Care e Romania?

Ajung aseara pe la 8 acasa si, dupa o saptamana de abstinenta televizuala, deschid aparatul. Din tasta in tasta, hop si pe TVR1. Jurnal. Final de reportaj cu tema optimismul la romani. Tonul general al bucatii de material vizionate: “Desi o duc atat de rau, romanii trebuie sa gaseasca speranta ca maine va fi mai bine”. Dau filmul inapoi.

Miercuri, plecasem la mare. In Vama. Trafic intens, dar OK. La o zi distanta, un foarte bun prieten face 4 ore de la debutul A2 pana in 2 mai. “Am prins vreo 2 accidente pe autostrada. In plus, eu asa circulatie n-am prins in viata mea. Masini cat vezi cu ochii, ca mergeai cu 130, ca stateai pe loc, nu conta.”

Inapoi in Vama. Da, stiu, nu mai e ce-a fost. Ma intreb e rezonabil sa ceri unui loc, unor oameni sa ramana la fel. Tu te schimbi, ei e musai sa fie ce au fost si nimic mai mult decat atat. In fine. Vama de azi e o cacofonie. Gasesti aproape orice. De la baruri pe malul marii unde timpul pare o notiune adanc ingropata in valuri la portiuni isteric colorate, bine-meritand stampila de Vamaia.

S-a construit enorm, haotic, fara nici cea mai mica grija pentru estetica locului, pentru circulatia rutiera ori pietonala, pentru cultivarea vreunei traditii sau instituirea unei aluri arhitectonice moderne. Locantele scumpe si proaste se amesteca cu cele scumpe si bune, care se amesteca cu cele ieftine si bune, care se amesteca cu cele ieftine si proaste. Aidome, locurile ce ofera un pat si un dush. S-a asfalt nisipul si s-au ignorat ulite pe care iti rupi masina. Doar berea, in mare parte ieftina, si muzica, in mare parte OK, par a mai atrage contrariile

Lume? Puhoi e un cuvant mic. De 1 mai, un alt bun prieten a petrecut vreo 20 de minute la coada ca sa cumpere o sticla de vin. E drept, se intampla la 2 noaptea. Dar se intampla intr-unul din cele 10-12, poate chiar 15 magazine gen mega image deschise non-stop. Si nici macar nu era pe strada principala. Acum, la cherhanaua din sudul satului, a gasi un colt de masa liber la ora cinei sau a pranzului semana a sport extrem. Coada la faimoasa clatitarie de pe Magheru batea spre juma de ora. Pana si la shaorma era de asteptat.

Am evadat pentru o jumatate de zi la Olimp. Portiunea celor 3 hoteluri cu vedere la mare (ma rog, celor 2, ca Panoramic e in renovare de un an) plina ochi. Un anunt plasat la receptia de la Belvedere anunta ca nu mai sunt camere (280ron camera renovata, 240ron camera nereronata; in weekend, in august). Apropo, celor care viseaza la Vama care nu mai e, le recomand la Olimpul care e fix cum a fost. O mana de vopsea aruncata neglijent nu poate ascunde zecile de ani in care nu s-a intamplat nimic. Zona cu poate cea mai frumoasa priveliste de pe intreg litoralul hotelier romanesc e o cvasi-ruina.

Ruina, ruina, dar deloc parasita. Daca Belvedere si Panoramic arata ca doua cocote rujate strident ca sa ascunda ridurile si vergeturile, Banat, Maramures, Oltenia si ceilalti mastodonti de 14 etaje si nume de regiuni mioritice sunt deja la proba de autopsie, faza pe statiune de interes national. Sau nu? Incredibil, dar adevarat, Banatul traieste! Sau, ma rog, gazduieste! Stiti cat costa un apartament la Hotel Banatul in plin sezon? 150 RON. A-par-ta-ment. De la etajul 3 in sus, se vede marea in toate splendoarea. Aproape ca iti vine sa zici: “Bah, imi iau asternuturi de acasa, spray de ganduci and I go for it!”.

Nici nu stiu ce e mai absurd. Ca in hoteluri amplasate intr-o astfel de zona nu e bagat nici un ban de ani de zile, ca o parte dintre ele inca mai sunt in circuitul turistic sau ca turistii se inghesuie sa le umple. Raman la ultima varianta. Carevasazica, de la 150 RON apartamentul la 280 RON dubla renovata, Olimpul deschis turistilor e plin-ochi!

