in Iasi - Opera Nationala Romana, Opera Nationala Bucuresti

Dulşele trai

Text publicat in premiera de LiterNet

In libretul original al „Vaduvei Vesele„, scris de Viktor Léon si Leo Stein in 1905, numele tarii e Pontevedro. O alegorie a Muntenegrului epocii. In libretul 2016, adaptat de Andrei Serban si Daniela Dima dupa original, dar si dupa scrierile lui Radu Paraschivescu si Andrei Plesu, numele tarii e un joc de cuvinte intre Moldova si Valahia. O alegorie a Romaniei momentului. De fapt, alegorie e mult spus. Cu si fara accent moldovenesc, e, de-a dreptul, Romania. „In your face”, cum se zice in vremurile acestea.

Continuand tendinta anuntata de „Soldatul de ciocolata”, premiera pe un text din 1894 al lui George Bernard Shaw intamplata la inceputul lui iulie la Odeon, Serban reviziteaza texte din La Belle Epoque, le sterge de praful trecerii timpului, le adauga sclipiciul clipei si le infatiseaza spre uzul si intelegerea contemporanilor. Subliniind, in tuse adesea groase, asemanarile, atat de suprafata, cat si de adancime, dintre timpul pe care il traim si perioada intersectiei dintre secolele 19 si 20, regizorul avertizeaza implicit: „Aveti grija, atunci lucrurile s-au terminat cu cea mai cumplita baie de sange din istoria omului: Primul Razboi Mondial!”.

Tusele groase nu sunt o noutate in opera recenta a lui Andrei Serban. Inca de la „Ivanov” si „Omul cel bun din Seciuan”, multimea, gloata, massele, fie ele paupere sau ultra-bogate, analfabete sau scolite, de extractie sociala modesta sau aristocratica, erau intens caricaturizate. In „Carousel”, caricatura vira in absurd, cuprinzand, cu aportul deitatilor senil-blazat-birocratice, deopotriva viata de aici si existenta de Apoi. Absurdul era nuantat in „Soldatul de ciocolata”, unde actorii jucau departe de propriile personaje, razandu-si de ele, asemenea unui om care, fugind de sine si construind masca dupa masca, divorteaza de propria viata.

Folosind, cu mestesug, inpiratie si imaginatie, flamboiantele mijloace ale operetei, Serban pune laolalta caricatura si absurdul in „Vaduva vesela”, producand explozia un urias foc de artificii, menit sa dea la o parte ceata de pe ochii celor care, razand de defectele personajelor de pe scena, refuza adesea sa inteleaga ca ei insisi sunt, de fapt, pe scena. Va reusi acest spectacol sa inlature eternul refuz al omului de a se privi in oglinda?

Doza de artificial, de distantare a actorilor de propriile roluri, e asigurata de frazarea grabita, cautat-neveridica a replicilor cu care artistii lirici din distributie rezolva partea recitativa din text.

Doza de ricanare e realizata prin insertia in textul original a multiple citate selectate de Radu Paraschivescu, de-a lungul anilor de tranzitie, din „opera” personajelor cvasi-acefale ce populeaza cumplit de vasta retea tv-tabloida mioritica. Alaturi de acestea, sunt de gasit ample trimiteri la flageluri morale ale imediatului: inflatia de doctorate, abundenta de plagiate, nenumaratele productii literare ale puscariasilor, infioratorul succes de public al Puric-ismelor de orice fel, de la literatura ortodox-tembel-nationalista la insailarile-pseudo-teatrele alese sa inaugureze cladiri importante (muscaturile pe adresa „Insir’te margarite” sunt numeroase, ar fi interesant de vazut cat din publicul care a aplaudat entuziast premiera Vaduvei a facut acelasi lucru la sinistra intamplare de pe scena TNB-ului).

Coproductie Opera Nationala Bucuresti – Opera Nationala Romana Iasi, „Vaduva vesela” se anunta a fi inca mai actuala in orasul-simbol al Moldovei. In versiunea 2016 a operetei lui Franz Lehár, ex-primarul iesean Gheorghe Nechita incarneaza cat se poate de convingator trasaturile de caracter ale Marelui Duce din Pontevedro si ale ambasadorului sau la Paris. Politica – coruptie – abuz de putere – sex – adulter – ipocrizie – fatarnicie, iata mix-ul la moda atat in imaginara tara a lui Viktor Léon si Leo Stein, cat si in atat reala patrie a lui Andrei Serban si Danielei Dima. Introducerea in scenariu a unor fragmente din stenogramele care dovedesc ca Nechita folosea functionari ai Primariei pentru a-si spiona amanta produce unul dintre momentele antologice ale spectacolului.

