in Ecrane

Cuvinte, imagini si infinit delicate mecanisme

Intr-una dintre serile acestei ierni bogate, mi s-a intamplat sa fac o plimbare pe bulevardul Dacia din Bucuresti. Trotuarele erau aproape complet inghitite de zapada, aerul era rece, iar rarele masini se cazneau sa isi gaseasca drum pe soseaua de pe care asfaltul se facuse nevazut sub un strat gros de gheata. Viscolul tocmai incetase, ninsori abundente urmau sa vina. La vremea plimbarii mele, o liniste neobisnuita cuprinsese deopotriva oameni, zapezi, masini, case, seara. M-am oprit si in am privit: un soi nemaivazut de blanda frumusete luase in stapanire orasul. Oamenii zambeau si isi ingaduiau unii altora  trecerea pe potecile inguste, farurile masinilor dansau in noapte, casele priveau complice de la inaltimea demnitatii pe care albul imbecabil le-o redescoporise, aerul era limpede si curat. Fara sa stiu, traiam o secventa din „Hugo”, filmul pe care urma sa il vad peste cateva nopti.

Nu stiu sa spun daca „Hugo” e basm, desen animat, poveste pentru copii, SF ori fictiune pentru adulti. Daca e un omagiu pentru arta cinematografica, pentru inginerie ori pentru Paris. Daca e vis, aducere-aminte ori simpla imaginatie. Ce stiu e ca o intamplare negrait de frumoasa despre cuvinte, imagini si infinit delicate mecanisme. Cuvintele asezate in carti, dar si vorbite intre oameni, imaginile dintr-un film, o fotografie sau o schita ce va naste candva o masinarie, mecanismele care dau viata unui omulet de fier, unei opere de arta sau chiar lumii intregi. Lumea ca un imens mecanism, cu miliarde de rotite invartindu-se simultan sau succesiv, fiecare in ritmul ei, fiecare intru implinirea scopului pentru a fost creata.

In partile mecanismului unde mare parte dintre rotite sunt defecte, lumea arata meschin, urat si aproape fara de sens. In altele, mai norocoase, masinaria merge lin, frumos si sensul poate fi lesne inteles. Prin cuvinte, imagini si delicate rotiri de metalice cercuri, filmul lui Scorsese recreaza ordine in partile de univers anarhic. Si-o face cu atata imaginatie, generozitate, ingeniozitate, risipind tolbe de bunatati asupra privitorilor, ca filmul ajunge sa fie, in primul rand, magie. Magie din soiul celei care, la inceputurile cinematografului, pe cand un tren intra in gara filmata de fratii Lumière, ii facea pe cei vrajiti sa-si fereasca trupurile de ceea ce li se parea a urma: iminentul impact cu monstrul de otel. De atunci, din 1895 incoace, milioane de trenuri au impuns panzele albe ale ecranelor din lumea intreaga, dar singurul impact pe care istoricii l-au inregistrat a fost cel dintre oameni si inchipuirea lor.

La mica distanta de bulevardul Dacia, in cartierul evreiesc din zona Hala Traian, s-a nascut si si-a trait prima parte a vietii Mircea Eliade. In fictiunile pe care le-a scris in anii ’30, Eliade isi indemna citititorii sa priveasca si sa descopere in jurul lor, in aparent-cele-mai-banale peisaje si personaje inconjuratoare, semne ale sacrului. Pentru ca sacrul alegea, in zilele lui, ca si in zilele nostre, ca si, poate, in toate zilele care au fost vreodata, sa se ascunda imprumutand cele mai obisnuite chipuri.

In linistea aceea pe care maretia iernii mi-a oferit-o intr-o noapte de februarie, am recunoscut un crampei din sacrul lui Eliade, din ordinea lui Hugo, din sensul niciodata pierdut, mereu de cautat.

„Hugo”
US 2011
Regie: Martin Scorsese
Scenariu: John Logan, Brian Selznick
Actori:  Asa Butterfield, Chloë Grace Moretz, Ben Kingsley, Helen McCrory,
Sacha Baron Cohen, Emily Mortimer, Christopher Lee, Richard Griffith, Jude Law

Write a Comment

Comment

  1. Nu stiu daca am sa vad filmul de doua ori, insa am recitit ce ai scris de trei ori. Ma tot intreb, daca ar fi sa scrii tu o piesa de teatru sau un scenariu de film, cum ar fi? Poate ma ajuti sa aflu…

Webmentions

  • Ducu Darie prezinta Festivalul Enescu. Adrian Enescu | Daily Acting 24 februarie 2012

    […] scenei, papusi & instrumente: Adela Bonat & co (gratie stranie, iz de automaton si de „Hugo”). In adancurile scenei, animatie video: Octavian Neculai & co (acum 10 ani, visam la asa […]