Fotoliul din carti

Articol publicat initial de LiterNet

Carti. Munti de carti. Un pat sprijinit pe carti. O viata cladita pe carti. Viata profesorului Miroiu. Omul pe care l-am considerat, in anii cei multi care au trecut de la prima intalnire cu “Steaua fara nume”, personajul central al piesei lui Mihail Sebastian. Omul naiv, visator si ratat in care ma regaseam adesea. Omul care, intr-un targ nestiut de provicie, imagina o lume negrait de frumoasa a carei perfectiune depindea de o stea calculata cu precizie matematica, dar, vai!, imposibila.

A fost nevoie de montarea lui Victor Ioan Frunza de la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Balcescu (ori poate de maturizarea mea) pentru a intelege ca personajul principal e, in fapt, Mona, steaua ce se abate de la drumul ei pentru o singura noapte. Care drum?

De-o parte, Miroiu (Alexandru Pavel, framantat, febril, proaspat), profesor de astronomie intr-un liceu obscur, a carui viata e  confiscata de pasiunea careia i se dedica fara rest. De cealalta, Grig (George Costin, precis, cinic, rece, poate prea rece), barbat de bani-gata in high-life-ul epocii, a carui viata e confiscata de pasiunea pentru imaginea propriului ego caruia i se dedica fara rest. La mijloc, penduland strivita intre tentatia visului si cea e luxului, Mona (Nicoleta Hancu, stralucitoare, limpede, calda) a carei viata e confiscata de pasiunea pentru. Pentru? Ce pasiune are Mona? Are vreo pasiune Mona?

Cine e, de fapt, Mona? De ce anume se lasa ea sedusa in noaptea aceea fara nume, in care imaginatia neobisnuit de romantica a cuplului Victor Ioan Frunza – Adriana Grand o plaseaza undeva sus, mult deasupra lumii (si a scenei), intr-un con fierbinte de lumina, alaturi de un barbat si de cuvintele lui? Traise Mona inainte de noaptea aceea? Urma ea sa mai traiasca dupa noaptea aceea?

Fiica a unei lumi a confortului lejer obtinut, femeia aceasta neobisnuit de frumoasa si de singura a pus in practica in noaptea magic-fatidica ceea ce, de fapt, practise dintotdeauna: fuga. Perfect analfabeta in materia propriului sine, Mona pesemne ca se simtea altfel decat cei cu care impartise, de-a lungul anilor, patul, balurile si celelalte nimicuri dichisite ale existentei lipsite de griji, de inima, de sange. In bratele lui Miroiu, a inceput sa inteleaga altfel-ul si a pornit, in fine, spre sine. S-a indragostit? Poate. S-a (re)nascut? Cu siguranta.

Dimineata i l-a adus pe Grig si solutia imposibilei intoarceri. Ghidat de seful de gara (Adrian Nicolae, care reuseste, intr-un prim act hohotitor, unul dintre cele mai bine jucate si gandite roluri de comedie ale ultimilor ani), barbatul incearca si reuseste sa isi re-ia in stapanire proprietatea cu sex feminin. Impinsa de propriile frici si de gura lumii (in prim-plan, domnisoara Cucu, o ex-Mona fara macar de Grig), femeia cedeaza, abandoneaza si pleaca (?). Corabia livresca a lui Miroiu (formidabila scenografia claustrofoba a Adrianei Grand, ce impune verticala ca unica solutie pentru evadare!) e din nou prada singuratatii.

Si totusi, pleaca, cu adevarat, Mona? Sau rochia alba, manusile negre si zambetul ei se asaza usor in fotoliul din carti pe care clipele noptii ce a fost l-au nascut in camera cu vedere la stele?

Priviti cu atentie, voi, Mone! Zariti fotoliul? Nu cumva sunteti voi, de fapt, acolo?

Centrul Cultural pentru UNESCO
“Steaua fara nume”
de Mihail Sebastian
Directie de scena: Victor Ioan Frunza
Decor & Costume: Adriana Grand
Actori: Nicoleta Hancu, Alexandru Pavel, Adrian Nicolae,
George Costin, Sorin Miron, Luminita Erga, Mihaela Velicu, Andrei Hutuleac