in ARCUB

Frumos e in ianuarie la ARCUB

Text publicat in premiera de LiterNet

Un cuplu. Par grizonant. Doi homeless. Incalzindu-se in vreun cinematograf de periferie, innoptand in saci de dormit sub cerul liber. Visand la o alta viata, intr-o alta lume. Bunaoara, la o zi si o noapte in Venetia.

Un cuplu. Par grizonant. Ea. Doar o amintire. El. Ei doi intalnindu-se la Venetia. In visul ei.

Un cuplu. Par grizonant. Ea, un pic de Tanta. El, un strop de Costel. Replicile lui Mazilu biciuind cu drag, mangaind cu tepi omul, cuplul si ale lor ipocrizii, vise, frici.

Alegeti oricare dintre cele trei variante de mai sus. Sunt convins ca inca multe alte scenarii se pot construi in legatura cu Ea si cu El, cu Oana Pellea si Mircea Rusu, din „Frumos e in septembrie la Venetia”, premiera ARCUB-ului din ianuarie 2019 (anuntata de o prima reprezentatie gazduita de Nationalul timisorean in decembrie 2018!). Pe un text adaptat de regizoarea Mariana Camarasan dupa, mult dupa Teodor Mazilu. Si oleaca dupa Valentin Nicolau.

La reprezentatia din 18 ianuarie, computer-ul de pe care erau coordonate luminile gandite de Stefan Vasilescu s-a defectat candva in partea a doua a spectacolului. Reflectoarele s-au zbenguit o vreme haotic, oamenii din spatele lor s-au lasat cuprinsi de teama.  Spaima lor a fost insa zadarnica. Cei doi actori de pe scena intrasera deja in acea stare din care nici un accident tehnic imaginabil nu i-ar mai fi scos. Ba, indraznesc sa spun ca nedoritul incident a potentat cumva starea de fragilitate pe care povestea si eroii ei s-au straduit si au reusit sa o creeze si sa o transmita mai departe.

E adevarat, Mazilu e unul dintre mari critici ai speciei pe nume omul contemporan citadin, dar vorbele lui sunt pe cat de necrutatoare, pe atat de pline de empatie. Preluind spiritul scriitorului, Mariana Camarasan insceneaza imperfectiunile (termen bland!) speciei  antologate de Mazilu cu candoarea, ingaduinta si doza de echivoc ce asigura ne-transformarea spectacolului intr-o lectie de morala, intr-un exercitiu de demascare publica a slabiciunilor omenesti.

Caldura zambetului (ah!) usor resemnat, oarecum trist al lui Mircea Rusu este, pesemne, imaginea perfecta a tonului in care curge intreaga intamplare. Expresivitatea privirii si gratia miscarilor Oanei Pellea completeaza tabloul acestei comedii nespus de serioase, acestei drame mustind de umor, acestei stranii si totusi atat de familiare povesti de iubire si absurd.

Rostirea celor doi, uneori in prelungirea fireasca a gesturilor si a limbajului chipului, alteori in contrapunct cu acestea, rimeaza cand cu vechile melodii de muzica usoara italiana ce se aud din tonomat, cand cu acel abur intraductibil de Tanta & Costel, de coana Efimita & conul Leonida ce insoteste, pesemne, fiecare cuplu ce a trait si se mai iubi pe acest colt de planeta.

Asemeni muzicii, scenografia lui Vladimir Turturica propune o versiune retro a decorului de poveste de teatru. Universul sonor si cel vizual accentueaza inclinatia din ce in ce mai pregananta a omului strict contemporan de a se refugia in trecut, in amintire, in iluzie, in virtual, de a fugi de prezent, de realitate, de carne, de buze. Textul si actorii semnaleaza ofsaid-ul si construiesc clipa.

„Nu am uitat nimic din cele ce nu mi s-au intamplat niciodata”, spune El, enuntand moto-ul suprem al tuturo regrelor lumii. Apoi ea il invita la dans si….

ARCUB – Sala Mare
„Frumos e in septembrie la Venetia”
Text: Teodor Mazilu (mult) & Valentin Nicolau (putin)
Regie & Adaptare: Mariana Camarasan
Scenografie: Vladimir Turturica
Lumini: Stefan Vasilescu
Actori: Oana Pellea & Mircea Rusu

Foto: Catalina Flamînzeanu

 

Write a Comment

Comment