Candidatul oamenilor si Urâta institutiilor

La lansarea publica a candidaturii sale prezidentiale, dl Victor Ponta a declarat, pe 29 iulie, la Craiova, urmatoarele:

“Mă întreabă foarte mulţi de ce cred că pot să fiu preşedintele românilor. Pentru că îmi doresc infinit mai mult să fiu preşedintele românilor, decât al României. Am avut în ultimii ani un preşedinte al României care a fost împotriva românilor. Avem nevoie de un preşedinte al oamenilor, nu al unui sistem, al unor instituţii…”

Sursa declaratiei: www.romaniatv.net

Regasesc, in aceasta banala declaratie electorala, argumentul central pentru distanta pe care inteleg sa o pun intre mine si candidatul Victor Ponta, intre mine si partidul numit PSD. De ce?

Aleg sa nu traiesc si sa nu judec cu sabia deasupra capului. Aleg sa nu judec prezentul bazandu-ma exclusiv pe trecut. Sa nu pun in carca omului de azi greselile oamenilor de ieri. Incerc sa imi fac alegerile de viata, cele strict personale, cele profesionale, dar si cele politice, judecand mai intai cazul ideal. Iau, de pilda, cuvintele unui politician care imi vrea votul si imi inchipui cum ar fi sa traiesc fix in lumea pe care el o descrie.

In cele mai multe dintre cazuri, vorbele sunt prea golite de continut pentru a fi capabile sa imagineze scheletul unei lumi. Exista, totusi, si exceptii. De pilda, declaratia citata mai sus. Ce fel de lume imagineaza ea? O lume in care domnul Ponta opune romanilor Romania. O lume in care domnul Ponta opune romanilor un sistem (atentie, nu sistemul!). O lume in care domnul Ponta opune romanilor unele institutii.

Nu din cauza mineriadelor si a misterelor revolutiei nu voi vota candidatul PSD. Nu din cauza lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nastase. Ci, in primul si in primul rand, pentru declaratia de mai sus. Pentru ca intra intr-un conflict major cu ceea cred ca e bine, ca e vital, ca e decisiv pentru spatiul geografic, pe nume Romania, in care aleg sa locuiesc.

Cred, de pilda, ca e bine, vital si decisiv ca in Romania sa existe institutii care sa functioneze coerent, transparent, previzibil si in care cetatenii sa aiba incredere. Cred ca doar functionarea decenta a acestor institutii, fie ele scoli, spitale, tribunale, parchete, Politie, CNA, fisc, ministere, primarii, Parlament, Guvern, Presedintie, alcatuiesc scheletul unei tari in care se poate trai relaxat si imbelsugat. Pentru ca ele sunt, in feluritele domenii ale vietii publice, garantul competitiei corecte intre indivizi. Pentru ca doar competitia onesta si civilizata poate scoate la lumina superlativul din fiecare om. Cred ca datoria unui stat fata de cetatenii sai e sa asigure cadrul in care acestia sa isi poata exercita, in limitele respectului elementar fata de seaman, dreptul la libertate.

In termeni sportivi, statul asigura spatiul de joc, regulile de desfasurare si arbitrajul corect. Cetatenii sunt chemati, apoi, sa ocupe tribunele, masa presei, bancile tehnice si terenul de joc.

Domnul Ponta, PSD si o parte importanta a populatiei Romaniei cred in alte valori. E motivul esential pentru care votul meu va merge in alta directie. E motivul principal pentru care cele mai multe dintre discutiile pe teme politico-sociale pe care le port cu concetateni de-ai mei se termina cu nervi si suparare. Oamenii nu pot intelege satisfactia mea in fata arestarii unor concetateni de-ai nostri. Sau aplauzele indreptate inspre cei care organizeaza, de cativa ani, un Bacalaureat cinstit. Ori frenezia cu care rog feluriti politisti sa nu inchida ochii cand e la indemana sanctionarea unei ilegalitati prin care un cetatean ii sfideaza in plina strada pe cei multi si tacuti.

Imi pare rau s-o spun, dar inainte de a trai, candva, relaxat si imbelsugat, oamenii din Romania trebuie sa inteleaga de ce nu pot trai acum relaxat si imbelsugat. Cu cat vor intelege cat de mare e si vina lor pentru actuala stare de fapt, cat de insemnat e rolul lor in schimbarea actualei stari de fapt, cu atat lucrurile vor evolua mai repede. Fara a intelege care ne sunt vina, responsabilitatea si potentialul, vom fi etern condamnati sa ne predam destinul personal in mainile unor candidati ce ne vor iluziona ca s-ar putea ocupa de noi mai bine decat ne-am putea ocupa noi insine.

***

Monica Macovei imi pare cea mai  urâtă personalitate publica a Romaniei momentului. Urâtă, adica detestata. Are, cu siguranta, admiratorii ei, nu chiar putini, dar daca ar fi sa se faca un sondaj pe tema celei mai antipatice persoane din politica romaneasca, fac prinsoare ca doamna Macovei le-ar lua fata lui Basescu, Ponta, EBA, Iliescu, Vadim, Udrea ori Antonescu. De unde vine ura aceasta? Ce o face pe femeia aceasta sa coaguleze atatea tone de scuipati virtuali?

Faptul ca e considerata omul lui Basescu? Ca e asociata cu nasterea DNA care acum baga oameni la puscarie? Ca e prezentata de ani si ani de zile ca denigrand imaginea Romaniei in lume? Ca are cateva idei fixe pe care nu si le schimba orice-ar fi? Ca e incrancenata, ca zambeste rar, ca nu e capabila sa atate in vreun fel imaginatia erotica a privitorului?

M-am tot intrebat acestea pana intr-o zi.

