in TNB

Cioburi stralucitoare, sticle mate

Text aparut initial pe LiterNet

 „Furtuna” e cel de pe urma text finalizat de Shakespeare și probabil cel mai complex dintre toate. În fiecare dintre scrierile dramaturgice ale marelui brit, sunt de găsit porțiuni comice, zone onirice, elemente tragice, personaje regale, destine anonime, duhuri ale imaginației, umbre ale trecutului, confruntări sângeroase, iubiri absolute, insule de puritate, oceane de mizere. Și totuși, fiecare dintre cele 37 de piese ale sale poate fi încadrată în definiția unui gen. Vorbim de comediile lui Shakespeare, de tragediile sale, de dramele sale istorice, chiar de comediile sale tragice.

Singură „Furtuna” pare a scăpa oricărei încercări de etichetare. Ea este, îndeobște, numită comedie, lipsa sângelui, finalul aparent fericit, numeroasele momente de comic de situație, marea împăcare dintre foștii dușmani, eliberarea duhurilor si a sclavilor sunt cu toatele elemente care duc spre o concluzie senin-zâmbitoare. Și totuși, textul acesta de o poezie și o profunzime fără egal în dramaturgia lumii e departe de a fi o simpla piesa buclucaș-jucăuș-moralizatoare, în care răul e pedepsit, apoi iertat și all is well when it ends well.

Cine/ce e  Ariel? Dar Caliban? Dar, mai ales, Prospero? Fie și doar răspunsurile la aceste trei întrebări au strâns, de-a lungul secolelor, mii și mii de pagini, zeci și zeci de interpretări, au născut nenumărate polemici, au umplut biblioteci și săli de teatru, au fascinat, iritat, angoasat, stimulat minți dintre cele mai luminate. Istoria literar-teatrala a „Furtunii” e aproape la fel de spectaculoasa ca piesa însăși.

Privind proaspăta premiera a TNB-ului, am simțit, o data în plus, forța colosala a acestui text. Și capacitatea sa teribilă de a arunca din șa orice regizor care încearcă sa-l îmblânzească fără convingere, fără autoritate și, mai ales, fără o idee limpede. Departe de a fi neapărat un spectacol slab, montarea de la Național e teribil de inegala. Există zone vizuale de o mare frumusețe, există un țesut sonor cu totul special, există interpretări actoricești minunate, după cum există scene plictisitoare, o scenografie aparent generoasă, dar insuficient exploatată și actori care rostesc neglijent vorbe al căror înțeles le scapă.

În rol de prim-solist al trupei de duhuri generic numite Ariel (foarte inspirata ideea lui Alexander Morfov de a multiplica, pe măsura nenumăratelor sale înfățișări, faimosul personaj), Istvan Teglas oferă un melanj incendiar de expresivitate, energie, ingeniozitate, neastâmpăr. Momentele coregrafice conduse de Florin Fieroiu si subliniate de spoturile lui Chris Jaeger sunt cu adevarat memorabile. Pe linia Mirandelor interpretate de-a lungul vremii de Mariana Mihuț și Ileana Predescu, Crina Semciuc reușește al doilea mare rol al carierei (după cel din „Napasta” lui Afrim), izbutind, datorita unei melanj seducător de inteligenta, mobilitate și gratie, sa incendieze scena la aproape fiecare apariție. Desi nu in control deplin al tuturor ungherelor personajului, Mihai Calin face un Caliban nuanțat, balansând interesant intre duioșie și mitocănie, intre civilizație și sălbăticie, intre intelect și instinct.

Cu par vâlvoi și mustață artificiala, Ion Caramitru îl apropie pe Prospero de Einstein. Cu replici rostite șoptit, subtil multiplicate spre cutele sălii de un inspirat sistem sonor, Caramitru îl umanizează intens pe magicianul suprem. Cu replici uitate, miracole ratate și scene amestecate, omul Prospero devine un bătrân senil, prada amintirilor frumos-dureroase. Întreaga insula, întreaga furtuna, întregul spectacol sunt doar năluciri ale unei minți ce își povestește, repovestește și iar povestește  propria existenta.

Pe insula din „Invenția lui Morel” de Adolfo Bioy Casares, cinema-ul primea sarcina de a învinge moartea, proiectând la nesfârșit un fragment, mereu același, din viețile unor oameni demult dispăruți. Pe insula din „Furtuna” lui Morfov, teatrul reînvie destinul unui om pășind pe calea fără întoarcere, jucând la nesfârșit fragmentele esențiale ale vieții sale. Din pricina bătrâneții, amintirile sunt din ce în ce mai confuze, prin urmare fragmentele jucate sunt din ce în ce mai puține, din ce în ce mai alterate.

Din păcate, spectacolul Naționalului lasă să se întrevadă această citire cu totul specială a textului abia în ultimele scene. Prea puțin din restul reprezentației e subsumat acestui gând. Prea puțin  din restul reprezentației dă senzația de omogenitate, de coerență, de rotund. Cioburi strălucitoare alături de bucăți de sticla mată. Cochilii ce lasă sa se audă muzici încântătoare printre multe scoici sparte. Furtuna purificatoare se amână.

„Furtuna”
de William Shakespeare
Traducere: Radu Nichita, Nina Cassian
Regie: Alexander Morfov
Decor: Nikola Toromanov
Coregrafie: Florin Fieroiu
Light Design: Chris Jaeger
Actori: Crina Semciuc, Istvan Teglas, Mihai Calin, Ion Caramitru
Alexandru Calin, Ioan Andrei Ionescu, Gavril Patru, Mihai Calota
Andrei Finti, Marcelo Cobzariu, Vitalie Bichir

Write a Comment

Comment