in Fictiune mioritic

Du-te, Ada, du-te!

Text publicat in premiera de LiterNet

Partea 1 – Romania
In 2006, Catalin Mitulescu debuta in lung-metrajul de fictiune cu „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Sfarsitul era al comunismului, iar lumea era aceea a unei periferii de Bucuresti, plina de culoare, vizitata de pacate, mustind de speranta. In 2016, Mitulescu propune „Dincolo de calea ferata”, o reintoarcere, la un sfert de secol distanta din punct de vedere al timpului cinematografic, in lumea de la capat de lume. De fapt, de la capat de metropola adanc infipta in epoca post-comunista.

In metafora feroviara, lumea noului film al lui Mitulescu e un vagon lipit in chip ilicit la un tren lung, al carui capat merge in directie necunoscuta. O anexa cautand cu disperare sa se lipeasca de corpul-mama. Doar ca metafora asta invita pe o cale usor cam facila. Nu noi, publicul fin, educat, salariat, manierat suntem acolo, pe ecran, ci ei, capsunarii, tiganii, sarantocii. Nu noi aratam in halul in care arata personajele lui Mitulescu (formidabila colectie de chipuri, grimase, tatuaje, ipostaze, purtand pecetea uratului desfigurator, amintind de casting-ul lui Daneliuc din legendarul „Glissando”), nu noi vietuim in spatiile lui Mitulescu (nu exista cadru mioritic care sa nu musteasca de kitsch hohotitor, de cacofonii arhitecturale hiperbolizate, de suite scenografice grotesti; dupa cum, in oglinda, nu exista cadru italian pe care sa nu il poti banui de hiper-calofilie, antiteza un picutz cam prea evidenta).

Si daca ne inselam? Si daca nu e vorba doar despre ei, cei pe care ne-am obisnuit sa-i tratam cand cu dispret, cand cu nepasare, peste care presaram, uneori, oarece firimituri de mila ipocrita? Daca e vorba si despre noi? Noi, toti? Daca periferia, daca mai de calea ferata (deopotriva simbol al evadarii, dar si al precaritatii extreme a vietii cotidiene) e intreaga Romanie, construindu-si destinul post-comunist in deplina ilegalitate, ca pe o casa netencuita, bombardata sonor si moral de tren si de manele,burdusita cu haine, sticle, cioburi culese de prin lume si aglomerate intr-un haos gretos? Daca asa am ales sa petrecem dincolo de sfarsitul acelei lumi?

Partea a doua  – Femeia
In „Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, personajul Dorotheei Petre trimite scrisori acasa de pe vaporul pe care a ales sa-si petreaca libertatea. In „Dincolo de calea ferata”, personajul Adei Condeescu, prizonier al casei / lumii kitsch si al copilului de 2 ani, respinge apelurile sotului plecat sa chelnar-easca pe malul unuia din marile lacuri ale Italiei.

Sotul (un Alex Potocen riguros in capacitatea de a exterioriza minimal un tumult interior alimentat de instinctualitate si orogoliu) e un barbat frumos, cu lipici la doamne, indiferent de nationalitate si de mijlocul de transport. Scenariul e suficient de subtil incat sa formuleze un semn de intrebare la capatul afirmatiei „El nu isi insala sotia” si sa-l lase acolo.

Femeia, in schimb, anunta scurt „Te-am inselat!”. Adevarat? Si continua: „S-a terminat! Te las! Vino!”. Contradictie?

Sa derulam inapoi. Barbatul a plecat in Italia ca sa castige banii necesari pentru, probabil, a termina casa inceputa la capatul liniei in care ar urma sa traiasca impreuna cu familia. Adevarat? A stat in Italia mult mai mult decat a anuntat initial ca va sta, si-a lasat in casa nevasta si copilul si a ales sa traiasca departe, singur. Contradictie?

„Te-am inselat!” nu se refera la o aventura cu un alt barbat, ci mai degraba la un salt inspre maturitate. „Nu mai sunt pustoaica misto si fraiera pe care o cunosteai. Sunt o femeie care stie ce vrea. Te vreau pe tine, doar pe tine, si asta voi obtine. Dragul meu, eu, tu si copilul nostru vom trai fericiti impreuna, undeva departe, fara vreun regret pentru lumea asta de dincolo de sfarsit”.

Somptuoasa in pielea personajului sau, Ada Condeescu liciteaza exceptional in jocul de love and hate, de atatare si respingere, de du-te vino, facand dragoste cu mintea barbatului-baiatel, confuz si ratacit intre acasa de Ferentari si acasa de Bellagio, intre femeia casei si femeile drumului, intre adolescenta pierduta si maturitatea niciodata castigata. Pacat ca subtilitatea jocului actoricesc si a aproape intregului scenariu e partial aruncata in aer de finalul ultra-explicit.

Epilog
Femeia indeplineste ultimul pas al drumului spre sine si pleaca. Tara isi continua traseul bezmetic, adica ramane pe loc. Mai un pumn, mai o posirca, mai o orga. Punct si de la capat. Iar si iar si iar iar.

Mitulescu ingaduie o raza. Nu de speranta, ci de melancolie. „Afara e intuneric” e unul din marile cantece lautaresti din repertoriul lui Dona Siminica. In intunericul cinematografului, sclipeste cercul albastru al Shazam-ului. E semn ca oamenii vor sa stie ce e cu picatura de frumos strecurata in oceanul de had.

In rest, cel mai negru cine-raport de tara proiectat vreodata. Du-te, Ada, du-te!

„Dincolo de calea ferata”
Romania & Italia & Suedia 2016
Regie & Scenariu: Catalin Mitulescu
Actori: Ada Condeescu, Alex Potocean,
Claudiu Trandafir, Oana Tudor, Luminita Erga

Dincolo de calea ferata

Write a Comment

Comment

  1. Daca nu ma insel, filmul a fost transmis si la TV, sau cred ca am incercat sa-l vad candva, dar n-am facut-o. Acum am un motiv in plus de a o face.