“Les Films de Cannes à Bucarest”
25-31 octombrie – Studio & Elvira Popescu & Cinema PRO
Al 4-lea desant al filmelor de Cannes la Bucuresti a inceput aseara in 3 dintre cele mai importante sali de proiectie din centrul orasului. La Cinema PRO, directorul festivalului, Cristian Mungiu, si redactorul-sef al Sight & Sound, Nick James, au prezentat unei sali aproape plin premiul de regie al Cannes 2013: filmul mexican “Heli” al mexicanului Amat Escalante. Escalante himself a salutat publicul inainte de proiectie si a raspuns la intrebarile acestuia dupa.
Randurile de mai sus, desi aduc a comunicat de presa, sunt obligatoria reverenta pe care autorul acestui text intelege sa o faca in fata altitudinii la care a ajuns acest festival atat de neasteptat pentru o tara si un oras in care cinema-ul de arta isi gaseste prea rar publicul pe care il merita. Formidabila generatie a Noului Cinema Romanesc gaseste, iata, un nou mijloc prin care incearca sa ridice nivelul de cultura, educatie, rafinament si inteligenta al co-nationalilor.
Acestea fiind spuse, sa trecem la “Heli”. Au fost, mai intai, “No country for old men” si “Once upon a time in Anatolia”. Capodoperele vastelor privelisti aride, fara de apa, fara de zambet, fara de viitor, taramurile de sange, praf si moarte, lasate la cheremul automobilelor si al violentei de un Dumnezeu inspaimantator de absent. In siajul acestor doua mari filme, “Heli” muta actiunea in Mexicul rural extrem pauper, pastrand cadrele largi, ambianta dezolanta, chipurile desfigurate de o viata lipsita de sens si plina de violenta ca unica varianta de supravietuire si de distractie. Aduce, bonus, prezenta hipnotic-tembelizanta a televizorului si aplicatia de youtube a smart-phone-urilor ce permite popularizarea neintarziata a torturii de sambata seara.
Torturarea si uciderea, ca placute obiceiuri casnice, prilej de reunire a familiei si prietenilor in jurul unui viitor cadavru atarnand de grinda in miezul comunitatii bucuroase de sange. In plan secund, mama tortionarilor adolescenti spala grijuliu vasele, pregatind, pesemne, desertul. “The act of killing”, versiunea fictionalizata.
“Heli” e intesat de astfel de imagini cautat puternice, galgaind de simboluri si metafore, totul invelit intr-un lintoliu ce nu promite nici macar apocalipsa. Prea multele scene semnificative, prea cautatele tuse gri-noir scad serios din credibilitatea emotionala a povestii si, inca mai grav, interzic spectatorului plonjarea in sinele adanc al personajelor ce devin arhetipuri ale unui tragedii post-moderne decat oameni in carne, oase, sange si nenorociri.
Impresioneaza, pe alocuri, jocul interiorizat al eroului principal (Armando Espitia), tot asa cum se lipesc de retina privirea golita de orice urma de viata a tatalui strivit de fascinatia tv-ului si a politistei cautand, abrupt si natang, un moment de tandrete. Traseul sorei si al iubitului acestuia sunt, in schimb, schematice si previzibile, tot asa cum blocajul erotic intre sot si sotie sfarseste, pana la urma, intr-un act sexual golit, in chip prea conformist, de orice umbra de emotie. A face dragoste devine o simpla descatusare animalica, prada a unui scenariu croit sa inchida, rand pe rand, capacele tuturor sicrielor.
Ne nastem, crestem, invatam, ne casatorim, facem sex, facem copii, mergem la munca, suferim, ne razbunam, existam fara nici un scop, fara nici un sens. Heli e de la si din hell.
“Heli”
Mexic 2013
Regie: Amat Escalante
Scenariu: Amat Escalante, Gabriel Reyes
Imagine: Lorenzo Hagerman
Actori: Armando Espitia, Andrea Vergara, Linda González