in Documentar european

Fratii de dincolo de ecran

One World Romania 2018
Text publicat in premiera de LiterNet

„Fiecare zid e o poartă / Chaque mur est une porte”, documentar 100% francez (dpdv producție), 100% bulgar (dpdv subiect și eroi), mixează înregistrările unei emisiuni. „Versiunea M” a faimoasei televiziuni vecine și prietene. La final de comunism și început de post-comunism, БТ 1 găzduia un soi de talk-show lunar straniu. O doamnă în zona vârstei de 40 de ani, tunsă scurt, îmbrăcată în pantaloni de piele, punea întrebări neobișnuite în cadrul unor dialoguri găzduite fie de studiouri decorate cu carton și sclipici, fie  în parcuri, în campusuri universitare, în centre comerciale ori pur și simplu pe stradă.

Subiectul întrebărilor depășea cu mult cutumele tv cu care noi, vecinii de peste Dunăre și dintru comunism, eram obișnuiți. Se discuta despre complexele de inferioritate și visele de mărire ale bulgarilor, despre umbra marelui URSS și iluzia încă mai-marelui USA, despre individul pierdut în mulțimea poporului versus individul ca cetățean distinct, despre a trăi pentru copii, într-un viitor iluzoriu versus a trăi pentru sine, într-un prezent de ne-pierdut, despre hippie, rock gotic local și multiplele forme de manifestare ale artelor contemporane, despre manipularea electorală în formă stratificată (de campanie, de ziua alegerilor, de după alegeri), despre la ce bun prezervativele și altele asemenea.

Toate aceste teme, cele mai multe sunând teribil de familiar și spectatorului mioritic, erau dezbătute de oameni mai mult sau mai puțin pregătiți între 1988 și 1992, la televiziunea spre care adesea ne îndreptam antenele. E drept, contextul politic al Bulgariei, infinit mai relaxat pe finalul comunismului grație apropierii (benefice, de data asta) de un URSS condus de Gorbaciov-ul perestroikăi și glasnost-ului, era cumva altfel decât cel al României. Intrarea în post-comunism, mai pauperă parcă la sud de Dunăre, ne-a diferențiat iarăși în oarecare măsură.

Toate aceste ne-potriviri de detaliu al evoluției politice țin însă de suprafața lucrurilor. În adâncuri, diferențele sunt infinitezimale. În oglinda pe care o așază pe ecran emisiunile mamei și filmul realizat după 25 de ani de fiică (Elitza Gueorguieva), ne recunoaștem până la deplină identificare. Ne recunoaștem pe noi, cei de atunci, dar, din păcate, și pe noi, cei de azi. Hainele, coafurile, mașinile s-au schimbat. Fricile, felul de a gândi, complexele sunt, pe alocuri, aceleași. Aceleași ca la ei, aceleași ca atunci.

Așezând lângă fragmentele din emisiunea mamei propriile gânduri, scrise cu litere albe pe ecran negru, Gueorguieva aduce în prezent întrebările unei epoci ce altfel ar putea fi lesne confundată cu trecutul. 52 de minute de film bine-gândit și onest narat ne arată cât de puțin ne-am schimbat, dar și cât de mare nevoie avem să ne privim cu drag și îngăduință stângăciile, deruta, teama de un nou început.

„Fiecare zid e o poarta / Chaque mur est une porte”
Franta 2017
Regie: Elitza Gueorguieva

Write a Comment

Comment