Text publicat in premiera de LiterNet
Inchisoarea Pitesti. 1949-1952. O inchisoare plasata undeva in afara orasului (pe atunci). Fenomenul Pitesti. Conceptul de reeducare. Aplicat, in mare secret, de regimul comunist (inca) proaspat instaurat in Republica Populara Romana asupra unui numar de oameni pe care istoricii il estimeaza intre 1.000 si 5.000. In imensa lor majoritate, tineri studenti.
Memorialul Inchisoarea Pitesti. 17 septembrie 2019, pe seara. Curtea fostei inchisori, inconjurata de blocuri (acum). “Pe ei!”. Spectacol-experiment realizat de o trupa de actori clujeni, coordonata de Ionut Caras, pornind de la parte din marturiile unora dintre fostii detinuti.
“Texte bune in locuri nebune” e numele unui proiect demarat in 2017 de Ionut Caras si Matei Rotaru, actori ai Teatrului National Lucian Blaga din Cluj. “Pe ei!”, realizat sub egida Scolii de Vara Fenomenul Pitesti, este primul spectacol al Textelor bune care are loc in afara orasului transilvan. Conform traditiei proiectului, spectacolul, prefatat de doua repetitii cu public gazduite de un spatiu din Nationalul clujean, a fost prezentat in reprezentatie unica.
Reeducare prin violenta dusa la extrem. Extrem dus dincolo de extreme. Extrem care i-a determinat pe (aproape) toti detinutii de la Pitesti din acei ani de groaza sa devina din tortionati tortionari. Si apoi iar tortionati, si apoi iar tortionari, intr-un carusel al dezumanizarii fara termen de comparatie.
Infinita paleta de schingiuri si umilinte imaginata de geniul raului pe nume Eugen Țurcanu (condamnat de regimul comunist pentru simpatiile sale legionare, transformat, in inchisoare, in om de baza al Securitatii) a ajuns sa se propage de la detinut la detinut in baza sadicului principiu “cel care il tortureaza pe seamanul sau va scapa de propria sa torturare”.
Regimul nazist viza uciderea detinutilor. Cel comunist miza pe tinerea lor in viata (moartea ajunsese un privilegiu la Pitesti!), pe deposedarea lor de cele mai intime valori morale (bestialele atacuri fizice erau mixate cu nenumarate agresiuni simbolice, nu mai putin violente, la adresa familiei, prietenilor ori credintelor religioase ale detinutilor) si pe transformarea lor in niste indivizi lipsiti de cele mai elementare atribute ale umanului.
“Pe ei!” incepe abrupt si continua brutal. Textul e rostit cel mai adesea la microfon, privind in ochi spectatorii asezati in semicerc, pe scaune rabatabile. Destainurile detinutilor alterneaza cu replici ale lui Turcanu, consemnate de supravietuitorii terorii impuse de el. Solo-recitativele sunt intrerupte de scene de grup, in care sunt reinscenate parte din actele de violenta extrema.
Regia lui Ionut Caras impune un ritm sufocant si propune cateva imagini de o violenta neiertatoare cu potentiala dorinta a spectatorului de a nu stii, de a nu vedea totul. Doar finalul, in care marturiile grozaviilor lasa locul catorva lungi poezii scrise tot de fosti detinuti, marcheaza o relaxare a tonului.
Faptul ca cele 80 de minute ale spectacolului au loc sub geamul camerei 4 spital, incaperea in care aveau loc cele mai ingrozitoare torturi (transformata, acum, intr-un paraclis) adauga semnificatie si emotie suplimentare.
Cei 8 tineri actori (unii inca studenti, altii proaspat absolventi, altii aflati inca la inceput de drum), carora li se adauga, intr-o scena antologica, Caras himself, nu ezita, nu se feresc, nu mint. Prin concentrare si daruire, produc un exercitiu de exorcizare imposibil de uitat. O seara blanda de septembrie dintr-un oras UE sfasiata de urletele care evoca epoci si intamplari cu neputinta de imaginat azi.
Andrei Mărcuța (infricosator in rolul lui Țurcanu – ce mare promisiune actoriceasca!), Bogdan Neciu (sadic in rolul lui Țurcanu) si Diana Buluga (teribila (si) in rolul lui Țurcanu, pentru ca, da, rolul tortionarului suprem e preluat, succesiv, de aproape toti actorii, intr-o demonstratie a ubicuitatii raului instituite de procesul de reeducare) dau liniile de forta. La polul opus, Tibor Szekely, Alina Mișoc si Alexandra Cheroiu se ingrijesc, cu precadere, de portiunea de uman ce a mai ramas, totusi, in fiecare dintre acei oameni. Dragoș Ioniță si Victor Hegheduș asigura echilibrul de plan secund.
Buna parte dintre detinutii de la Pitesti se aflau acolo pentru simpatiile lor legionare. Cei mai multi dintre detinutii de la Pitesti erau crestin-ortodocsi practicanti. Pesemne ca toti detinutii de la Pitesti se opuneau regimului comunist condus, la momentul 1949-1952, de cetateni de alta nationalitate decat cea romana.
Legionarismul, crestinismul si nationalismul erau, in contextul acelei epoci si acelei inchisori, mult mai strans legate decat decat ne place sa credem. A le evoca azi pe toate trei impreuna e un pariu riscant, oricata acoperire ar avea in realitatea istorica. “Pe ei!” paseste pe o sârmă ultra-fina, mai ales in conditiile unei societati ce refuza, atat pe scara mare, cat si la nivelul presupuselor elitelor academice si intelectuale, sa isi cunoasca si inteleaga trecutul.
Faptul ca, in Romania mijlocului de veac trecut, reprezentantii unei ideologii demente (legionarismul) s-au numarat printre victimele unei alte ideologii demente (comunismul) nu schimba cu nimic natura criminala a nici uneia dintre ele. Cunoasterea si intelegerea acestui fenomen poate contribui insa la cresterea gradului de normalitate al lumii in care traim, contribuind la consolidarea singurei opozitii veritabile la comunism & legionarism: societatea democratica, avand ca valoare suprema libertatea fiecarui individ.
Texte bune în locuri nebune
“Pe ei!”
Regie & Scenariu: Ionuț Caras
Afiș: Ciprian Butnaru
Actori: Andrei Mărcuța, Bogdan Neciu, Viktor Hegedus,
Tibor Szekely, Dragoș Ioniță, Alina Mișoc,
Diana Buluga, Alexandra Cheroiu,
Ionuț Caras, Ciprian Butnaru
