in Fictiune mioritic

Dă ziua națională

Text publicat in premiera de LiterNet

„Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor”.

Meda (Ana Radu) e o pustoaica orfana, traind in familia care a adoptat-o undeva la tara, la munte, in conditii de saracie aproape extrema, invatand la o scoala in care profesorul unic (Adrian Titieni) le preda simultan tuturor copiilor satului (vreo 10) materiile pe care, intr-o scoala normala, cu sute de elevi, le-ar preda zeci de profesori, in zeci de clase paralele. Meda e in clasa a 8-a, e buna la romana si mai putin buna la matematica.

„Partea nu prea fericita a lucrurilor” e, probabil, o aluzie ironica la felul roz-citadin de a inveli in cuvinte tembel-pufoase realitatea neagra. De cate ori n-ati auzit „Avem pentru dumneavoastra o veste buna si o veste mai putin buna?”, iar partea cu mai putin buna era, de fapt, o stire care vestea moartea sau o boala crunta a cuiva?

Filmul incepe cu camera lui Silviu Stavila fixand chipul incercanat al lui Serban Pavlu. Ceva din acest prim cadru in care aflam ca barbatul tocmai a ramas vaduv (iar Meda a devenit pentru a doua oara orfana de mama) fixeaza regula jocului: va urma un film frust, fara dantele si eschive, chitit sa spuna adevarul si numai adevarul.

Ca un raport de tara de nimeni cerut, debutul regizoral al actorului Emanuel Parvu strica festivismul cu care centenarul Unirii ameninta sa sufoce spatiul public in anul ce-l va precede. „Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor” va fi lansat in cinematografe pe 24 noiembrie, cu fix o saptamana inainte de intrarea in al o sutalea an de mare unire. Nu e de asteptat ca prea multi romani sa-l priveasca. E cu saracie, e cu tristete, e cu despartire, e cu moarte. Cine dracu’ are chef de toate astea? Noi vrem sa party-party cu sarmalute si iahnie si tuica fiarta. La Alba si la Arc. Amin!

Apropo de amin. Nu e picior de preot in filmul lui Parvu (care a scris si scenariul). Nici o umbra de biserica. Singura evocare a crestinismului e crucea langa care se intampla parastul de 7 zile al sotiei lui Pavlu.

E insa picior de profesor. Intervenind taios, si totusi, inutil, in favoarea copilului smintit in bataie de un tata alcoolic (Vlad Corbeanu, excelent!). Desi fara putinta de a fi iertat, tatal are, insa, povestea lui. Pe care filmul o spune rastit, condensat, suierat. Suficient cat sa se infiga in ficatii celor care se grabesc sa pre-judece.

E si picior de politist (Dan Astilean, nuantat). Las, milos, inchizand ochii cat timp nu i se lezeaza interesul propriu, veriga unsa in mecanismul micii coruptii.

Sunt si picioare de ecologisti. Lucian Ifrim si Puiu Serban ii intruchipeaza pe cei pe care, de aici, de la Bucuresti, ii vedem ca pe baietii buni, hotarati sa opreasca defrisarile si braconajul. Gata sa se bata cu banditii locali, degraba varsatori de lemn si blana nevinovate.

De acolo, de la fata locului, lucrurile se vad cumva altfel. Baronii lemnului sunt departe. Aproape e boss-uletul local (Florin Zamfirescu, intr-un rol negativ pe care il face cu o placere si un talent remarcabile), interesat sa fie liniste si pace, ca lucrurile sa mearga  asa cum au mers dintotdeauna. Mai o tuiculita, mai o spagulita, leafa merge, pensia se apropie.

Boss-uletul, a carui functie precise se pierde putin in ceata (exista cateva, mici, imperfectiuni de scenariu, mai ales la capitolul definirii job-urilor catorva personaje) alege taietorii de care are nevoie in fiecare zi pentru indeplinirea cotei aprobate de stat. Totul legal, desigur. Cat se poate de legal.

