Text publicat in premiera de LiterNet
Noul documentar al lui Alexandru Solomon, “Ouale lui Tarzan”, vorbeste despre multe subiecte. Despre experimente brutale pe primate, despre ingrijitori care se ataseaza de animale, despre cercetatori care viseaza experimente extreme, despre teritoriul pe nume Abhazia si razboiul care l-a separat, acum mai bine de doua decenii, de Georgia, despre razboi, despre nationalism, despre familie. Si enumerarea ar putea continua.
Mai presus de toate acestea, insa, filmul e desprins de orice ideologie, pozitionare geografica ori constrangere istorica, fiind, de fapt, un omagiu discret, inteligent si emotionant adus fragilitatii fiintei umane pe care camera lui Solomon are rabdarea, talentul si norocul de a o descoperi in spatele mastilor, in spatele fricilor, in spatele barierelor de orice fel. Eseu cinematografic pulsand de duiosie, de melancolie, de empatie, “Ouale lui Tarzan” (nu e chiar cel mai inspirat dintre titluri) este, pesemne, cea mai personala dintre creatile lui Solomon.
Desi apartinand genului documentar, filmul are alura unei fictiuni de Noul Val. Asemenea marilor titluri ale curentului care da sens cinema-ului romanesc, pelicula lui Solomon asaza oglinda in fata unei realitati crude si crunte, populate de oameni incarcati de defecte, de vini, de naivitati, de imperfectiuni de tot soiul. Privirea regizorului e insa ferita de orice tentatia de a condamna, de a ironiza, de a arata cu degetul, fiind, in schimb, bine dotata la capitolele umor, compasiune, intelegere.
“In adancuri”, minunatul spectacol al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, privilegiaza puseurile de umanitate risipite pe fondul unei lumii unde saracia, violenta, abandonul fac legea. Abhazia din filmul lui Solomon nu e fundamental diferita de periferia extrema a lui Gogol inscenata de Yuri Kordonsky.
Personajele ei sunt oameni striviti intre mari evenimente si puteri istorice, pierduti intre valorile lumii noi & libere & deschise si cele ale lumii vechi & traditionale & inchise, incercand sa realizeze imposibila conciliere intre crestinism si darwinism (colosala explicatia tinerei cercetatoare care gaseste rezonul existentei maimutelor in planul divin al Vechiului Testament!), intre a trai pe urma experimentelor stiintifice realizate pe animale si a iubi animalele ce urmeaza a fi sacrificate in experimente stiintifice, intre obligatia de a onora, prin perpetuarea urii, memoria celor morti intr-un razboi atat recent si de a opri hohotul de plans starnit de amintirea iubirilor pierdute, intre tot ce a fost, tot ce este si tot ce ar putea fi.
Forta dramatica a derutei lor e teribila. Filmul e parca o capsula trimisa in timp si in spatiu pe care sta scris: “Hei, voi, semeni ai nostri, existam si noi! Desi poate ca ne priviti ca pe o ciudatenie din alte timpuri, va suntem contemporani. Nu ne ignorati, nu ne uitati, nu ne abandonati!”.
“Ouale lui Tarzan”
Romania & Franta 2017
Regie & Scenariu: Alexandru Solomon
