in Act

Du-i departe! Fa-i sa uite!

Text publicat in premiera de LiterNet

Un subsol de bloc. Doi actori. 100 de spectatori. Reflectoare. Gradenele cu spectatori formeaza o potcoava in jurul spatiului de joc. Reflectoarele decupeaza multiple spatii de joc.

La masa de machiaj. Pe scena teatrului in teatru. Pe doua scaune undeva in teatrul din teatru. In sala goala a teatrului din teatru, printre spectatorii teatrului aievea.

STOP (din seara de 8 martie 2018, cand a venit primavara la Bucuresti): Marcel Iures, actor, asezat la o margine de rand, privit, de la doi metri distanta, de Andrei Serban, spectator. Serban, unul dintre acei mari regizori din spatiul sovietic care au izbandit in America si cu care David Mamet se razboieste, acuzandu-i ca au distrus teatrul american (Referinta: „Teatrul” – David Mamet – Editura Curtea Veche).

BACK: aievea? Ce e aievea? Ce inseamna aievea? Spectacolul porneste cu Marcel Iures si Florin Piersic Jr. interpretand doua personaje-actori asezate la mesele de machiaj, complimentandu-se reciproc la finalul unui spectacol reusit. La o ora si jumatate distanta, spectacolul se termina aproape la fel cum incepuse. In acest rastimp, se intampla, insa, lucruri.

Uneori, e limpede ca privim doua personaje-actori vorbind despre teatru. Alteori, e la fel de clar ca privim doua personaje interpretate de personajele-actori de mai devreme. Adesea, nu e deloc clar cine ce este. Pe masura ce spectacolul avanseaza, ambiguitatea creste.

Construind pe fundatia mai multor scene cu text previzibil, poate un pic prea lungi pentru mesajul pe care il au de transmis, regizorul Piersic Jr. creste accelerat ritmul intamplarii. Replicile incep sa izbeasca, privirile sa fixeze, rasul sa inghete.

E, pe de o parte, vorba despre tanarul care isi face loc in lume rupand din carnea batranului care nu ingaduie concurenta. E, pe de alta parte, vorba despre batranete cu toate ale ei. E, desigur, vorba despre teatru, lumea, regulile, ipocriziile, barfele, falsitatile, invidiile, bucuriile ei.

Dar textul lui Piersic Jr., adaptat dupa Mamet, n-are chef sa se limiteze la atat. E prea putin. E prea stiut. Textul lui Piersic Jr. izbeste cand te astepti mai putin. Te-a furat, parca, lentoarea jazz-ului ce se tot aude. Doar ca jazz-ul nu are reguli. Ce incepe bland poate continua violent pentru a bifa apoi alte si alte adjective.

„Stage dogs” are cel mai bun final vazut de autorul acestui text de la „Sunset limited”-ul lui Pavlu si Bovnoczki incoace. Si finalul acesta reasaza, da sens celor mai multe dintre cele spuse pe drumul spre el. Si finalul acesta are sange, si are forta, si are creier, si are emotie, cat sa dea tuturor spectatorilor sa duca cu ei pe strazile orasului pe care nu mai e de gasit picior de caine vagabond.

Cainii, insa, nu sunt o specie pe cale de disparitie. Din contra. Usor-usor, ei se muta in oameni. Cu toate ale lor. (Re)vedeti „Amores Perros”. Vedeti „Stage dogs”. Ascultati cele 4 x 2 monoloage de fiecare pe care cei doi mari le livreaza, alternativ, in scena pre-finala. Nu le evitati privirea. Nu le ratati cuvintele. Nu va refuzati exercitiile de imaginatie.

Apoi jazz-ul se va linisti, actorii ne vor duce departe si ne vor face iarasi sa uitam.

Act
„Stage dogs”
Text & Regie: Florin Piersic Jr.
Adaptare dupa „A life in the theatre” de David Mamet
Scenografie: Tudor Prodan
Light design: Bogdan Gheorghiu
Costume: Irina Voinea
Actori: Marcel Iures, Florin Piersic Jr.

Write a Comment

Comment