Mergem mai la nord, la super fitoasa cherhana “Popasul Pescarilor”. Parcarea bubuie de masini. O ignoram si ne dam pe plaja. Ceea ce anul trecut era pustiu, acum se populeaza binisor. Pacat de vantul prea puternic pentru a permite o baie linistita.

Inca mai nord, langa halta feroviara Pescarus, alta plaja. Cvasi-pustie. O stie putina lume. De jur-imprejur, insa, in putinele locuri de cazare, plin!

Inapoi in Vama. Prin statiuni. In Neptun, mers lent dupa titi-car. Trotuare pline, parcari asemenea. Jupiter, Venus, Cap Aurora, same shit. Mangalia. Sensul-giratoriu. La orice ora si orice directie, full. Pana la el, masini parcate alandala, oameni traversand oricand si oricum.

Parintii si alti prieteni cazati in Eforie Nord si/sau Agigea. “Imi ia o ora sa merg la piata si ziare. Cu masina!”, mi se plange taica-miu.

Alti prieteni pleaca joi dimineata, de Sfanta Marie, pe Valea Prahovei. “Am facut 4 ore 20 pana Brasov!”. “Am facut aproape 3 ore de la Ploiesti la Predeal!”.

Un coleg, cu casa de vacanta in zona: “Eu asa multe masini in Valenii de Munte si la salina n-am vazut in viata vietilor mele. Frate, si la salina parcarea e 4RON si intrarea e 16! Si mai astepti vreo ora, o ora jumate pana intri!”.

Aseara, intoarcerea spre Bucuresti. “Vezi ca e omor de la 23 august pana la intrarea pe autostrada. Bara la bara, accidente, tot tacamul”, avertizeaza o amica. Evit prin Negru-Voda, Topraisar, intru pe A2 pe la Medgidia. Minunat drum, gol-rau! Ajung pe autostrada. La 4 jumate. Full e un cuvant bland. Bland-rau. Unde te-ai uita, masini.

OK, gata, cred ca am oferit suficiente exemple. Fratilor, vorbesc de multiple zone din tara. Si de zeci de mii de masini. Sute de mii de oameni. Care s-au miscat. Au mancat, au vizitat, au dormit. Oamenii astia nu pot fi toti politicienii care ne sug sangele. Oamenii de afaceri verosi care ne papa banii. Sunt prea multi ca sa fie doar ei. Oamenii astia sunt prea multi, prea dinamici, prea cu chef de viata in ei ca sa nu conteze.

De acord, cheful de viata inseamna, adesea, mitocanie, proasta-crestere, nervi, haos. Cam ca parte din look-ul Vamii Vechi @ 2013. Dar asta nu e mai putin viata. Oricum ii pot percepe pe oamenii astia, numa’ in versiunea asta de “Desi o duc atat de rau, romanii trebuie sa gaseasca speranta ca maine va fi mai bine” de la TVR nu pot.

Asta nu inseamna ca nu exista saracie, oameni amarati si pesimisti in Romania. E chiar posibil ca ei sa formeze majoritatea. Dar e o majoritate mult mai subtire decat se crede. Si e o majoritate care ar putea deveni minoritate daca noi, ceilalti, am termina cu vaicareala, cu pusul poalelor in cap, cu ipocrizia conform careia sunt saraci si de noi.

Daca noi, ceilalti, ne-am comporta oleaca mai demn cand vine vorba de self-evaluation, cand vine vorba de platit impozite, amenzi, cand vine vorba de luat si dat spaga, cand vine vorba de albit venituri, cand vine vorba de votat, daca noi am fi decenti si realisti, poate ca am avea urechi sa auzim tanguiala celor care chiar au nevoie de ajutor. In caz ca chiar ne pasa.

Evident, sutele astea de mii de oameni nu sunt deloc omogeni. Evident, au problemele lor. Mari. Cum, de altfel, le are si Romania. Multe, mari si diverse. Doar ca problemele acestor oameni nu sunt alea vorbite la tv sau mestecate de imaginarul colectiv. Altul e nivelul lor, altele sunt dilemele si carentele lor. It’s time to grow up!