Cupa Mondiala 2014
Articol aparut initial pe LiterNet
Ce joaca Argentina la aceasta Cupa Mondiala seamana mai degraba cu rugby-ul decat cu fotbalulul. Bazandu-se pe excelentul joc la recuperare al duo-ului de mijlocasi centrali Mascherano – Gago, pe tehnica individuala a oamenilor din fata lor si pe urcarile ofensive ale fundasilor laterali Zabaleta si Rojo, sud-americanii pastreaza sau re-cuceresc cu usurinta mingea si creeaza o densitate remarcabila de jucatori in preajma careului advers.
Viteza redusa de joc face insa ca densitatea sa se transforme in aglomeratie, posesia in plimbarea mingii pe orizontala, lansarile verticale in pase de 2-3 metri catre “varfuri” imobilizate cu spatele la poarta ce sunt silite sa returneze mingea in spate, centrarile in mingi aruncate sablonard catre o zona dominata, cel mai adesea, de inaltii fundasi centrali ai echipei adverse. Un soi de atac etern pe treisferturi in care rabdarea si tenacitatea devin armele de baza.
In lipsa unui antrenor corespunzator (Alejandro Sabella nu e nici macar luat in serios de jucatori, d-apai sa emita idei inteligente pe care acestia sa le implementeze), Argentina de azi inseamna vointa de triumf a lotului si, mai ales, a lui Messi, super-valoarea catorva jucatori, traditie si zecile de mii de oameni din tribune. Asta e suficient pentru a depasi antipatica Elvetie (prestatie si atitudine fata de joc mult sub Chile, Nigeria sau Algeria), dar nu hraneste in nici un fel sperantele pentru titlul suprem.
Ingemanata cu eterna rivala Brazilia de bara lovita de adversarul din “optimi” in acelasi tulburator minut 120 (ca si de crucile ce au insotit, de pe banca, secundele ultime de joc), Argentina isi merita locul in primele 8 infinit mai mult decat Neymar si ai sai, dar asta e doar o palida consolare. Messi isi epuizeaza fortele dupa minutul 80, Lavezzi nu-si gaseste de nici un fel locul, Higuain e confuz si inconstant, singur Di Maria pare a fi gasit calea cea buna, jucand mai bine de la meci la meci, dar fiind inca departe de forma aratata la Real (dovada stau nenumaretele suturi moi sau pase decisive gresite din meciul cu Elvetia).
La o comparatie judicioasa, bazata pe ce au aratat pana acum in acest turneu finala, cele doua mari sud-americane se asaza in urma Columbiei si a celor 4 europene calificate in “sferturi”. Din fericire, fotbalul, mai ales cel de la Cupa Mondiala, e departe de a fi concluzia logica a unor ipoteze just formulate. E de vazut, asadar, in ce masura componenta magica a realismului sud-american va afecta deznodamantul meciurilor ce vor veni.