in Cupa Mondiala 2014

Cifrele Olandei

Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet

E drept ca fiind vorba de o Cupa Mondiala neasteptat de vie si de spectaculoasa s-ar cuveni sa lasam la o parte statisticile si sa ne concentram pe joc, dar poate ca nu e lipsit de importanta sa pomenim cateva dintre cifrele celei dintai castigatoare de grupa a editiei, pe numele ei Olandei. Si nu ne vom rezuma la editia curenta, ci vom vizita si turneul precedent, cel din Africa de Sud.

Acolo, Olanda antrenata de Bert van Marwijk a ajuns castigand toate cele 8 meciuri din grupa preliminara din care a facut parte, performanta fara egal in Europa. La Mondialul african, batavii si-au castigat cele 3 meciuri din grupa, invingand relativ lejer Danemarca (2-0), Japonia (1-0) si Camerun (2-1), au trecut apoi de Slovacia in optimi (2-1), au intors spectaculos „sfertul” cu Brazilia (tot 2-1, dubla Sneijder, dupa ce Robinho deschisese scorul), pentru a reusi o super-victorie (3-2) in semifinala cu Uruguay. In marea finala, Olanda a pierdut in fata Spaniei (0-1) urmare a golului din prelungiri (min 116) al lui Iniesta

In Brazilia, trupa lui Louis van Gaal s-a calificat dupa ce a castigat 9 din 10 meciuri in grupa preliminara din care a facut parte si Romania, realizand 28 de puncte, performanta pe care a mai reusit-o doar Germania. In grupa abia incheiata, olandezii au pulverizat campioana mondiala si europeana en-titre, Spania (5-1), au trait periculos, dar au invins Australia (3-2, dupa doua intoarceri de scor) si au depasit inteligent Chile (2-0).

Rezumand, din ultimele 18 meciuri de preliminarii mondiale, Olanda a castigat 17 si a remizat 1, iar din ultimele 10 meciuri la turnee finale mondiale, urmasii lui Johan Cruyff au castigat 9 si au incheiat unul la egalitate.

Olandezii au, la acest moment, cel mai bun atac din Cupa (10 goluri) si doi dintre cei mai buni marcatori. Van Persie si Robben au marcat cate 3 goluri (la fel ca Benzema, Thomas Müller si ecuadorianul Enner Valencia), urmandu-i, in clasamentul golgeterilor, liderului Neymar. De asemenea, din ce in ce mai multe voci il numesc pe Robben ca fiind cel mai bun jucator de pana acum al Mondialului.

In fine, mai merita spus ca Olanda a mai fost o singura data la cel mai inalt nivel al fotbalului mondial, in anii ’70, atunci cand a jucat si pierdut 2 finale de World Cup consecutive: 1-2 cu RF Germania (tara-gazda), in 1974, si 1-3, dupa prelungiri, cu Argentina (tot tara-gazda), in 1978.

Sa urmeze oare, pe 13 iulie 2014, finala Olanda-Brazilia?

Write a Comment

Comment