in Fictiune US

Intalnirea fragilitatilor

Articol publicat in premiera de LiterNet

S-a tot vorbit de “Toti oamenii presedintelui”. Unii comentatori au amintit de “State of Play”Tolo a adus in discutie “Truth”. Tot redactorul-sef al Gazetei Sporturilor a pomenit de “Newsroom”“Spotlight” are cate ceva din toate aceste productii cinematografice ce asaza in prim-plan jurnalismul, dupa cum are si altceva ce e doar al lui. Greu de spus daca acel “ceva” particular e un pas inainte in istoria acelui cinema care nareaza povestea unor oameni in cautarea adevarului sau e doar o simpla aducere la zi a felului in care societatea ii percepe pe acesti cetateni de profesie jurnalisti care, uneori, rareori, aduc la lumina halci ale prezentului sau trecutului apropiat teribil de urat mirositoare.

Foarte bine jucat (dintr-o distributie excelenta, un bonus pentru Mark Ruffalo si Michael Keaton, ultimul parca inca mai bun decat in “Birdman”), inca si mai bine scris (greu de crezut ca JoshSinger si Tom McCarthy vor rata Oscar-ul pentru scenariu original), filmul curge lin, fara asperitati, fara extreme, fara salturi si prabusiri, fara bagat degete in ochiul privitorului, fara eroisme, fara episoade moralizatoare. E meritul regiei discrete, cultivate si inteligente a lui Tom McCarthy de a inabusi orice tentativa de senzationalizare. In epoca breaking news-ului, un film despre fapte cu adevarat exceptionale prezentat pe un ton plat e cu adevarat o stire!

Si totusi, nu in tonul neasteptat al redarii sta unicitatea lui “Spotlight”, cat in curajul si capacitatea sa de a aduce pe ecran un adevar de o frumusete, simplitate si profunzime tulburatoare. Dupa ce, vreme indelungata, spectatorul e tinut sa creada ca undeva, in istoria recenta a “Boston Globe”, cineva din conducerea ziarului acum pe cale sa dezvaluie cumplitul secret al Bisericii Catolice locale a inabusit cu stiinta subiectul, la final realitatea se prezinta dupa cum urmeaza: nimeni n-a vrut sa bage sub pres nimic. Omul care acum a coordonat echipa ce a gasit adevarul l-a mai avut sub ochi cu ceva vreme inainte, dar nu l-a recunoscut ca atare. Cum s-a putut intampla asta?

“I don’t know”, raspunde personajul lui Keaton. Si e atata onestitate, oboseala, dezorientare si caldura umana in acest raspuns, incat nu mai e loc de nici un repros. E insa loc de un pic de intelegere a lumii din jur.

Lumea aceea pe care o simplificam pe baza de teorii ale conspiratiei, pe baza de sistem care invinge mereu si controleaza tot, pe baza de jurnalisti pe care noi, restul omenirii, pentru a nu-i trata de tabloizi sau corupti, atunci musai trebuie sa-i transformam in eroi, in supra-humanoizi mai imaculati decat conceperea tuturor Christilor imaginabili. Si facem  asta nu din dorinta de a pipai idealul, ci din nevoia de a ne linisti constiintele in fata abandonului propriei cautari, linistire insotite de fraze de genul “n-are sens, toti sunt o apa si o pamant, nimeni nu are nici o sansa sa afle/schimbe ceva”, “eh, e adevarat ca unu-doi au reusit, da’ aia au spate, frate, nu gluma! crezi ca n-a avut cineva interesul ca ei sa afle si sa scrie despre asta?, “sunt nebuni, mah, ce vreti? crezi ca un om normal, cu familie si griji, sta sa faca ce au facut aia?”.

Impingand intelegerea oleaca mai departe de simplificarea naiva, dar vast majoritara de mai sus, “Spotlight” pune spotul pe acea specie de jurnalist care refuza atat ipostaza eroica, dar si pe cea vandut-spagara. A omului care incearca sa isi faca meseria, manat de un instinct pe care il resimte atroce, cand si cand, dar pe care il intelege prea putin. Omul acesta bantuie, in mare parte a timpului, printr-un intuneric adanc in cautarea a nu stie exact ce, prinde un pont, rateaza zece, face un pas inainte, trei inapoi, e un soi de cercetator etern doctorand pentru care plagiatul nu e niciodata o solutie.

Re-adus de destin in fata unei usi pe care, cu ani in urma, o crezuse zid, omul lui Keaton apa clanta. In incaperea in care a pasit, mai multe voci se ridica: “Acum, abia acum vii?”. Sunt oamenii prinsi pe fasia teribil de ingusta dintre lumina si intuneric, cei care au crezut prea putin in puterea lor de a influenta, cei care au crezut prea putin in faptul ca povestea lor poate fi spusa, poate fi crezuta, cei care in care speranta, desi inca palpainda, s-a multumit sa ramana ascunsa undeva in adancurile constiintei.

Cristian Tudor Popescu spunea undeva ca intalnirea dintre doi oameni e posibila doar atunci cand cei doi isi pun la bataie partile moi, slabiciunile. “Spotlight” spune povestea a doua fragilitati intalnindu-se.

“Spotlight”
SUA, Canada – 2015
Regie: Tom McCarthy
Scenariu: Josh Singer, Tom McCarthy
Imagine: Masanobu Takayanagi
Actori: Michael Keaton, Mark Ruffalo, Rachel McAdams,
Liev Schreiber, Stanley Tucci,  Brian D’Arcy James, John Slattery

Spotlight

Write a Comment

Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Webmentions

  • Viata prin care plutim | Daily acting

    […] „Spotlight”, Oscar-ul pentru scenariu original, reprosul-fanion suna asa: „E prea lent. Asteptam o […]