Peste toate, insa, pluteste umbra grea si fetida a nationalismului. A celui Puric-ovschian, a celui mioritic, dar si a celui frantuzesc, britanic ori nordic, a acelui nationalism care, in anii de pe urma, a cucerit tara dupa tara, vot dupa vot. Pe fondul unei lumi 2D, lipsita de sentiment si de gand, ahtiata de can-can si picioare in tavan, in care privirea spre inalt se izbeste de intersectia cracilor enormi sub a caror dictatura se asaza voiosi cei mai multi dintre cetatenii contemporani (impresionant curajul destept al scenografiei Ankai Lupes, ce permite, printre altele, crearea unor scene-tablou memorabile), blamarea strainului / imigrantului / celui-altfel pentru toate relele, inchipuite sau nu, ale prezentului, pentru toate fricile, justificate ori nu, ale viitorului, e cel mai la indemana instinct.

De gaunosenia, ridicolul, uriasa prostie a nationalismului, de aici si de aiurea, de acum si de oricand, ne propune Andrei Serban sa luam aminte, sa radem si sa luam distanta. Sa nu-i cadem prizonieri, oricat de mare ar fi tentatia. Sa il izbim cu puterea inteligentei, compasiunii si iubirii de care omul a fost si va fi mereu capabil. Omul, cuvantul acela mandru, de la Gorki la Cehov, de la Brecht la Molnár, de la Léon la Stein.

Ivanov, Shen Te, Iulia si Liliom, Hanna Glawari si Danilo. Individualitati dilematice, ezitante, vii, in mijlocul unor masse enorme, zidite in convingeri, hotarate, moarte. Hanna si Danilo, dansand pe-o muzica doar de ei auzita, in mijlocul vacarmului cotidian. Barbati in prosoape de sauna, femei in ciorapi lungi de plasa, brate, coapse, fese, sani, dansand aproape goi, fara sa auda cu adevarat vreo muzica, vreodata. Spirit versus carne, vals versus cabaret, Casablanca versus Chicago.

Andrei Serban cel al marilor spectacole de la Teatrul Maghiar din Cluj si de la Bulandra se ingrijea, cu precadere, de om, de invididualitate, de erou. In „Vaduva vesela”, focus-ul e pe multime. Omul straluceste rar. Prin vorbele lui Andrei Plesu, prin rostirea bufonului incantator al lui Claudiu Bleont, prin vocea, privirea si dansul cuplului Hanna – Danilo (jucat, in seara premierei, de  Ana Maria Donose si Tiberius Simu, impresionand prin eleganta, prestanta si zambet), prin luminile cu care Serban creeaza un soi de spectacol de spectacol, de un farmec imposibil de pus de cuvinte, prin miscarea scenica exceptionala gandita de Andrea Gavriliu, coregrafa a carei aparitie-revelatie in lumea teatrului isi are corespondent, din punct de vedere al prospetimii si inventivitatii, in aceea, de acum ani buni, a Adei Milea.

Ei sunt stalpii binelui, coloanele de frumos care rezista invaziei mizeriei, micimii, meschinariei umane. Ei deseneaza conturul sperantei pe care artistul Andrei Serban o asaza in prelungirea exasperarii pe care acelasi artist o resimte in fata starii de fapt. In fata inertiei conationalilor pentru zguduirea careia aprinde luminile in sala si interzice aplauzele care strivesc emotia. In fata pericolului de a sfarama aceasta as good as we ever got lume care, dincolo de vastele ei precaritati, permite, iata, ca, la Bucuresti si la Iasi, una din marile creatii artistice ale lumii sa se joace cu sala plina, pret de 4 ore, in 4 limbi diferite, celebrand bucuria de a ne apropia de cei altfel decat noi, de a construi punti, de a invinge spaime, de a descoperi si privi din unghiuri noi viata, de a ne cunoaste unii pe ceilalti si fiecare pe sine insusi.

Intr-una dintre scene, diva glamour a acestei lumi de balci inainteaza greu printre fani si paparazzi. E fotografiata de aparate vechi, purtate de barbati imbracati in alb si negru. Din Quirinale pana in Copou, de la Dolce vita la dulşele trai, incotro?

„eu nu v-am sunat sa va reprosez vreo ceva, domnule Jderescu… eu v-am sunat sa va zic ca ninge afara. […] Ninge, ninge ca pe vremuri. Bucurati-va, domnii mei, de zapada, ca maine va fi nou noroi!”

Opera Nationala Bucuresti & Opera Nationala Romana din Iasi
„Vaduva vesela”
De Franz Lehár
Pe un text de Andrei Serban si Daniela Dima
adaptat dupa libretul original Viktor Léon si Leo Stein
si scrieri de Radu Paraschivescu si Andrei Plesu
Scenografie: Anka Lupes
Coregrafie: Andrea Gavriliu
Light design: Andrei Serban
Actori: Ana Maria Donose / Amelia Antoniu, Tiberius Simu / Adrian Marcan, Claudiu Bleont

vaduvaveselaserban0

Write a Comment

Comment