in Ecrane

Excel-ul nostru cel de toate cuplurile

Les Films de Cannes à Bucarest 2015
Articol publicat in premiera de LiterNet

Se spune despre „The Lobster”, debutul in limba engleza al regizorului grec Yorgos Lanthimos, proiectat in premiera mioritica in a doua seara de Les Films de Cannes à Bucarest 2015 intr-un CinemaPRO aproape plin, ca ar fi o distopie. Adicatelea, proiectia pe marele ecran a unei lumi anti-roz ce ar putea exista candva, undeva. Din pacate, „The Lobster” (premiul juriului la Cannes 2015) nu e despre un potential viitor noir, ci despre un prezent pe care cel mai adesea ne facem ca nu-l vedem. E, desigur, o viziune serios hiperbolizata, dar nu asupra unui fenomen imaginat, ci asupra unuia cat se poate de real: pozitionarea omului post-modern in raport cu viata amoroasa.

Exceptionalul scenariu al duo-ului elen Lanthimos – Efthymis Filippou pune fata in fata doua dictaturi a caror existenta inregimenteaza, imbecilizeaza si nefericeste vietile a mai multor oameni decat ne-am putea imagina in cele mai rele vise ce privesc societatile lipsite de razboaie sau ale conflicte sangeroase. Dar pentru ca spiritul epocii impune ca pericolul, pentru ca sa fie recunoscut ca atare, sa aiba in dotare arme, soldati pusi pe casapit si/sau pe respectat reguli tembele si o atot-cuprinzatoare senzatie de Big Brother watching, filmul opereaza cu doua tabere antagonice, bine-infipte intr-un conflict plin de oricat sange, lipsit de orice emotie.

Avem, de pe o parte, partida cuplurilor. Aflata la putere, viguros sprijinita de infrastructura statala (Sistemul, deh!), ideologia oficiala impune tututor adultilor sa existe in interiorul unui cuplu. In caz contrar, indivizii sunt supusi unui program de re-educare al carui ne-absolventi sunt siliti sa paraseasca specia umana.

Avem, de pe alta parte, partida singuraticilor. Aflata in opozitie, viguros tinuta in viata de membri cu convingeri-beton (luptatori anti-Sistem, se intelege!), ideologia-clandestina impune tuturor fidelilor viata intima in deplina solitudine. In caz contrar, un meniu variat de tratament sadic-corporale este la indemana liderilor-pedepsitori. Care lideri sunt, de fapt, unul, mai exact, una, o Léa Seydoux seducator – impecabila, a carei origine franceza plasand ilegalistii in traditia La Résistance française e doar din delicioasele poante cu care e garnisit scenariul.

Din infruntarea celor doua colectivitati, cel mai prost iese realitatea contemporana imediata, de gasit dincolo de zidurile cinematografului unde se intampla sa privesti filmul. Cu ironii atroce la adresa predicatorilor familiei cu orice pret, cuplului cu orice chip, copilasilor ca unica ratiune de a trai, mizeriei in doi oricand de preferat singuratatii, eram deja obisnuiti. Cu tunuri puse pe ipocrizia si lejera idiotizare ce se instapanesc, usor-usor, pe cei care au transformat originar-justificatul spirit de fronda la adresa cuplului-stat intr-unul de turma cu nimic mai rasarit, nu prea ne-am mai intalnit intr-o intamplare artistica. Cutuma cinema-ului, dar si a teatrului ancorate in social e sa se ia la tranta mai degraba cu fenomenele mainstream, promovate de mass-media si arta cu mare succes la public,  ignorand, cel mai adesea, derapajele, dereglajele si, pana la urma, massificarea luptatorilor anti-masse. Despre (auto)-privarea de libertate a luptatorilor pentru libertate, despre lipsa de nuante a celor ce predica impotriva unei lumi privite exclusiv in alb si negru, despre insoldatirea celor care vocifereaza impotriva armatelor de orice fel se scrie, joaca si turneaza prea putin.

„The Lobster” merge inca mai departe si, in cateva secvente remarcabile, din care cea de pe urma a filmului isi are locul in orice antologie cinematografica, nelinisteste o data in plus, propunand si o explicatie pentru halul teribil in care au ajuns oamenii sa se raporteze la interactiunea intima, erotic-sexuala, cu un seaman de-ai lor. Care e greseala pe care o facem, de fapt, la inceputul drumului catre un cuplu ce ajunge sa esueze, generand fie kitsch-ul reprezentat de specimenele din primul grup descris mai sus, fie jalnica agregare de humanoizi practicanti ai cultului masturbator din al doilea? (Bemol: in realitatea imediata, componentii celei de-a doua colectivitati hiper-performeaza sexual, prin acuplari multiple; in cazul lor, masturbarea se refera la instinctele sentimentale pe care si le auto-satisfac).

Esecul-originar, in versiunea filmului lui Lanthimos, sta in teribila pre-conceptie, minunat exprimata de personajele lui Colin Farrell (perfect in rolul de anti-erou) si Ben Whishaw (joc optim dozat pentru un rol secundar memorabil) ca un cuplu inseamna doi oameni ce cumuleaza cat mai multe asemanari si cat mai putine diferente. Ca aceste diferente si aceste asemanari se refera la lucruri dintre cele mai exterioare, de la marimea dioptriilor la gradul de coagulare al sangelui. Ca alaturarea dintre un om si un alt om are totul de a face cu o serie de bife inserate intr-un Excel construit pe modelul bun-prost, calitati-defecte, potriviri-nepotriviri, si nimic de-a face cu viul din fiecare si adevarul unei intalniri.

„The Lobster” ar fi fost cu adevarat distopic daca ar fi imaginat o lume a cuplurilor formate din individ si clona sa. Aceasta e destinatia la care conduce traseul teribil descris de Lanthimos. Oglinda ultimei secvente lasa o portita de deviere/scapare. Acesta este, pana la urma, rolul oricarei oglinzi, deci, al artei.

The Lobster
Irlanda – Marea Britanie – Grecia – Franta – Olanda – SUA 2015
Regie: Yorgos Lanthimos
Scenariu: Yorgos Lanthimos & Efthymis Filippou
Imagine: Thimios Bakatakis
Actori: Colin Farrell, Léa Seydoux, Ben Whishaw,
Rachel Weisz, John C. Reilly, Michael Smiley

The Lobster

Write a Comment

Comment