TIFF 2018
Text publicat in premiera de LiterNet
Exista un Dumnezeu un festivalurilor. Cand, la 8 seara, Clujul a fost racorit de o rafala de ploaie care s-a oprit dupa cel mult un sfert de ceas, oamenii au rasuflat usurati. Ziua prea calda pentru luna mai tocmai isi primise portia de racoare de care avea nevoie pentru o seara de deschidere a TIFF 2018 de pus in rama. Cand insa norii au revenit in forta, atat dinspre Feleac, cat si dinspre Apuseni, cand fulgerele au inceput sa lumineze dealul Cetatutei, evenimentul inaugural parea compromis.
Si totusi, de-a lungul orei introductive gazduite de Tudor Giurgiu (continand, printre altele, un just si necesar omagiu dedicat Doinei Cornea), ca si de-a lungul celor aproape doua ore ale “Foxtrot”-ului israelian (Leul de Argint pentru Marele Premiu al Juriului la Venetia 2017), picaturile de ploaie au fost de numarat pe degetele de la maini. Doar caderea cam abrupta de temperatura ce a mai necajit confortul celor 3.000 de spectatoril. Noroc ca exista barul TIFF in Piata Unirii, unde un gin tonic e 12 lei si e bun. Cu vorbele regizorului Foxtrot-ului, Samuel Maoz, invitat special al serii, “This is the Woodstock of cinema!”. One should drink for that!
“Foxtrot” incepe abrupt, cu vestea mortii caporalului Jonathan Feldmann, un pusti abia iesit din adolescenta, indeplinind serviciul militar obligatoriu in Israel. Mama lesina, tatal asculta rostogolirea de vesti si sfaturi, incapabil sa spuna o vorba. In ciuda tragismului vestii, pluteste un vag aer suprarealist. Discursul reprezentatilor armatei vireaza lejer dinspre empatie spre ionescianism. Camera il urmareste pe tata (Lior Ashkenazi) blocat intr-un no sense land, undeva intre durere, negare si furie. Cadre violente alterneaza cu scene de umor involuntar.
Filmul e structurat in trei parti. Copertele sunt dedicate celor doi parinti, miezul, fiului. Peste toate, domnesc armata si absurdul. Ingemanate. Dar nu, Foxtrot nu e doar un film anti-razboi, cu tuse groase la adresa militarilor, ce le chestioneaza moralitate si ratiunea de a exista. Nu e nici macar un eseu lent, presarat cu ruperi de ritm imbibate in umor, despre nicaieri-ul spre care duce ultra-militarizarea.
Foxtrot vorbeste, curajos si direct (supus, desigur erorii, deci, dezbaterilor), despre o societatea israeliana prea ancorata in trecut, in respectarea si perpetuarea valorilor de demult, demers ce pare sa duca la un dans cu circuit inchis, in care primul pas coincide cu ultimul, in care nimic esential nu se schimba, in care ce nu te omoara azi iti va omori fiul maine.
Un curent de opinie din ce in ce mai semnificativ argumenteaza impotriva obiceiului ca liceeni israelieni sa viziteze lagarul-muzeu de la Auschwitz. Un text al jurnalistului isralian Shmuel Rosner, publicat de NY Times in februarie 2018, se incheie asa:
“What I believe we Israelis need is a realignment. We need to remember the dead without forgetting them or forgiving their butchers. We need to draw the proper lessons from the Holocaust — one of which is that there is no merit in dying and Jews must be proactive in our quest to keep living. So let’s not confuse ourselves by making Auschwitz the axis of our culture and the culmination of our civic religion. Let’s keep our March of the Living where it belongs: here, in Israel.”
Intr-una dintre cele mai cutezatoare portiuni ale unui scenariu rareori conformist, Maoz vorbeste de un pusti de 13 ani care face troc cu Biblia bunicului sau (lasata cu limba de moarte mostenire familiei, inainte de a fi ucis Auschwitz). In schimbul cartii (ex-)sfinte, pustiul primeste revista erotica. Ajuns la maturitate, personajul lasa mai departe mostenire revista propriului fiu, cu sfaturi practice despre cum se evita lipirea paginilor centrale, ce gazduiesc pictorialul cel mai fierbinte. Cum va suna?
Foxtrot rusineaza mare parte a versiunilor de continuare si final pe care orice spectator si le construieste. Ca sa apese si mai tare pe pedala satirica, Maoz inventeaza o bariera si o camila. Ca sa nu uitam ca vorbim, totusi, de lucruri cumplit de serioase, Maoz recurge la un buldozer si un automobil. Toate, in mijlocul desertului bine pazit.
Dincolo de desertul politico-istoric, se intinde desertul individual. Cel al tatalui, cel al mamei, cel, abia schitat, al fiului. Deruta omului strivit de contextul vidat de ratiune. Deruta omului incapabil sa se marturiseasca. Lucruri prea grele pentru a fi discutate altfel decat la un joint in bucatarie. Langa tortul pe care boabele de rodie aproape ca au format un 20. De ani. Neimpliniti.
Foxtrot e de vazut pe ecranele patrie. incepand de pe 8 iunie
“Foxtrot”
Israel & Elvetia & Germania & Franta 2017
Regie & Scenariu: Samuel Maoz
Imagine: Giora Bejach
Actori: Lior Ashkenazi, Sarah Adler, Yonaton Shiray