Un alt boss-ulet e interpretat de Radu Gabriel (izbucnirea lui produce cea mai dura secventa a filmului). El e cel care selectioneaza animalele pe care localnicii le pot vinde in fiecare toamna. Si isi joaca acest rol cu o placere de mic dumnezeu.

Ecologistii? Figuri sterse, strivite de realismul cinic al feluritilor boss-uleti. Niste birocrati repetand mantre corect dpdv politic, inutil dpdv uman.

La capatul inferior al lantului trofic, ii regasim pe ei, pe tarani. „Cu banii astia ii iau cea mai misto bicicleta lu’ ala micu’ si de restul beau tot anu'”, isi face calculele unul dintre ei, asteptand ca senatorul de la Bucuresti (alt boss-ulet, deh!) sa termine partida de vanatoare la al carei succes pun umarul cativa baieti de-ai locului.

Taranul lui Costel Cascaval, cu un trecut presarat cu popasuri in inchisori, emana agresivitate prin toti porii. E gata sa-i bata pe toti, indiferent de rang, indiferent de motiv.

Taranul lui Lucian Ghimisi e chibzuit, munceste cu oarecare spor, isi permite sa cumpere terenuri si animale. Pune o vorba buna pentru vecinul Pavlu de care poate ii e cumva mila.

Vorba mare! Mila e un sentiment. Orice urma de sentiment pare a fi interzisa pe aceste meleaguri.

Luati-l pe taranul lui Pavlu. Un inadaptat intr-o lume care nu-i seamana. (Dar care seamana atat de mult cu cea a lui Rebreanu! Desi descrisa la 97 de ani distanta de cea din „Ion”, de pilda, ea, lumea unei anumite parti din satul romanesc contemporan, nu s-a schimbat, de fapt, in punctele esentiale. Iubitorii omagierii fara numar – fara numar a Unirii au de ce sa fie mandri. Ne-am unit, peste veac, ignoranta si saracia si inapoierea. Bravos, natiune!).

Ce simte el pentru Meda? Dar pentru sotia disparuta? Nu spune o vorba. Tace, tace, tace si iar tace. Si totusi, dincolo de tacerile acestea cumplite, galgaie dragul, nevoia, iubirea (au, ce vorba!) pentru pustoaica asta pe care o va pierde si in fata careia e incapabil sa se marturiseasca. Pentru ca, pe meleagurile acelea, nimeni, niciodata, n-a spus altcuiva ce simte.

Exista o secventa in care mainile mai multor barbati framanta bucati de carne. La ceas de noapte, intr-un sopron. Sunetul (Sorin Neagu) fixeaza in creier plescaiala mainilor prin halcile sangerande.

Prin padurile acelea, se lasa ceata. Oamenii dispar in ea, cum o faceau si in cadrul de pe urma al „Morometilor”.

Peste 10, 20, 30 de ani, la urmatoarea aniversare rotunda a lui 1 decembrie 1918, lumea aceasta va fi disparut de mult. De la Bucuresti, Cluj, Timisoara ori Iasi, ne vom delecta cu reportaje tv vorbind despre sate parasite, deci, exotice. Padurile isi vor recapata, poate, virginitatea, fauna si flora vor fi iar ce au fost.

De va scapa, printr-un miracol, cinismului propriului destin, singura Meda se va plimbi prin noroaiele ce ii strajuiau, candva, drumul spre un soi de (a)casa, incercand sa isi imagineze ce i-ar fi spus tatal ei adoptiv de ar fi stiut sa se marturiseasca intr-o lume fara sentimente, fara sanse, fara sperante, fara viitor.

„Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor”
Romania 2017
Regie & Scenariu: Emanuel Parvu
Imagine: Silviu Stavila
Sunet: Sorin Neagu
Actori: Serban Pavlu, Ana Radu,
Vlad Corbeanu, Dan Astilean, Adrian Titieni,
Florin Zamfirescu, Costel Cascaval, Radu Gabriel,
Lucian Ghimisi, Lucian Ifrim, Radu Zetu,
Ion Sapdaru, Rodica Negrea, Mihai Dinvale

 

Write a Comment

Comment