in Xtra

Contre-jour

O sala de cinematograf vasta, mai mult lata decat lunga, un film lent, tihnit si acaparator, genul acela de film care, fara a fi prost ori neinteresant, ingaduie, ba chiar invita la evadari, la excursii prin propriile amintiri, la momente de reverie. Intr-o astfel de clipa, merita sa privesti chipurile celorlalti, atintite spre ecran, invaluite de luminile si umbrele proiectate de marele ecran, calatorind pe drumul deschis de fiecare vizionare cinematografica.

O sala de teatru plina ochi, un spectacol dens, captivant, bine-jucat. Foaierul gol, tacut, umbros. Cand si cand, vocile actorilor razbat prin pereti. In rest, liniste. Calma, ademenitoare, dulce liniste.

Filmul se termina. Spectatorii pleaca, genericele curg. Pelicula Kodak. Ultimele randuri. Ecran negru. Intuneric deplin.

Aplauzele au tacut, garderobele s-au golit. Trecut de miezul noptii. Sala in bezna. Pe scena, palide lumini de veghe. Imbracat in negru, isi trage un scaun in avanscena. Isi aprinde o tigara si priveste in prelungirea fumului albastrui. „Cateodata, duhurile spectacolului sunt inca acolo”.

Write a Comment

Comment