in Cluj - Teatrul Maghiar

InfiniCLUJ VR Teatru & Cinema

FESTin pe Bulevard 2018
Text publicat in premiera de LiterNet

A fost, mai intai, in 2016, filmul. A venit, apoi, ideea Teatrului Maghiar de Stat de a invita regizori de film sa lucreze pe scena. Asa s-a nascut, in februarie 2018, spectacolul „Ilegitim”, una dintre cele mai revolutionare intamplari teatral-cinematografice de care Romania a avut vreodata parte.

De ce revolutionara? Pentru ca a revenit (tot) Clujului, orasul care gazduieste TIFF-ul si a sa sectiune InfiniTIFF VR Cinema, onoarea sa insereze, in premiera nationala, realitatea vizuala intr-un spectacol de teatru.

„Ilegitim” poate fi privit:
– integral pe scena, in versiune teatrala clasica,
SAU
– integral pe ecranul set-up-ului video care il asteapta pe fiecare spectator pe scaun (pe scurt, un telefon mobil atasat unei rame elastice ce se prinde in jurul capului), in versiune cinematografica (cvasi)-clasica
SAU
– cand pe scena, cand pe video, conform unui montaj pe care fiecare spectator si-l poate realiza dupa pofta si inspiratie.

Buna parte dintre cele 90 de minute ale spectacolului actiunea curge identic in cele doua tipuri de redare, pe-scena si pe-ecran. Diferenta majora e reprezentata de decoruri: o colectie de pereti austeri si de geamuri mate, in varianta teatrala, pereti colorati, tablouri, geamuri care dau la gradina si la cerul de iarna plus o camera adiacenta salonului de casa veche in care se intampla actiunea, in versiunea VR. In functie de distributia de pe scena, se poate intampla ca, in personajul Hildei, de pilda, sa o vedeti, fara ochelari, pe Tímea Jerovszky si, cu ochelari, pe Éva Imre. Ultimele minute sunt radical diferite in cele doua versiuni, de aici nevoia de a revedea macar o data spectacolul.

In buna traditie a tipului de cinema care constituie subiectul extraordinarei carti a lui Andrei Gorzo, „Lucruri care nu pot fi spuse altfel”, cel care semnalizeaza multiplele straturi de manipulare pe care cinema-ul mainstream le presteaza pe seama publicului (montajul fiind, desigur, cap de lista!), „Ilegitim”-ul lui Sitaru ofera spectatorului imensul privilegiu de a-si alege singur perspectiva pe care o prefera asupra realitatilor (?) ce i se infatiseaza. Mai mult, acelasi spectator e unicul responsabil pentru montajul experientei teatral-cinematografice in care este varat spre marea-i surprindere si, speram, bucurie, devenind astfel co-autor al spectacolului in a carui audienta se afla.

Noutatea radicala a acestei ipostaze uimeste si provoaca. Raspunzand gestului de curaj al autorilor (vorbim de debutul pe scena al lui Adrian Sitaru!) si producatorilor (nu e deloc simplu si ieftin sa aduci VR-ul pe scena!), spectatorii se prind intr-un joc captivant, care are toate sansele sa creeze urmari dintre cele mai interesante si valoroase.

Pusa la treaba in chip competent si inteligent, tehnologia video-digitala se dovedeste a fi capabila sa revolutioneze atat teatrul, cat si cinema-ul, nediminuand in vreun fel atributele clasice ale celor doua forme de manifestare artistica. Sunt, in continuare, privilegiate emotia, gandul, carnalitatea apropierii fizice de scena, cerebralitatea distantarii pe care ecranul o creeaza intre privitor si obiectul privirii.

Povestea, in sine, aceea a unei familii mono-parentale in care dejunul duminical, intrerupt de o vizita neasteptata si tulburat de numeroase dezvaluiri, se transforma intr-un conflict exploziv, provoaca, la randul ei. De la aparent relaxat-superficialele discutii despre fizica cuantica si relatia dintre crestinism si teatru, la violentul dialog despre avort, colaboratism si compromis in comunism, nelinistea, neastamparul, ne-asezarea cresc in ritm exponential.

Aproape ca nimic nu e ce pare in acest colt de Twin Peaks mioritic, dupa cum nici o dezbatere, oricat de, aparent, inegala, nu e dinainte rezolvata in constructia multi-strat pe care o propune excelentul text al lui Adrian Sitaru si al Alinei Grigore. Paranteza: o mai buna creionare a catorva personaje secundare, Julie si Bogdan cu osebire, n-ar strica, totusi.

Starnit sa aleaga intre perspectivele de vizionare, spectatorul este odata in plus pus la treaba de consistenta spectaculoasa a dezbaterii morale ce se poarta sub ochii si urechile sale. Apropo de acestea de pe urma, merita evocat debutul naucitor al intregii intamplari: asezati la masa sau pe canapea sau gatind in bucatarie, sapte personaje formeaza grupuri de cate 2-3 care dialogheaza cu voce joasa, foarte joasa. Fara instalatia de VR, nu e aproape nimic de auzit si inteles. Cu VR, dialogurile se suprapun. Pentru spectatorii de limba maghiara, e posibil ca acest amestec de voci sa creeze o cacofonie perfecta. Pentru cei de limba romana sau engleza, supratitrarea reproduce replici, fara insa a le aloca un emitent precis. E de presupus ca Cristi Puiu ar zambi fericit :)!

Intensitatea vocilor e dictata de Miklós Bács, al carui crescendo emotional (subliniat de inmultirea Kent-urilor fumate si a paharelor mutate si ras-mutate pe masa) transforma soapta in tipat. Fiul cel mare (Ferenc Sinkó) si fiica rebela (Anikó Pethő) ii dau replica si tin ritmul. Pe umerii celor trei minunati actori, Sitaru construieste formidabila scena a conflictului fizic, a carei intensitate loveste in plin, indiferent de canalul pe care i se livreaza spectatorului. Toate tipurile de realitate au un punct de singularitate in acest moment cand agresivitatea da in clocot si izbeste din plin.

Prea putin promovat de media culturale, ignorat in chip ciudat de FNT, „Ilegitim” este una dintre marile revelatii ale anului teatral-cinematografic autohton. Consistent, complex, revolutionar, gandit curajos si jucat impecabil, debutul pe scena al lui Adrian Sitaru e unul dintre cele mai importante pariuri castigatoare din cariera de director de teatru a lui Gábor Tompa. Aplauze si la (multiple) revederi!

 

Teatrul Maghiar de Stat – Sala Studio
„Ilegitim”
Text: Adrian Sitaru & Alina Grigore
Dramaturgia: Zoltán Csép
Traducere in maghiara: Andor Horváth
Regie: Adrian Sitaru
Scenografie: Carmencita Brojboiu
Director de imagine: Adrian Silisteanu
Efecte vizuale (VFX): Digital Apes
Realite virtuala (VR): Oroblade
Model 3D: Horia Spirescu
Actori: Miklós Bács, Ferenc Sinkó, Anikó Pethő,
András Buzási, Tímea Jerovszky / Éva Imre
Andrea Kali / Tekla Tordai,
Enikő Györgyjakab, Csaba Marosán

Write a Comment

Comment