in Aia a zilei

Îndoitul farmec al frumuseții și spiritului

 “Hatmanul se căsătorise cu bunica din dragoste și nu încape îndoială că, în întâii ani ai căsătoriei, a stat cu desăvârșire sub îndoitul farmec al frumuseții și al spiritului ei. Dar cu încetul, neasamanarea firilor și a creșterilor nu a putut decât să producă să-și producă efectul, căci atât firile, cât și creșterilor lor erau cu totul deosebite.

El era un copil al naturii, cu prea puțină cultură, crescut în copilărie și în prima tinereță la țara, fără frâu, stăpânit de instinctele și aplecările lui firești. Din fericire, aceste instincte și aplecări erau cinstite: era de o fire deschisă, incapabilă de disimulare sau de intrigă, urând și disprețuind minciuna, iubind numai calea cea dreaptă, bun la inimă și milos, deși iute și grabnic la mânie, dar nepizmatareț și, încă din tinerețe, de o evlavie sinceră. […]

În schimb, bunica fusese crescută în Fanar, adică într-unul din centrele cele mai rafinate din lume, unde copilului, ca întâi învățământ, i se întipărea în minte două axiome: întâiul, că el trebuie să se ferească cu strășnicie a-și da gândul în vileag, ci, dimpotrivă, să-l ascundă cu cea mai mare îngrijire, al doilea, că numai pe căi piezișe se ajunge cu siguranță la scop; un centru în care, de mic, s-a deprins să întrebuințeze minciuna că armă de căpetenie, atât în apărare, cât și în agresiune, un centru, în sfârșit, care alcătuia cea mai adevărată și mai neîntrecută academie a intrigii.

Trebuie însă să declar că bunica nu era nici falșă, nici intrigantă, nici minciunoasă. Dar nu-i plăcea să <<zică lucrurile pe șleau>>, cum obișnuia hatmanul, ci bucuros lasa ceva de gâcit interlocuitorului ei.”

By
Radu Rosetti
in
“Ce am auzit de la altii – Amintiri” – Humanitas 2011 – reprodus pe baza editiei “Viata romaneasca”, Iasi, 1922

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Hei! Nu imi amintesc cum am dat de blogul tau, cert este ca m-am bucurat sa il rasfoiesc si sa citesc pareri apropiate de ale mele, fie ca faceai referire la Misterul Sebastian de la Odeon, Insemnarile unui necunoscut sau de Aurora lui Cristi Puiu. Keep up the good work, cum ar veni! 🙂