in Metropolis

Hamlet #rezista

Text publicat in premiera de LiterNet

Andrei Hutuleac a primit premiul Galei UNITER 2017 pentru cel mai bun actor in rol principal pentru rolul Amadeus din spectacolul omonim de la Metropolis. Ce mai poate primi Andrei Hutuleac la Gala UNITER 2018 pentru rolul Hamlet din (noul) spectacol omonim de la Metropolis?

Marti seara, la capatul celei de-a 5 zile cu cate o reprezentatie de 3 ore si 45 de minute, noul Hamlet parea un om fericit si epuizat. Zarindu-l cum se strecura printre masinile parcate pe jumatate de trotuar si zidul din prelungirea teatrului, mi-am adus aminte de mereu repetatele vorbe ale unui alt mare Hamlet, Stefan Iordache, despre consumul enorm al unui actor, despre orele de pregatire a fiecarui spectacol si insomnia obligatorie care ii urmeaza. L-ar fi aplaudat oare Iordache pe acest barbat de nici 27 de ani, care se arunca in cel mai faimos rol al teatrului lumii cu o energie, o neliniste si o foame pe care doar cei mari o au?

Am facut cunostinta cu trupa lui Victor Ioan Frunza si a Adrianei Grand acum 5 ani, cand “Ingeri in America” naucea publicul dispus sa incerce si altceva decat caile batatorite si atat de comode ale caldutului incapabil sa provoace angoase. Acel exceptional spectacol m-a dat cu capul de pereti in moduri care si acum imi provoaca nelinisti. Acest “Hamlet” m-a reintors la starea de gratie, de exuberanta, de rascolire interioara, de auto-interogare si luare la palme de atunci.

Primele doua acte, cele de pana la pauza spectacolului, curg ca in cea mai buna dintre simfoniile interpretate de cea mai buna dintre orchestrele care construiesc, zilele acestea, Festivalul George Enescu. Mi-l imaginez pe Victor Ioan Frunza stiind pe dinafara fiecare replica a textului original, a superbissimei traduceri a Ninei Cassian si a potrivitei dramatizari (citeste scurtari / mini-adaptari) a lui Adrian Nicolae. Mi-o inchipui pe Adriana Grand gandind fiecare element de decor, aparitia, miscarea si disparitia sa, eliminand orice posibila demascare a nodurilor ce tin, nevazute, tesatura ce ni se arata aproape perfecta.

De nu va plac piesa, actorii, scenografa, regizorul, teatrul, strada, orasul, mergeti la Hamlet-ul acesta macar a intelege cum poate arata un spectacol de teatru construit impecabil din punct de vedere tehnic. Cand ati mai vazut un Hamlet intr-o sala cu doar 150 de locuri, cu o scena cat un hol de casa veche boiereasca, pe care se spun monologuri cu ochii la public ori la Cer, se joaca scene in doi, in trei, in zece, se desfasoara procesiuni funerare ample, se sapa gropi de veci, se canta muzica live (de catre instrumentisti si solisti profesionisti pe tot parcursul spectacolului, ori, in geniala scena a groparilor, de Adrian Nicolae si Andrei Hutuleac, intr-un moment de luat acasa si baut), se cade sub suvoaie de apa, se organizeaza meciuri de spada, se viziteaza Lumea de Dincolo, se joaca teatru, teatru in teatru si cate si mai cate?

*

Alin Florea face din Polonius un rol de comedie antologic. Sunt aici, in scenele lui cu Ofelia, Laertes ori Claudius, ecouri din “Scrisoarea pierduta”, din acel Zaharia Trahanache cu care nu gandeam, pana la Frunza si Florea, ca Polonius are atatea in comun.

*

George Costin il impinge pe Claudius mult dincolo de portile iadului. E aici, in scena faimoasei rugaciuni esuate care ii cruta viata pentru o vreme, o parte din acel Salieri care, in “Amadeus”, era metafora mediocrului-rau-absolut. Costin – Hutuleac refac, in Hamlet, duelul extremelor infinite pe care se construia piesa pornind de la biografia lui Mozart.

