“Si iata un extraordinar paradox statistic. In lumea occidentala, asadar la nivelul cel mai sus, speranta de viata era, la 1900, sub 50 de ani. Astazi, se apropie de 80 de ani. Pana si tarile cele mai sarace, aproape toate, au ajuns sa beneficieze de o speranta de viata superioara Occidentului acum o suta de ani. In epoca de piatra, speranta de viata trebuie sa fi fost macar de vreo 20 de ani. Ceea ce inseamna ca, sub acest raport, si in termeni strict statistici, momentul 1900 e mai aproape de preistorie decat de ziua de azi. […]
Dar cum ramane cu viata vesnica? Se pare ca pana la urma omul a facut un targ. Zece ani, poate mai multi, poate in viitor cateva decenii de viata terestra in schimbul vietii de apoi. O tranzactie faustiana. Schimbul nu pare chiar echivalent, raportat la durata, ca sa nu mai vorbim de gradul de perfectiune al cerului in raport cu pamantul. E drept, anii castigati, multi, putini, sunt o certitudine, in timp ce viata de apoi ramane o ipoteza. Am castigat poate ceva palpabil, renuntand la o simpla iluzie.
Intrebarea este ce ne facem fara iluzii? Ori ca traim 50 de ani, ori ca traim 100, ori ca vom trai 300, rezultatul este acelasi: nimic, daca dupa aceea nu mai urmeaza nimic. Viata de apoi a fost una dintre <<iluziile>> care au modelat civilizatia occidentala: credinta transfigurarii omului si a lumii. Lipsa sperantei, chiar a unei sperante iluzorii, lipsa unui obiectiv inalt, fie si de neatins, risca sa afecteze grav sistemul de civilizatie.”
By
Lucian Boia
in
“Sfarsitul Occidentului? – Spre lumea de maine” – Humanitas – 2013