O duminica dupa-amiaza blanda si senina, cand se intampla sa-mi conduc masina pe straduletele inguste ale cartierului in care locuiesc. Mergand cu bagare de seama printre automobilele parcate peste tot, m-am vazut nevoit sa opresc. In fata mea, o masina stationata bloca complet traficul. Am asteptat cateva secunde. Parandu-mi-se ca ca soferul e la locul lui, am claxonat discret. In van. Am repetat. Degeaba. Am iesit afara. Ma inselasem. Masina era goala.

“Ce vrei, bah, de ce claxonezi”, m-a abordat un tip pe la 30 de ani, ce sprijinea blocul din dreapta strazii.
“Pai, zic, am crezut ca e cineva in masina asta din fata”.
“Nu e, bah, e masina mea, eu sunt aici, nu vezi?”.
“Domnule, dumneavoastra ati blocat strada”.
“Da, si?”
“Cum, dom’le, si? E complet iresponsabil ce faceti, e o bataie de joc la adresa celor care vor sa circule pe aici si e complet ilegal.”
“Ce mai iei pe mine, mah, cu legea si cu iresponsabilu’? Ce, esti cu Basescu?”

Am ramas mut. Apoi m-a bufnit rasu’. De unde si pana unde invocarea lui Basescu? Am incercat sa aflu de la cetatean, n-am reusit.

Oricat de straniu ar parea, intamplarea s-a repetat la cateva luni distanta. Admonestand un taximetrist care isi oprise vehiculul in asa fel incat bloca trei locuri de parcare libere, am incercat sa ii explic ca e mai logic sa stationeze cativa metri mai in fata, “unde nu deranjati pe nimeni si nu pierdeti nimic fata de locul pe care stati acum”. “Ce mai iei, mah, cu logica pe mine, esti basist?”.

Interesant, nu? Pana la aceste doua intamplari, nu m-as fi gandit niciodata ca “Basescu si basismul” pot fi asimilati, la nivel popular, cu legea, responsabilitatea si logica! Inca mai interesant mi se pare faptul ca, datorita acestor doua intamplari, am intalnit doi oameni care, in mod deschis si destul de relaxat, s-au plasat in antiteza legii, responsabilitatii si logicii.

Nu cumva, mi-am zis, nu cumva anii de mandat prezidential ai domnului Basescu au reusit ceva ce scapa inca perceptiei publice, ceva ne-pomenit nici macar in rarele discutii relevante la care am asistat in anii de pe urma, purtate intre oameni onesti, realisti si bine-informati?

Nu cumva o cantitate importanta de contemporani a realizat ca schimbarea majora pe care a reusit-o regimul basist a fost fix aceea de initia lupta cu mentalitatea stramoseasca, mai veche chiar decat regimul comunist, conform careia omul “simplu, de rand” n-are nici o putere si nici o responsabilitate, ca singura lui grija e sa descurce el si familia lui?

Nu cumva oamenii astia s-au vazut direct loviti nu atat de taierea salariilor sau a ajutoarelor sociale, de pilda, cat de punerea sub semnul intrebarii a felului lor traditional de a trai pe baza de mica/mare spaga, mica/mare nepasare/nesimtire in spatiul public, mica/mare indiferenta fata de seamanul care nu ii e ruda sau amic?

Nu cumva cei doi soferi mi-au spus, indirect si poate involuntar, “Bah, lasa-ne pe noi cu vrajelile astea ale tale si ale lu’ nen’tu Basescu, poate aveti dreptate, poate e mai bine ca voi, nu conteaza, noi aici traim altfel si nu vrem sa ne schimbam, se aude?”.

Daca raspunsul la vreuna dintre intrebarile de mai sus e “Ba da”, atunci cred ca tocmai am inteles un pic mai bine de unde vine parte din ura indreptata inspre Basescu si cam toata ura indreptata inspre Monica Macovei. Pentru ca in timp ce dl Basescu a alternat momentele cand a apasat, in discursuri si in fapte, pe ideea de responsabilitate, de legalitate si de importanta a institutiilor (e drept, la logica n-a prea facut apel!), cu momentele cand s-a hahait alaturi de popor si a facut cu ochiul spre galerie, dna Macovei a prestat constant si sigur in directia legii si a institutiilor. S-a dovedit principiala, inflexibila, enervant de riguroasa si serioasa. “Si mai e si femeie!”, cum imi atragea atentia un amic.

***

Prea-lungul text de mai sus (iertare!) a incercat sa justifice de ce votul meu din noiembrie nu va merge inspre Victor Ponta si va merge inspre Monica Macovei. Am incercat sa argumentez, cat de rational cu putinta, de ce prefer ca tara in care voi trai in urmatorii 5 ani sa aiba un presedinte din categoria Macovei, iara nu din categoria Ponta.

Speranta mea primordiala se leaga nu atat de persoana pe nume Monica Macovei, cat de timidul debut de reforma morala ale carui neasteptate efecte am incercat sa le explic mai sus. Am vorbit doar de cele negative: oameni care au simtit ca se intampla ceva impotriva felului lor de a exista in societate si care au spus “Nu, nu vreau sa ma schimb!”.

Exista, insa, si efecte de semn de contrar. In lunea de dupa europarlamentarele de anul acesta, un bun prieten cu care nu mi-amintesc sa fi dezbatut vreodata subiecte politice si care a aparut etern neinteresat de astfel de teme, m-a abordat vesel:

“Am fost la vot ieri”
“Da? Si cu cine ai votat?”
“Cu Monica, normal!”

Daca prietenul meu nu e un exemplu izolat si daca in lunile ce urmeaza Internet-ul va da in clocot, s-ar putea ca noiembrie 2014 sa aduca cea mai mare surpriza electorala din istoria Romaniei. Si sa ne ofere sansa de a continua reforma cea mai importanta dintre toate: cea morala!