*

Ofelia innebuneste. Ofelia innebuneste? Nicoleta Hancu lasa senzatia ca, dupa moartea tatalui, abia dupa moartea tatalui, incepe sa-l inteleaga pe Hamlet si, asemenea lui, sa joace nebunia. Fara a avea foamea lui de adevar (citeste: razbunare), simtind, insa, la fel lumea, viata, (non)-sensul.

In scena celor doi (fosti?) indragostiti, Hamlet-Hutuleac nu o trimite pe ea la manastire, ci le urla lor, prea-securist-ascultatorilor, sa plece, sa se duca la Casa Domnului, adica la dracu’. Imbratisarile lor acoperind ploaia de vorbe sunt tot ce poate fi mai sfasietor intr-un spectacol care rupe bucati din spectator.

Frunza ii refuza Ofeliei ipostaza secunda, de remorca a tatalui, fratelui ori iubitului, si construieste, pe umerii acestei actrite extraordinare, posibilitatea ca singuratatea lui Hamlet sa nu fie deplina, ca cineva (fie acest cineva Ofelia!) sa patrunda, fie si pentru o clipita, in intunericul stralucitor din sinele acestui atat de chinuit geniu, descoperindu-si acolo propriul destin.

*

Hamlet, geniu? Geniu al ce? La ce e bun, de fapt, Hamlet? E bun el oare? Varsa sange nevinovat! Nevinovat?

In amintirea spectatorilor epocii, Stefan Iordache facea dragoste cu tronul in “Richard al III-lea” de la Teatrul Mic. Andrei Hutuleac face cam acelasi lucru cu rolul. E posedat si poseda. Lupta intru dezvaluirea crimei, intru inscenarea adevarului si demascarea vinovatilor devine obsesie absoluta. In numele ei, se poate sacrifica totul, inclusiv vieti nevinovate (citeste: pierderi colaterale!). Hamlet se face vinovat de pacatul suprem: cel al trufiei care il insoteste mereu, ca o umbra, pe manufacturarierul binelui.

Pe de alta parte, insusi Horatio (Andrei Redinciuc, riguros), insasi Ofelia n-au curajul, n-au puterea, n-au stiinta de a-i tulbura temeinic singuratatea celui care si-a luat pe umerii sai greutatea infinita de a re-stabili ordinea lumii. Ii face asta vinovati?

Silit de context la unicitate (pare a fi singurul om care nu poate trai ingaduind prezenta Raului), Hamlet si-o asuma cu fervoare, traindu-si disperarea cu speranta. Se bizuie pe teatru (vorbele lui Shakespeare despre arta al carei reprezentant suprem este, puse in gura lui Hamlet si adresate sefului trupei de actori care insceneaza adevarul despre moartea Regelui, ar trebui studiate in anul 1 la UNATC), pe presa (ce altceva e acel Horatio de dupa macel decat incarnarea jurnalistului silit de constiinta sa spuna lumii adevarul?), pe ratiune, pe virtute, pe sine. Pe credinta ca rostogolirea Raului prin lume, antrenand sirul de absurde morti ce umplu catafalcurile lumii, poate fi oprita.

Hamlet #rezista. Acesta e geniul lui!

Metropolis – Sala Amfiteatru
“Hamlet”
Text: William Shakespeare
Traducere: Nina Cassian
Dramaturg: Adrian Nicolae
Directie de scena: Victor Ioan Frunza
Decor si costume: Adriana Grand
Muzica: Tibor Cári
Regia scenelor de lupta: George Costin
Actori: Andrei Hutuleac, Nicoleta Hancu, George Costin,
Alin Florea, Andrei Redinciuc, Codrin Boldea,
Adrian Nicolae, Sorin Miron, Corina Moise,
Alexandru Pavel, Voicu Aanitei, Carol Ionescu

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.