“Există însă şi Depozitari care poartă pe umeri orice greutate, cu o eleganţă pe care nimeni n-o poate defini. Există un fel de a fi care vine parcă din altă lume, un stil de a traversa timpul, care scapă tuturor definiţiilor. Aceştia sînt Depozitarii care, deşi pot trece pe lîngă tine, pe stradă, vieţuiesc, în paralel, şi în altă dimensiune. Treaba asta, pur şi simplu, se vede.
Apetitul nostru de a sesiza greşeli, setea noastră de a bea sînge critic, pornirile noastre de a vîrî în categorii orice întîlnim pe lumea asta, toate iau o pauză, tac, aidoma unei orchestre care se opreşte la un semn al dirijorului.
Aceşti oameni nu fabrică spaţii de siguranţă între ei şi ceilalţi. Nu te ţin la distanţă. Te fac, fără nici un efort, să respecţi singur distanţa, fără să fi luat vreo lecţie în sensul ăsta.
Nu contează că sînt tăcuţi sau vorbăreţi, pontoşi sau liniari, rezervaţi sau expansivi. Ceva extrem de frumos se instalează în calea tragerii de şireturi, a baterii pe umăr, a tragerii de curele. Respectul pur.
Poziţia cîştigată prin diferenţă netă, prin impunerea naturală, de la sine, a altitudinii autentice, a cavalerismului de mult dispărut în neant şi apărut de nu se ştie unde, a simplităţii de a-l accepta, cu bucurie, pe cel mult mai bun decît tine”
By
Catalin Stefanescu
Jurnalist
Source: Ciulei – Dilema Veche – Nr 404 – 10-16 Nov 2011