amagim ca suntem rationali, rezonabili, ca incercam sa armonizam extremele, sa ne salvam semenii aflati la “mai greu”, nu? Unde mai pui ca toti ne percepem ca fiind inca foarte juni!
Ceva imi spune ca, daca am fi onesti cu noi insine, ne-am zari mai degraba in auto-mincinosii care fug de realitate si de ei insisi. Care lovesc si care sufera. Care ranesc si care sunt victime. Care se agata de viata cum stiu, cum pot.
Alcool, mizerie, frig, moarte, minciuna, injuraturi, sex, fier vechi, santaj, resou, furt, saracie, dureri-fantoma. Periferia. O sa spuneti ca,dincolo de oarece mici asemanari, nu ne priveste, ca noi nu suntem din filmul / piesa aceasta. Ca e vorba de alt soi de oameni. De oameni pe care, de i-am sti, i-am uita. Dar nici macar nu-i stim.
Ca orice intamplare artistica semnificativa, “Dureri fantoma” trece peste toate barierele acestea. Particularizeaza cat sa ne faca sa tresarim in fata feliei de viata, de oras pe care ne-am obisnuit sa o ignoram, generalizeaza cat sa ne faca sa ne recunoastem in deruta pustiului, in agresivitatea barbatului, in candoarea fierbinte a femeii. O pereche de ochelari si orice periferie devine centru. Si orice om devine om.
Teatrul de Arta Bucuresti
“Dureri fantoma”
Text: Vasili Sigarev
Traducere: Marina Palii
Regie: Bogdan Budes
Actori: Mihaela Popa, George Constantinescu, Rares Andrici
