Cine scrie despre teatru si film

Intr-o lume intesata de confuzii, care are in egala masura nevoie de claritate si de transparenta, incerc un mic exercitiu de (auto)-limpezire.

Numesc critic teatral un om care a absolvit Facultatea de Teatrologie, program de licenta si/sau master, din cadrul UNATC sau oricare alta dintre facultatile similare din tara sau aiurea. Numesc critic de film un om care a absolvit Facultatea de Comunicare Audiovizuala, program de licenta si/sau master,din cadrul UNATC sau oricare alta dintre facultatile similare din tara sau aiurea. O cronica de teatru este scrisa de un critic de teatru, dupa cum o cronica de film e scrisa de un critic de film. Aceste specii jurnalistice au regulile si cutumele lor, se bazeaza pe cunostintele dobandite in anii de studii, pe metodele de observatie si de scriere deprinse tot atunci. Cronicile sunt intreprinderi in general vaste, care privesc un film sau un spectacol din multiple unghiuri, incercand, cu un ochi sobru, impartial si competent, sa ofere realizatorilor piesei / filmului si publicului o analiza a operei artistice in chestiune. Criticul este, asadar, un profesionist legitimat prin studiile prestate si prestarea constanta a meseriei  sale.

In spatiul public, in ceea ce putem numi presa in sens larg sau mass-media sau oricare alta formulare similara, exista si o alta categorie de oameni care scriu despre teatru si film, fara a avea studiile mentionate mai sus. Pe cale de consecinta, ei nu se pot numi critici si nu pot scrie cronici. In oglinda cu oamenii prezentati anterior, ei sunt amatori scriind ceea ce putem numi texte despre teatru ori film. Textele lor nu sunt tinute de regulile si cutumele unei cronici profesioniste, pot fi scurte ori lungi, pot aborda opera artistica in chip pur subiectiv, pot produce impresii strict personale ori analize bazate exclusiv pe argumente. Omul care scrie despre teatru sau film este, asadar, un amator legitimat exclusiv prin textele sale.

Desigur, atat cronicarii profesionisti, cat si textierii amatori se cuvine sa respecte minime reguli de politete si respect, de limba romana (sau engleza, etc., dupa caz) si logica.

Lucrurile fiind, sper, limpezite din punct de vedere al categoriilor, cred ca se poate concluziona ca ramane la latitudinea cititorilor sa decida daca citesc doar cele scrise de un critic, doar cele scrise de un amator, ambele sau nici una. De asemenea, tot cititorii sunt cei care au libertatea absoluta de a se increde in parerea unui profesionist sau a unui amator sau a nimanui, daca urmaresc cu precadere un autor sau o categorie de autori.

In acelasi timp, ramane la latitudinea conducatorilor de teatre si cinematografe, ca si organizatorilor de festivaluri, daca lanseaza invitatii de presa si daca acorda acreditari doar criticilor, doar amatorilor sau si criticilor si amatorilor. Mai departe, tot in sarcina acestor oameni este daca aleg sa publice pe site-urile institutiilor pe care le conduc, ori pe paginile lor de Facebook, ori in caietele-program doar frazele produse de critici, doar frazele produse de amatori sau un mix din cele doua.

In ce ma priveste, lucrurile sunt simple si clare: am studii ingineresti si in prezent prestez ca cercetator stiintific. In raport cu teatrul si filmul, sunt un amator, nu un critic, textele mele neavand nici o legatura cu cronica de teatru sau cea de film. Scriu despre teatru si despre film. In cele mai bune texte, scriu, pornind de la piese de teatru si de la filme, despre mine si despre raportul meu cu viata pe care ma bucur sa o traiesc.