Chestiunea emigrarii

Am locuit in Anglia vreme de 4 ani. Era vorba sa stau doar 3, dar mintea mi s-a invartit mai greu decat mi-am imaginat initial. Am revenit in Romania acum 7 ani. Nu regret in nici un fel nici plecarea, nici intoarcerea. Iubesc Anglia, dupa cum iubesc si Romania. Mi-a placut sa traiesc in Anglia, dar imi place mai mult sa traiesc in Romania. De aceea m-am intors, de aceea imi e foarte bine unde sunt.

Intrebat constant asupra chestiunii “e bine sa pleci sau sa ramai?”, am tot raspuns: “Nu stiu cum e mai bine pe termen lung. Ce pot spune insa e ca recomand oricui sa plece macar un an in strainatate. Un master, un stagiu profesional, o vacanta prelungita, etc. Vindeca de multe complexe. De inferioritate si de superioritate, deopotriva”.

De-o vreme, chestiunea emigrarii s-a acutizat. In Romania, in 2013. Cel putin in cercurile in care ma invart. Perceptia mea este ca in jur de 80% dintre oamenii din jurul meu ar vrea sa traiasca in afara Romaniei. Din motive felurite, care n-au importanta in discutia de fata, oamenii isi doresc emigrarea. Pentru cativa ani sau pentru totdeauna, asta iar conteaza mai putin. In fond, e greu pentru oricine sa-si programeze toata viata pe care o mai are de trait.

Un prieten pe care il tenteaza posibilitatea revenirii in Romania dupa 2 ani de aer mai vestic mi-a spus ca isi tot intreaba prietenii ce e mai bine sa faca. “Pe tine nu te intreb ca e clar ce-o sa-mi raspunzi”. Bazandu-se pe intoarcerea mea si pe faptul ca incerc, constant, sa semnalez lucruri faine care se intampla in spatiul mioritic, prietenul m-a exclus din cercul celor care ar putea sa ii ofere un sfat valoros.

Fara a dramatiza, m-am luat, totusi, la intrebari, incercand sa inteleg ce a putut determina o asemenea situatie. Am revizitat discutiile avute pe aceasta tema, polemicile uneori aprinse in care incercam, cel mai adesea, sa demontez feluritele argumente anti-viata in Romania. Recunosc ca regret acum abordarea avuta in trecut.

Cred, acum, ca chestiunea emigrarii e una dintre cele mai importante decizii pe care un om le poate in decursul vietii sale. Ca, in ciuda uriasei diferente intre ce inseamna emigrare in 2013 si ce insemna, de pilda,  in 1989, actul de a pleca din tara nasterii este, inca, macar pentru generatiile celor ce au acum intre 20 si 40 de ani, unul fundamental, care poate avea o influenta covarsitoare asupra destinului personal. Daca n-ar fi asa, nici n-ar suscita, bunaoara, atatea discutii, pasiuni, controverse.

Cred ca, in aceasta chestiune, ca si in chestiunea alegerii unei meserii sau a unui partener de viata, de pilda, argumentele sunt importante si, totusi, secundare. Ele sunt mai degraba pretexte de care se agata oameni a caror decizie este, in general, deja luata. A trai intr-o anumita tara este, deep down, o alegere la fel de pasionala ca si aceea a unui partener de viata sau a unei meserii. O anumita stare interioara de bine te face sa alegi intr-un anumit fel, dupa cum, o anumita stare interioara de ne-bine, te face sa rupi o alegere facuta candva.

Drama (mai mare sau mai mica, dupa felul de a fi al omului si dupa taria pasiunii lui) e ca adesea oamenii nu vad chestiunea emigrarii in felul descris mai sus. O ambaleaza in felurite intrebari de soiul “o fi bine sa plec, n-o fi bine?”, “ce-o sa zica lumea daca plec?”, “ce-o sa zica lumea ca nu vreau sa plec?”, “ce-o sa zica lumea daca vreau sa ma intorc?”, intrebari care ii scot din prim-plan tocmai pe ei, cei care sunt unicii protagonisti ai deciziei.

Nu e nici bine, nu e nici rau sa emigrezi. Nici obligatoriu, nici interzis. Nu e deloc sigur ca iti vei rupe gatul in alta tara, dupa cum nu e deloc sigur ca vei reusi. Nu e deloc musai sa pleci afara ca sa iti faci studiile, dupa cum nu e deloc ciudat sa te intorci dupa terminarea lor. Daca e insa ceva necesar, atunci aceasta e nevoia de a nu te minti tu pe tine insuti. Simti asta in stomacul tau, visezi asta, vrei sa incerci asta, pentru o perioada sau pentru totdeauna? Atunci, go for it!

Nu ezita, nu taragana, nu abandona. Traieste unde vrei, cu cine vrei, facand ce vrei! De sacrificiul tau, de viata ta traita acrit, trist, resemnat, intr-o anumita tara, intr-un anumit loc de munca sau intr-un anumit cuplu, n-are nimeni nevoie. Nici in Romania, nici altundeva in lumea libera.