in Cupa Mondiala 2014

De ce Cupa Mondiala?

Cupa Mondiala 2014

In Liga Campionilor, se joaca cel mai bun fotbal care s-a jucat vreodata pe lumea asta. Cu o regularitate impresionanta, aceasta competitie ce se intinde pe durata a 9 luni din fiecare an impinge jocul asta mai sus, din ce in ce mai sus. Cele mai faine idei tactice, cele mai impresionante dovezi de spirit de echipa, cele mai surprinzatoare realizari tehnice individuale, cele mai grandioase stadioane, transmisiunile tv cele mai aproape de perfectiune, toate acestea si inca multe altele sunt de gasit an dupa an, la niveluri din ce in ce mai ridicate in Liga. Inteligenta, ordine, rabdare, efort. Triumf al mintii si corpului uman.

Cupa Mondiala a fost, candva, unul dintre visurile omenirii. Pe urmele olimpismului, francezul Jules Rimet a avut, la finele anilor ’20 ai secolului trecut, ideea de a aduna laolalta, intr-o luna de vara, intr-un anume loc de pe planeta, cele mai bune echipe nationale ale celui mai popular sport. E drept, la vremea ideeii lui, fotbalul nu era, probabil, cel mai bun iubit sport. Intre timp, a devenit, iar Cupa Mondiala e, pesemne, principala vinovata 🙂

Dar natiunile nu mai sunt ce erau cand a inceput toata povestea. Cluburile sunt din ce in ce mai importante, aduna banii, antrenorii, publicul. Ramasa pe vechiul format, o luna de vara la fiecare 4 ani, Cupa lui Jules e bantuita de desuetudine. Marile vedete sunt obosite dupa inca un sezon rupator, pasiunea suporterilor pentru echipele nationale e in picaj, faptul de a gazdui un World Cup nu mai e demult o bucurie. De aici, meciuri plicticoase, favorite blazate, atmosfera oarecare.

Si totusi, ceva misterios, ceva imposibil de numit, ceva ce scapa mereu definitiilor, dar niciodata memoriei cord-iale, starneste in oameni feluriti, de la microbisti inraiti la hipsteri zambitori, de la nepoti artagosi la bunici melancolici, de la cetateni burtosi la femei frumoase, un soi de pasiune bizara pentru Cupa Mondiala.

M-am intrebat de multe ori de ce imi petrec atatea seri faine cu Liga si totusi astept cu nerabdare Cupa. De ce am atatea amintiri cu Mondialul si atat de putine cu Champions League. De ce gandesc ca fotbalul cel mare e in Liga si inima imi spune altceva.

Sa fie pentru ca, acolo, in intervalul acela de o luna, din 4 in 4 ani, exista o echipa, poate mai multe, un jucator, pesemne ca mai multi, care isi spun „la dracu, am ratat atatea in viata asta, am pierdut sanse, am irosit ocazii, n-am fost suficient de puternic, de inteligent, de baftos, dar acum, in luna asta, in vara asta, toate, toate astea se vor razbuna, in vara asta nimic si nimeni n-o sa-mi stea in fata, in vara asta tricoul asta va fi sfasiat, ghetele astea se vor rupe si eu ma voi sui pe garduri si voi sarbatori cu oamenii care au venit sa ma vada aici sau care vor veni la aeroport si pe strazi, carora am sa le arat cine sunt si ce pot si de izbanda mea o sa vorbeasca zeci si zeci de ani”?

Sa fie pentru ca, cel mai adesea, aceste echipe si acesti jucatori chiar isi rup tricourile, isi distrug ghetele, urca oamenii pe garduri, pe mese, pe autobuze, pe stalpi, nasc legende, fara ca neaparat sa castige titlul suprem sau macar o medalie? Sa fie pentru ca uneori e suficienta o noapte de vara ca sa te indragostesti cumplit, bolnavicios, inexplicabi si mai ales pentru totdeauna de un om, de un sport, de o echipa, de un spirit, de o stare de a fi?

Nedreptatea vietii ne invata ca Liga e competitia care duce fotbalul mai departe zi dupa zi, dar ca fara explozia Cupei Mondiale fotbalul s-ar putea sa nu insemne nimic. Ca in timp ce Liga nu coboara niciodata sub 7, obisnuita fiind cu o medie undeva intre 8 si 9, Cupa e acea intamplare care, desi vireaza de multisor spre 5, e singura capabila sa puna in scena un 10. Ca oricat ne-am opune si ne-am explica ca, ma-ntelegi, nu se face, vom insela mereu fidelitatea cuvenita consistentei si rigurozitatii atacurilor Ligii pentru o noapte de vara cand 11 nebuni (imbracati, sa zicem, in galben) vor hotari sa plece pe contraatac cu toata furia adunata in anii ce s-au scurs. Si in carca lor se vor sui niste milioane de oameni brusc treziti de viata de explozia aceea neobisnuita de energie si frumusete despre care simt ca le duce vietile inainte.

Cupa lui Jules a ramas visul omenirii. „Ce e in noi nu moare niciodata!”

Write a Comment

Comment