in Cupa Mondiala 2014

Drum spre finala din vis

Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet

Ne bucuram, luna aceasta, de a 20-a editie a Cupei Mondiale. Precedentele 19 au fost impartite intre Europa (10 titluri) si America de Sud (9 victorii finale). Continentul ce ne gazduieste a propus, pana acum, 5 campioane (Italia – 4 trofee, Germania – 3, Anglia, Franta si Spania – cate 1), in timp ce 3 natiuni de peste marea balta au cucerit trofeul (Brazilia – 5 titluri,  Uruguay si Argentina – cate 2).

Niciodata Europa n-a izbandit in turneele disputate in Americi, nicicand Sud-America nu s-a impus pe batranul continent. Cele (doar) doua Mondiale jucate pe „teren neutru” (2002 – Coreea de Sud & Japonia; 2010 – Africa de Sud) s-au impartit frateste: in Asia s-a impus Brazilia, in Africa, Spania. In logica traditiei, turneul curent ar trebui sa revina Americii de Sud si scorul general ar trebui sa devina 10-10.Acestea erau calculele  la inceputul Cupei braziliene. Cum stau lucrurile acum, cand mai bine de trei sferturi dintre meciuri s-au incheiat si 24 dintre cele 32 de echipe participante au plecat deja acasa?

La nivelul „optimilor”, s-au calificat 6 echipe europene, 5 din America de Sud, 3 din confederatia nord si central-americana (CONCACAF) si 2 din Africa. Pentru ultimele doua zone geografice, 2014 a fost anul suprem. De la turneul final din 1982 din Spania (primul la care au participat 24 de echipe si la care s-a instituit sistemul de desfasurare cu grupe – optimi – sferturi – semifinale – finale), pana la cel din 2010  din Africa de Sud,  Africa a avut de fiecare data o singura reprezentanta in „optimi”, iar Americile Centrala si de Nord una sau doua echipe calificate din grupe. Pentru Europa, 2014 inseamna egalarea recordului negativ din 2010 (doar 6 echipe in „optimi”, dupa ce, intre 1982 si 2006, avusese 9 sau 10), in timp ce pentru America de Sud Mondialul brazilian a adus egalarea recordului pozitiv din 2010 (5 echipe in „optimi”).

Avansand spre „sferturi”, lucrurile au intrat puternic pe fagasul traditional. Din cele 3 reprezentante CONCACAF, a ramas doar Costa Rica, din cele 2 echipe africane, n-a mai ramas nici una. Europa are 4 tari (cu una mai mult ca la precedenta editie), America de Sud are 3 (cu una in minus fata de 2010). Fiind foarte greu de crezut ca revelatia absoluta, Costa Rica, va avansa macar la nivelul semifinalelor, putem lesne presupune ca si in acest an Mondialul o afacere intre cele doua clasice  continente rivale.

Fiecare e sigur de macar o semifinalista (Germania sau Franta, Brazilia sau Columbia), dupa cum calculele hartiei le indrituiesc sa spere la inca una (Olanda porneste favorita in fata Costa Ricai, Argentina are un foarte mic ascendent in fata Belgiei). Tot hartia ne invita sa ne imaginam o semifinala Olanda – Belgia (derby-ul colegelor de Benelux, tarile a caror suprafata insumata nu depaseste o treime din cea a Romaniei, dar a caror traditie fotbalistica ar merita un asemenea meci-omagiu), dar, mai ales, lasa liber drumul catre finala din vis, acea Brazilia – Argentina in numele careia zeci, poate sute de mii de europeni au invatat, de-a lungul deceniilor, cum se pronunta Maracanã si cum se scrie Copacabana, cum se intoneaza Diego Armando Maradona, cum s-a ajuns de la Edson Arantes do Nascimento la Pelé, ce vasazica River Plate si Boca Juniors si cate altele! Nu sunt de neglijat nici acele doamne ale Europei ale caror tihnite existente conjugale au fost vremelnic tulburate in verile fierbinti cand televizoarele le aduceau in case pletele unui Sócrates ori Caniggia si pe chipuri zambete lungi si imbujorate.

De-ar fi sa piarda iarasi cand traverseaza Atlanticul, asa cum o face mereu de la Conte Verde  incoace, Europa ar primi recunostinta unanima daca ar ingadui aceasta finala ce aprinde imaginatia si umezeste privirea de atata amar de vreme!

Write a Comment

Comment