His own, personal, Jesus

Festivalul International de Teatru Interferente 2016
Text publicat in premiera de LiterNet

Sunt aproape doua milenii si jumatate de cand Eschil, urmat, la putina vreme, de Sofocle si Euripide, a scris si fixat in memoria umanitatii mitul Electrei, al fratelui sau, Oreste, al mamei ucigase de sot, regina Clitemnestra, al amantului si complice-ului acesteia, Egist si al razbunarii celor doi frati. Prin omorarea criminalilor, Electra si Oreste onoreaza amintirea tatalui-rege, Agamemnon, si reinstaureaza ordinea lumii, tulburata de regicid.

Istoria aceasta ultra-faimoasa, pe ale carei esente si ecouri se bazeaza buna parte din dramaturgia universala (inclusiv best-of-ul suprem, Hamlet), e narata de personajele Eschil si sotia lui Eschil in cateva zeci de secunde, in chiar prima scena a spectacolului „Electra”, montat de Andriy Zholdak la Teatru National din Macedonia in urma cu doi ani si prezentat la Cluj, in cadrul Interferente 2016. Apoi, cei doi, locuind intr-o rulota-container de gasit in filmele independente americane, sunt ucisi cu focuri de revolver, pe ritmuri asurzitoare de punk-rock, ce fac sa vibreze podeaua uriasei sali a Teatrului Maghiar de Stat.

Urmeaza 4 ore de spectacol. Pornind de la Electra cea din textele grecesti. Pornind de la mitul crestin, cel din Noul Testament, dar mai ales din viata de toate zilelele. Pornind de la neorealismul italian si de la pac-pac-ul tarantinian. Pornind de la punk-rock-ul anglo-saxon si de la cel est-european. Pornind de la chitara electrica live si de la vioara inregistrata. Pornind, continuand si terminand de la, cu si pana la Andriy Zholdak. Un spectacol de autor cum rareori e de vazut la teatru. Poate pentru ca teatrul e doar una dintre formele sale de manifestare. In 4 ore, e loc si de cinema, de dans, de muzica, de liniste.

Pe doua ecrane agatate de tavanul salii, sunt proiectate non-stop imagini. Pe ecranul din dreapta, imagini produse de o camera fixa, amplasata intr-un spatiu tip-bucatarie, decorat cu o masa si vreo 10 frigidere. Pe ecranul din stanga, imagini produse de o camera manuita de un operator plasat intr-unul din balcoanele de la etajul salii. Operatorul schimba constant subiectul focus-ului, sarful, luminozitatea. Sunt momente, multe, in care ai de ales: urmaresti actiunea live, pe scena, sau mediata, pe ecranul de deasupra. Sunt momente, multe, in care nu ai de ales: musai sa urmaresti ce redau camerele pentru ca buzunare ale decorului (containerul-rulota nu apare decat in doua scene lungi, in rest, scena e dominata de o schela de lemn, ce ingaduie 4+1 spatii de joc, 2 la parter, 2 la etaj si 1 in afara casei-castel) nu sunt accesibile privirii spectatorilor. Andrei Gorzo ar avea despre ce scrie, e loc copios de filozofat despre limitele, rostul si minciunile cinema-ului.

Zholdak il intrupeaza pe Iisus. De cate ori ati vazut un om inchinandu-se la o icoana? Va puteti inchipui cum e sa te inchini la Iisus in carne si oase si prosop alb in jurul coapselor? In prezenta/absenta unui Oreste slab, fricos, balazat, Electra are ca unic aliat deitatea crestina. Cea care ii e alaturi pas cu pas, sfatuind-o chiar si intru crima. Crima indreptata impotriva criminalilor, instrumentul purificarii chiar si in versiunea J.C.

Electra versus Clitemnestra. Noul versus vechiul. Cele doua macelaresc, direct sau prin interpusi, totul in jur. Crestinismul a venit, candva, ca noua lege, buna pentru a indrepta vechiul si pervertitul testament. Zholdak re-vitalizeaza vechiul conflict. Asa cum re-vitalizeaza eternele mituri. Isi creeaza propriul scenariu, propriul teatru de razboi, propriile conventii. De pilda, pistoalele nu ucid niciodata definitiv. Doar otrava trimite in moarte. Exceptia e scena de final, in care una dintre cele doua pustoaice de 10-12 ani care joaca versiunea copilareasca a Electrei plaseaza glontul final in ceafa reginei apuse. Vechiul e lichidat.

Zholdak face ce vrea cu miturile, cu conventiile, cu modalitatile de exprimare artistica. Unii spectatori il adora, altii il trateaza cu Exit. Sprijinit de fabuloasa-i imaginatie si de doua actrite exceptionale, Darja Rizova (Electra) si Kamka Tocinovski (Clitemnestra), ucraineanul da senzatia ca a gasit reteta spectacolului etern. Dureaza 4 ore, ar putea dura o noapte si mai bine. Se joaca pe scena unui teatru, s-ar putea juca intr-un club. Fidelii isi trateaza trezia cu cafea si ciocolata, dar ar putea la fel de bine sa acompanieze intamplarea cu produsele alcoolice ale barului.

Nicicand durata n-a fost mai relativa. Trece aproape un minut din momentul in care Electra zareste paharul cu vin otravit lasat de mama ei pe masa lunga si pustie pana cand face cei cinci pasi care o despart de potentiala moarte. 1 minut pentru 5 pasi intr-o liniste deplina!

Sablonul e la vedere: actiunea e enuntata in fraze-cheie rostite pe repede-inainte. Apoi urmeaza desfasurarea. Gesturi, muzici, grimase, dansuri, zgomote, taceri care pun in scena zisele cuvinte. Desfasurarea poate dura 5 sau 10 sau 15 sau 30 sau oricate minute. Acesta e Zholdak, regizorul, dramaturgul, manuitorul luminilor, co-scenograful. De mirare ca nu pune mana si pe camera de la balcon. Genul de artist pentru care singurul pericol de conformism e non-conformismul. Genul de artist care inventeaza fiecare detaliu al unui spectacol de teatru, trecandu-l prin propriul filtru. Genul de artist pentru care exista persoana I si atat.

Macedonian National Theatre
„Electra”
Text:  Eschil & Euripide & Sofocle
Regie & Dramatizare & Light Design: Andriy Zholdak
Decor: Andriy Zholdak, Lukas Noll
Costume: Lukas Noll, Daniel Zholdak
Muzica si sunet: Sergej Patramanskiy
Actori: Darja Rizova (Electra), Kamka Tocinovski (Clitemnestra),
Mishel Mitrevska (Oreste), Slavisha Kajevski (Agamemnonn & Euripide)
Zvezdana Angelovska (sotia lui Euripide), Nicola Aceski (Egiste),
Aleksandar Mihajlovski (Isus)

elektra

Sursa foto: site-ul Macedonian National Theatre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *