Articol publicat in premiera de LiterNet
Dupa ce am vazut “Acasa la tata”, mi-am amintit de “Portugalia”. Filmul lui Andrei Cohn si Mimi Branescu m-a trimis la piesa lui Zoltán Egressy si Victor Ioan Frunza. La scara mica, diferentele dintre Romania si Ungaria pica in derizoriu. Acelasi gust salciu, aceeasi umbra a ratarii, aceeasi speranta confuza tavalita in aburi de alcool ieftin, aceeasi caldura umana de-o insuportabila generozitate, de-o intolerabila naivitate, de-o fi bine, de-o fi rau, asa ne va fi mereu.
Nu sunt multe de spus ori de scris. Deschideti usa unei crasme satesti si veti intelege rapid ce e de inteles.
O lume moare. In caz ca a trait candva. Un om o priveste. Un calator. Personagiu, pe scena sau ecran, spectator, in sala, fiecare dintre noi, privilegiatii acestor site-uri, blog-uri, net-uri, in viata reala.
“O gara mica in provincie. Biroul sefului de gara e si birou de miscare, telegraf si casa de bilete”. Asa incepe “Steaua fara nume”, text montat recent tot de Victor Ioan Frunza & Adriana Grand & Adrian Nicolae & George Costin & Alexandru Pavel & Luminita Erga & Andrei Hutuleac & Sorin Miron & co la Centrul Cultural European pentru UNESCO “Nicolae Balcescu”. De la textul lui Mihail Sebastian au trecut 71 de ani. Lumea aceea, gara aceea, provincia aceea, cu toatele mor inca de pe atunci. Sau cel putin asa le percepeam si le percepem noi, calatorii fara de oprire, fugind de praful, lentoarea si amenintarea cu neantul. Incotro?
Portugalia e visul. Ungaria e realul. Satul e imprejur. Oamenii viseaza refuzand realitatea pe care le-o ofera imprejurimile. De la Miroiu al lui Sebastian, de la Petrica al lui Vasluianu si Paula a Ioanei Flora citire, visele ii tradeaza. Nici un localnic nu pleaca, nici un strain nu ramane. Lagarul se concentreaza intr-un cerc perfect. Deasupra lui, nimic.
Egressy isi iubeste, deci nu-si menajeaza personajele. La fel, Frunza cu actorii lui. Catrinel straluceste, Costin izbucneste, Miron Sisif-este etern izbind gandul evadarii de zidul fara de dincolo. Preotul lui Andrei Hutuleac are ca unic mobil in viata celularul cu ringtone-uri haioase. Despre Dumnezeu numai de bine. Ca despre orice mort.
Si totusi, exista un dincolo. Dincolo de toate suferintele, nazuintele, pierdutele credinte, e personajul lui Adrian Nicolae. De-a lungul veacurilor, s-a jucat teatru in toate hainele cu putinta, de la coroana cea mai regala la jobenul cel mai sarman, de la rochia Levintei la costumul lui Adam. Nicolae joaca in carne vie. Pielea si-a pierdut-o de mult, la pachet cu familia, cu puterea de a articula cuvinte si a de respira aer. Azi-ul il gaseste horcaind interjectii, imbratisat de bruma de umanitate din ceilalti si hranit cu tot alcoolul din lume.
“How much do you drink?” il intreaba doctorul pe politistul lui Colin Farell din al doilea sezon de “True Detective”. “How much I can”, vine raspunsul. Nimic altceva n-ar fi raspuns Nicolae de-ar mai fi avut darul vorbirii.
Un om prabusit in sine. Complet si definitiv. “O gaura neagra a umanitatii”, dupa cum ar constata Hawking-ul inca nenascut al psihologiei. Egressy isi iubeste, deci nu-si menajeaza personajele. Pe-al lui Nicolae l-a botezat Satana.
Nottara
“Portugalia”
de Zoltán Egressy
Traducere: Réka Csűrös
Directie de scena: Victor Ioan Frunza
Scenografie: Adriana Grand
Actori: Alexandru Pavel, Catrinel Dumitrescu, Alin Florea, George Costin,
Cristina Florea, Raluca Gheorghiu, Luminita Erga,
Andrei Hutuleac, Sorin Miron, Adrian Nicolae
