in Xtra

Diminetile cu ceatza

Pentru cei care si-au pierdut speranta

Intre sabloanele care ne lenevesc gandirea, povestea cu „noptile pierdute” merita oarece atentie. Indiferent ca e vorba de alcool amical, amor carnal, program de munca extins peste orice limita, noaptea in care somnul nu e rege ajunge sa fie trecuta la capitolul pierderi. Ce daca in spatiul dintre un apus si un rasarit se ajunge la marile adevaruri, la iubirile de-o viata ori la descoperirile de-o epoca? Nu conteaza asta, domnule, noaptea e facuta pentru somn si basta!

Dar diminetile cu ceatza? Alea in care nu vezi la cativa metri, in care lumea e pufoasa si moaleeee, joint de real si imaginatie, cand nu stii incotro s-o apuci, cand orice reper se dizolva, cand dispari si apari fara vreo noima, tu si ceilalti, ce se cuvine sa faci atunci?

De luni dimineata, ma simt ca intr-o perpetua dimineata cu ceatza. Pare ca nu mai e nimic de facut si ca dupa 16 noiembrie mare parte din valorile in care cred vor fi de trait in alta tara. Am prieteni care imi vorbesc deja de emigrare. E, poate, o exagerare, desi e greu de judecat in raport cu ce e exagerata parerea unui om despre propriul sau destin.

Nu atat rezultatele votului de duminica m-au varat in norii cei de nepatruns, cat reflectarea lor in ceea ce cu greu se mai poate numi presa. Ati observat fuga de real? E drept, e inca socant si greu de admis ca PSD-ul a numarat atat de repede voturile, dar, totusi, a facut-o! Privind feluritele televiziuni, inclusiv cele dedicate lui Ponta, cum ignorau cifrele prezentate calm si precis de Liviu Dragnea, alegand sa comenteze exit-poll-uri sau sa pedaleze pe scenarii diverse, cercetand conturi de Facebook ale unor oameni pe care ii stimez vorbind despre orice, numai despre cifrele lui Dragnea, m-am lasat cuprins de exasperare si tristete. Cand spatiul public refuza sa priveasca cel mai elementar adevar in ochi, nici o opinie, dezbatere, concluzie nu mai au sens.

Printre nori si printre noi, pluteste un aer de teribila deznadejde. Nu mai avem a spera pentru ca nu mai avem a vedea. Si totusi!

Exista nopti pierdute, dupa cum exista nopti castigate. Nu toate adevarurile nascute de alcool rezista testului cu zeama de varza, dupa cum nu toate iubirile de noapte traiesc in lumina dupa-amiezii. Probabil ca a trai inseamna sa ingadui fiecarei nopti nedormite sa existe in felul ei unic.

In diminetile cu ceatza, te poti bizui doar pe tine insuti. Pe cele ce le stii, pe cele ce le simti, pe cele ce le doresti, pe cele care esti. Departe de cei care refuza realul, izolat de zgomote, dar si lipsit de potentiale maini de ajutor, you are your own boss. Nimeni pe care poti da vina, nimeni pe care poti sprijini capul. Mergi sau te opresti. Pleci sau ramai. Speri sau ingheti. Invingi sau pierzi.

PS
Uneori, diminetile cu ceatza se asaza in prelungirea noptilor nedormite. Mersul omului aduce atunci cu dansul caraghios al lui Neil Armstrong. Noroc ca aselenizarea e intrerupta, cel mai adesea, de contactul cu patul, altfel cine stie ce am descoperi pe fata nevazuta a astrului.

E de imaginat, de pilda, ca un prea-matinal tramvai izbind cu forta in pufosenia din jur sa aiba acelasi impact pe care trenul gonind spre sala in prima proiectie cinematografica din istoria omenirii l-a avut asupra celor prezenti. Asa loveste uneori realitatea: in plina senzatie de iluzie :)!

Write a Comment

Comment

Webmentions

  • Asa, si? Gata? Renuntam? | Daily Acting

    […] suntem in ceatza. Mai mult ca niciodata in ultimii 14 ani. De la 2000-ul lui Nelu & Vadim […]