Les Films de Cannes a Bucarest 2017
Text publicat in premiera de LiterNet
Text pe marginea filmului “Loveless” regizat de Andrey Zvyagintsev, recomandat doar celor care i-au fost deja spectatori
Un copil de 12 ani dispare. Parintii anunta politia. Politia face poze si ia notite. Apoi anunta ca e nevoie sa treaca multe zile si sa fie depasite multe ziduri birocratice pana cand o ancheta privind disparitia sa fie lansata oficiala. “Stati linistita, statistica spune ca cei mai multi dintre copii se intorc pana atunci”, e anuntata mama de ofiterul sfatos. Apoi acesta ii recomanda ca, in caz de disperare, sa contacteze o trupa de voluntari specializata in disparitii.
Coordonatorul trupei de voluntari incepe treaba. Apartamentul, scara, blocul, cartierul, orasul, padurea sunt impanzite de oameni in portocaliu. Oamenii comunica prin statii de emisie-receptie, actioneaza individual sau in grup, dupa cum o cer nevoile momentului, raporteaza coordonatorului, stiu sa dibuiasca refugiile intunecoase din casele si sufletele rudelor dispartului, vorbesc rar, nu dorm aproape deloc.
In acest timp, patronul firmei unde lucreaza tatal pustiului se declara ultra-credincios. Prin urmare, angajeaza doar cetateni si cetatene botezati ortodox pe care ii incurajeaza sa se casatoreasca si sa procreeze, concediindu-i in caz de divort. La team-building-uri, organizeaza pelerinaje la manastiri.
Tatal e ingrozit de posibilitatea ca patronul sa afle de iminentul sau divort. Noroc ca amanta asteapta un copil. Si ca instrainarea de la birou e suficient de mare, astfel incat nimeni sa nu-si aduca aminte exact cum arata sotia pe care a adus-o la precedenta petrecere de Craciun.
In noaptea disparitiei copilului, cei doi (inca) soti le vorbeau despre dragoste adevarata noilor lor parteneri. La doi ani dupa aceasta, cele doua noi (inca) cupluri aproape ca nu-si mai vorbesc.
Desi asemanarile cu “Antichrist” nu lipsesc, “Loveless” nu e un film moralizator, aratand cu degetul catre desfraul parintilor ce face posibila pierderea fiului. Desi copacii din cadrele de deschidere si inchidere au alura scheletelor de balena care invelesc precedentul film al rusului Andrey Zvyagintsev, “Leviathan”, “Loveless” e o creatie infinit mai subtila, mai rafinata, mai puternica.
Si asta in primul rand datorita unui scenariu care ingaduie misterul, reflectia, dezvaluirile incomplete, franturile. Fara a fi insa nici cel lipsit de mici derapaje, de soiul ingrosarii pisicismului amantei.
Pe liniile sale de forta, insa, “Loveless” izbeste din plin, ridicand intrebari grele, tulburand, nelinistind reusind, in buna traditie a turcescului “Once upon a time in Anatolia”, polonezului “Ida”, romanescului “Bacalaureat” ori gruzinului “Familia mea fericita”, sa spuna deopotriva povestea unor personaje si a unor societati, a timpului prezent si a celui trecut, a celor instariti si a celor saraciti, a naturii pustiite de om si a bivuacului cel mai intim.
*
Un copil de 12 ani dispare, fugind pe culmile disperarii pe care il aruncasera ultimele suvoaie de ura cu care parintii se improscau reciproc. Developand destinul mamei, descoperim o bunica inconjurata de icoane si urland blesteme la adresa fiicei, ginerului si nepotului. Crestinism galgaitor.
*
Echipa de voluntari primeste un pont de la un alt pusti de 12 ani, unicul prieten al disparutului. In miezul padurii, acestia descopera doua blocuri parasite. Cele doua constructii repeta, la scara dezolarii, arhitectura blocurilor din oras, in care familiile ii cresc pe cei doi in conditii materiale deloc de lepadat. Si totusi, copiii prefera refugiul oferit de ruine.
*
In “Loveless”, nu e (aproape) niciodata zi, nu e (aproape) niciodata noapte. Filtrele extraordinarului director de imagine care este Mikhail Krichman (tot el a filmat si “Leviathan”-ul) propun un amerg etern / zori nesfarsiti, un gri infinit, ev blocat, fara trecut, fara viitor, fara lumina, fara intuneric, fara disperare, fara speranta.
*
Cand invoca organizatii para-statale, scenariile de film ori piesele de teatru ajung, invariabil, la chestiuni mafiote. Oleg Negin si Andrey Zvyagintsev exemplica, in chip convingator, cum binele se poate la randu-i grupa impotriva osificarii cretinoide a statului, blazarii individului, geniului organizational al raului. Crestinism e atunci cand, fara a pretinde, astepta sau accepta vreo rasplata de orice fel, niste oameni ajuta, intr-un fel competent, rabdator si inimos, alti oameni.
*
Foamea de iubire e ubicua. Cea a pustiului e cea mai evidenta. Cea a mamei, cea mai prezenta. Cea a tatalui, cea mai tacuta. Cea a amantului, cea mai retinuta. Cea a amantei, cea mai stridenta. Cea a bunicii, cea mai subtila.
Dar voluntarii? Chiar, cum tanjesc ingerii?
*
Pentru cele intamplate, erau usor de blamat suspectii de serviciu: capitalismul, autoritarismul putinian, biserica pravoslavnica, traditionalismul inca la putere in mentalitatile locului. Din fericire, Zvyagintsev nu alege calea usoara si, in loc sa apeleze la sabloane, se arunca direct in haul incertitudinii.
E ca si cand, trecand pe langa locul unde a avut loc o crima, ai desprinde panglica cu care politia a delimitat spatiul faptei, te-ai plimba o vreme cu ea in mana si ai arunca-o undeva in ceruri. Asa, ca o joaca. Sau ca o intrebare.
Loveless
Rusia & Franta 2017
Regie: Andrey Zvyagintsev
Scenariu: Oleg Negin, Andrey Zvyagintsev
Imagine: Mikhail Krichman
Actori: Matvey Novikov, Maryana Spivak, Aleksey Rozin,
Aleksey Fateev, Yanina Hope, Andris Keiss
